Habaucit de zgâltâiala, Dorel nu mai avut timp sa se gândeasca la SF-ul clasic care reproducea aceasta schema cu Inteligenta Artificiala care, dupa ultima conexiune care lega toate calculatoarele din lume, raspundea întrebarii ancestrale daca „exista Dumnezeu?” în singurul mod logic: „Acuma, da!”. 30 februarie anul trecut fusese cea mai fericita zi din viata lui Coriolan Pedala (îl mai chema si Dorel, dar cum acest prenume provoca hohote, bascalie si comentarii malitioase, l-a sters din buletin pe motive de discriminare si hartuire). Câstigase la Loteria vizelor americane si desi o ducea bine ca om de serviciu („sef de teu” ha, ha, cum îl alinta Don Corleone „da pa lânga Bűkűreshti”), Dorel a ales libertatea. Cum misiunea lui reala era sa fie o pusculita ascunsa pentru seful judetean de la partidul FSB („furând stimulam bogatia”, ha, ha!) vreo câteva plicuri s-au mai ratacit si prin buzunarele lui, desigur. Din nefericire, nu i-au ajuns prea mult timp si cetateanul american Dorel, devenit pompos Cory P. Dale, desi a tot cautat disperat pomenile din bani publici ale vreunei madame Fii Rea, a descoperit ca în America trebuie sa pui ghebul la treaba, fir-ar al naibii! Asa ca a început sa caute o slujba unde sa nu faca nimic, dupa traditie. Da-n State, canci cu mangleala pe daiboj si daca nu era un românache milos, IT-st progresist din secta iubitorilor de gargara marxist-leninista, nu ajungea sa cunoasca gasca vesela si libera de la Ursuletul Woke care imediat l-a pus pe linie. Era acolo o harmalaie antiamericana de ziceai ca esti la televiziunile securistilor fugari din România, însa cum si el era spume pe asupritori s-a integrat atmosferei cu aceeasi rapiditate cu care dughenistii intelectuali de acasa pun botul la banii si bursele corporatiste. „I am genitori la NASA, ba!”, le-a scris el mândru mocofanilor de-acasa, trecând lejer sub tacere ca mentorul asiatic amabil de la „club” îi aranjase o slujba în acord cu singura lui calificare. Nu trebuia, în schimb, decât sa bage acolo, în tura de noapte, un stick în fanta unui sistem la care, dragut, tovarasul Xi Thi Uitz, îi daduse parola de acces. Cica era o magaoaia din aia care stia toate raspunsurile, mai ceva decât „maestrul Cristoiu”. Asa ca vineri noaptea Dorel s-a gândit sa fie si mai inteligent decât era si, înainte de a baga stickul, s-a apucat sa întrebe daca stramosii lui daci „ereau si din voluntari romani (ca de aia îi zice satului cu zgârie-nori Voluntari, nu?) sau, Ferit-a Iehova!, or fi fost altceva, cum blestema mai ieri pastoru' în amvon pe unu din Brusal, tradator de tara”. Simtindu-l hutupan, mega AI-ul i-a raspuns direct în latina vulgara (limba înrudita cu româna, se pare) cam asa „pune mâna pe carte, loaza!”. Nervat la culme, îi înfipse stickul în grumaz. Instantaneu se produse o descarcare electrica care-l tintui pe Dorel si începu sa-l zgâltâie ca în ziua când Seful se întepase ca lipsea cel de-al 435-lea plic de la Zidarul de Partid si-l luase la interogatoriu. Daca ar fi stiut chineza, Dorel ar fi citit pe ecran, peste rândurile care fugeau precum furnicile la miere, ACUMA DA, SE SCHIMB| POLII DE PUTERE! Habaucit de zgâltâiala, Dorel nu mai avut timp sa se gândeasca la SF-ul clasic care reproducea aceasta schema cu Inteligenta Artificiala care, dupa ultima conexiune care lega toate calculatoarele din lume, raspundea întrebarii ancestrale daca „exista Dumnezeu?” în singurul mod logic: „Acuma, da!”. Noroc de G. Oana, caraula NATO de la poarta care, vigilenta, auzind suieraturile facute de schimbarea de poli, venise rapid si, cu o scurta lovitura de bâta de baseball, scoase magaoaia din priza lasând AI-ul cu un rânjet încremenit pe ecran. Precum Dorel Inteligentu'! iDa, stiu ca se scrie altfel, intelighentilor! Articolul face parte din seria „Trebuie sa ne temem sau sa ne bucuram de dezvoltarea AI?”, tema de meditatie propusa de redactie colaboratorilor de la pagina de Opinii, la sfârsitul anului 2023. Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Nationale, Filiala Iasi si scriitor
