Într-un raspuns pentru ÎPS Calinic (foto stanga), Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, Vasile Banescu (foto dreapta), purtatorul de cuvânt al Patriarhiei, îl categoriseste, fara a-l numi, pe acesta ca fiind un stahanovist ortodox care pare patruns de un duh de ura si vrajba. Dupa ce ÎPS Calinic a spus public, într-un raspuns pentru un enorias, ca purtatorul de cuvânt de la Patriarhie ar avea probleme cu caracterul si l-a asemuit pe Banescu cu un câine al Patriarhului Daniel si ca îl lasa în pace din respect pentru ”stapân”, replica lui Banescu nu a întârziat si este una dura: ”Ce înseamna „a sta cam prost cu caracterul” ? Raspunsul teologului laic Desi uitat, gândul ca „stilul e omul însusi” ramâne mereu actual, puternic expresiv în legatura cu devoalarea omului launtric (singurul real) prin miscarile involuntare produse de sufletul lui, de constiinta, mintea, trairile, cuvintele si gesturile sale intime sau asumat publice. Toate se înlantuie în ceea ce se numeste „stil propriu”, echivalentul etic si estetic al unei amprente lasate de fiecare asupra realitatii în relatia cu ceilalti. Asadar modul mai mult sau mai putin nuantat în care reactionam, relationam, comunicam sau înfaptuim, ne construieste, ne dezvaluie, ne reprezinta. Pe noi, cei din noi însine. Suntem, asadar, ceea ce exprimam în varii feluri ca persoane întoarse cu fata sau, din pacate, cu spatele spre ceilalti. În jurul nostru, ca un „corp energetic” iradiaza continuu caracterul, miezul si relieful nostru moral, imposibil de camuflat total. Depasirea masurii în orice denunta cu precizie „inadecvarea la realitate”, un mare, dar ignorat pacat, o suicidara ratare inclusiv morala. Este cazul oricui se lasa luat de valul tulbure al egolatriei, al lacomiei de vizibilitate, de întâietate, de autoritarism sterp asupra celorlalti. E cazul trist al oricui se lasa sedus de strategia rudimentara a invectivei, a judecatii sumare si a lui hodoronc-tronc. Când asta se înfiripa si se consuma în cadrul prin excelenta delicat în care se opereaza cu „cele nevazute”, spirituale, lucrurile devin grotesti, ridicole, caricaturale. În esenta, antihristice. Excesul, adversar inclusiv al virtutii care straluceste doar prin discretie si moderatie, nu se asorteaza nicicum cu straiele unei pozitii publice (arhipastoresti). De aceea, ca exemplu, stahanovismul ortodoxist situat la antipodul „calmului valorilor” Ortodoxiei, al sobrietatii, al delicatetei, nobletei si dreptei masuri în toate, devine un toxic exces pentru corpus-ul eclezial atunci când se respinge chiar si ideea de sfat (evanghelic) sau binevoitoare observatie, reactionându-se cu tâfna si trufie. Într-un asemenea context, „a sta cam prost cu caracterul”, cu gradul de rafinament launtric, indica mai degraba o surditate si orbire spirituale, decât acuitate morala sau orice alta virtute predicata, niciodata practicata. Virtutea, când exista, presupune un real, oricât de modest, grad de smerenie si inteligenta (duhovniceasca). A apela, de exemplu, obtuz si trivial la ofensarea cuiva pe care nu-l cunosti, a-ti cultiva malitios, neinspirat, imaginarul si asa sarac, a confunda cotidian duhovnicescul cu prea omenescul, altruismul pastoral cu autoritarismul local, a te livra celorlalti exclusiv în cheie autoritarista fara nicio acoperire în autentica autoritate, iata doar câteva dintre simptomele unui jenant autosabotaj, caruia unii i-ar putea descrie principala cauza prin cuvintele: „a sta cam prost cu caracterul”. „Doctorul sufletelor”, cu acordul pacientului, le vindeca însa pe toate.”, scrie Vasile Banescu pe pagina sa de Facebook. SURSA: obiectivdesuceava.ro
