Uns - cum se spune - cu toate alifiile, Dîncu este si unul dintre cei care au creat si au dezvoltat „fabrica de doctori” din zona armatei si a serviciilor. A încurajat, asadar, impostura, frauda, minciuna. Spoiala lui intelectuala îl face cu atât mai detestabil. Sunt multe semne (pe unele din ele le-am analizat cu alte ocazii) ca delictul de transfobie tinde sa devina culpa cea mai grava, pentru care nu exista circumstante atenuante. În articolul „Mitul intersectionalitatii” din Revue des Deux Mondes, Brice Couturier prezinta cazul recent al britanicei Kathleen Stock. Profesoara de filozofie la Universitatea din Sussex, lesbiana si militanta feminista, ea si-a dat demisia în octombrie trecut, nemaiputând suporta atacurile la care era supusa în campus si pe retelele sociale. Studentii o înjurau când o întâlneau pe aleile din campus, îi sabotau orele de curs, urlau lozinci denuntând-o pentru „transfobie”. 600 de universitari au semnat o petitie în care reluau acuzatia, sindicatul din care facea parte Kathleen Stock, în loc sa-i ia apararea, a deschis o… ancheta vizând problemele pe care le ridica transfobia. Rezultatul unei asemenea „anchete” nu putea decât fi dinainte cunoscut. E drept ca, pentru „vina” ei, dna Stock nu merita clementa. Într-o carte publicata recent, Kathleen Stock sustinea ca femeile au un corp specific, corespunzând unui cod genetic diferit de cel al barbatilor; în consecinta, continua autoarea, femeile trans care îsi pastreaza organele genitale masculine n-ar trebui sa fie admise în spatiile unde se dezbraca sau dorm femeile „cis” (cele nascute femei si care au optat sa ramâna astfel) întrucât acele femei trans (nascute barbati) ar putea fi atrase de femei. De femeile-femei. Mai mult, dna Stock a afirmat (oroare!) ca acele femei trans nu au dreptul sa se pretinda lesbiene si sa doreasca a avea relatii intime cu lesbienele - cum sa le spun? - femei-femei. Ostracizata, în imposibilitate de a mai publica în reviste stiintifice (ea fiind specializata, cum lesne se poate ghici, în… studii de gen), Kathleen Stock a fost silita, asadar, sa demisioneze. Problema pe care ea o ridica are însa, pare-se, bataie mai lunga. Si în Anglia, si în Franta (foarte probabil si în alte parti) s-au înregistrat mai multe situatii în care femei lesbiene s-au plâns ca sunt hartuite de femei trans care îsi pastrasera atributele virile. Refuzându-le avansurile, lesbienele au fost acuzate de… transfobie! Cine le-a acuzat? Evident, persoanele care le facusera avansuri erotice. Si când esti acuzat de transfobie, pas de dovedeste contrariul!... *** În partidul din care face parte, Vasile Dîncu este socotit, neîndoielnic, o lumina intelectuala. Si chiar este astfel, daca e sa-l comparam cu alde Ciolacu ori Budîi. Numai ca, daca nu-l evaluam printr-o grila pesedista, Dîncu apare drept un ins cu totul mediocru, foarte abil însa în a-si construi o imagine de „specialist”, de sociolog competent si de animator cultural. De ce si-a dorit sa conduca Ministerul Apararii, e greu de spus. I s-a parut, poate, ca e un minister care, pe lânga prestigiu, îti confera posibilitatea de a accede la cele mai înalte sfere ale puterii, si nu numai pe plan national. Când a fost întrebat ce anume îl recomanda pentru acest post, raspunsul lui a fost de tot hazul: a spus ca, în primul rând, a efectuat serviciul militar (!) si, apoi, ca a înfiintat o publicatie ce se ocupa de gândirea strategica. A înmultit, de la preluarea mandatului, declaratiile ridicole, aratând ca este complet alaturi de subiect si în toiul crizei ucrainene. Nimeni însa nu va contesta, în guvern, pozitia lui Dîncu. Uns - cum se spune - cu toate alifiile, Dîncu este si unul dintre cei care au creat si au dezvoltat „fabrica de doctori” din zona armatei si a serviciilor. A încurajat, asadar, impostura, frauda, minciuna. Spoiala lui intelectuala îl face cu atât mai detestabil. *** Dupa ce s-a terminat renovarea casei Kieser de lânga hotelul Continental, multe voci au deplâns ca la parter s-a deschis o sala de jocuri de noroc, într-un spatiu unde fusese odinioara o librarie. N-am nici o tangenta cu jocurile de noroc, iar în libraria Eminescu intram cu placere, mai ales ca îmi era „în drum”, când mergeam la Universitate, la revista „Cronica” ori când ma întorceam acasa. Totusi, disparitia acestei librarii a stârnit reactii, zic eu, disproportionate, iar accentele melodramatice erau nepotrivite. La urma urmei, în zona Pietei Unirii au ramas tot doua librarii: Junimea si Humanitas (care ia locul librariei Eminescu). Teama mi-e ca o a treia librarie n-ar fi avut cum sa supravietuiasca. Dar disparitia librariilor e un fenomen mai vechi. A existat - pe lânga libraria din Piata Unirii - o librarie (mare) Humanitas pe Stefan cel Mare, o alta (tot mare) pe Lapusneanu, înca una în complexul comercial Felicia: toate trei au disparut. Am participat la lansari de carte la libraria de pe Stefan cel Mare (ce minunata dubla lansare am avut, în 2004, alaturi de Emil Brumaru!), la cea de la Felicia, unde am prezentat traducerea, la Polirom, a unui roman de François Weyergans, scriitor de clasa si om admirabil, care nu mult dupa aceea a devenit membru al Academiei Franceze… Tot pe Lapusneanu era o excelenta librarie, Avant-garde, unde oficiau doua tinere competente si amabile. Sa mai continui? Cum sa nu dispara librariile într-o tara a carei piata de carte e mult sub nivelul altor tari, chiar cu populatie mai mica? Nu se citeste, nu se cumpara carti. Trec aproape zilnic pe Lapusneanu si ma uit la acele „colivii cu carti”, cum le-am numit cândva, mici anticariate în aer liber. Rar, foarte rar vad pe cineva cumparând o carte (si ar avea de unde alege), ma întreb din ce traiesc acele persoane (majoritatea femei) ce stau în frig si în zloata asteptând eventualul client. Trist. Cu atât mai trist cu cât e un proces - sa ne împacam cu ideea - ireversibil. Alexandru Calinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic literar si scriitor
