„We change our tools and then our tools change us.” (Ne schimbam uneltele, apoi uneltele ne schimba pe noi.) Jeff Bezos (fondatorul Amazon) Pentru mine e interesanta directia în care a purces toata discutia asta despre AI. În special reactia profund emotionala pe care o genereaza, stimulata nu în mica masura de creatorii unor instrumente care folosesc AI si care trebuie sa fie cât mai „productive”. Dar mi-e teama ca nici nu pot participa la acest „bairam” emotional si nici nu cred ca are vreun fundament real. Motivele pentru care spun lucrurile astea sunt câteva si vreau sa vi le povestesc mai jos. Imagine creata de autor cu ajutorul Bing AI image generator Din perspectiva istorica, nu e nici pe departe prima oara când apare o tehnologie sau o scula noua care pare sa aiba potentialul de a ne schimba destinul, nu doar personal ci al întregii „umanitati”. Si ma gândesc, ca sa nu mergem foarte departe în timp, la masinariile cu aburi care au transformat profund lumea la vremea lor. Cel mai interesant este pentru mine ca revolutia AI bate ca efect emotional aparitia computerelor, care au schimbat într-un mod inimaginabil acum 50 de ani lumea în care traim si viata pe care o ducem. Si totusi nu au stârnit asa un val de interes si de dezbatere acerba cum a stârnit AI-ul (si în afara de gogorita cu sfârsitul omenirii din anul 2000, virusul 2K, au provocat doar foarte multe bucurii). Ca sa nu mai vorbim de internet (sa ramânem în zona „soft” a lucrurilor). În al doilea rând, proprietatile si dimensiunile capacitatii „transformatoare” a AI-ului sunt cel putin spus exagerate. Si asta puteti verifica simplu fiecare dintre voi. Va invit sa folositi instrumentele care ne „sperie” atât de tare. Sunt la îndemâna si puteti verifica în detaliu dimensiunea lor „inteligenta”. Folositi ChatGPT, penultima versiune e gratis si disponibila pentru oricine. Veti primi raspunsuri de tipul articolelor din Enciclopedia Britannica. Pentru ca în mare parte asta este. E o colectie a cunostintelor umane adunate pâna în prezent. E Larousse-ul modern. Si le potriveste destul de bine. Asta pe unii i-a speriat. Eu spun ca ar fi fost foarte trist ca în secolul 21 o unealta de tipul asta sa faca mai putin, sa nu fie macar peste Google. Nu ne arata decât ca am ajuns sa acumulam, ca specie, o cantitate de informatie gargantuana, pe care puterea de calcul din zilele noastre (si ea impresionanta) o poate „manageria” mult mai coerent. Asta ne aduce la urmatoarea problema. Capacitatea de calcul. Orice evolutie macar la fel de impresionanta a asa-zisei inteligente artificiale va solicita o putere de calcul pe care siliconul nu o va mai putea duce. El se afla deja foarte aproape de limitele sale fizice de dezvoltare. Ceea ce va fi foarte trist pentru „inteligenta” artificiala. Va fi nevoie de desavârsirea computerelor cuantice pentru a putea trece la nivelul urmator. E adevarat ca puterea de calcul pe care o promite calculatorul cuantic va permite cel mai probabil „inteligentei” artificiale sa fie, în sfârsit, inteligenta. Cel mai probabil, o mare parte din reactia asta extrem de emotionala vis-à-vis de AI vine din „temerea” sadita de Asimov acum multe decenii ca vom ajunge sclavii robotilor, sau, mai rau, acestia ne vor anihila ca specie. Practic, acum pe Pamânt sunt foarte putini oameni care sa nu fi trait cu gândul asta prezent mai firav ca o soapta, dar prezent, în cultura noastra colectiva. Si, chiar daca pentru multi era o „prostie” sau o „imposibilitate”, performantele softurilor moderne au scos gândul asta din culisele creierului si l-au investit cu o probabilitate de realizare care, din nou, e cel putin exagerata. În alta ordine de idei, aceasta noua metoda de a produce „soft” sau programe pentru computere, vine cu îmbunatatiri marginale atât pentru medicina, cât si pentru alte domenii, ceea ce nu poate fi decât o bucurie. Orice pas înainte în lamurirea diagnosticelor sau în urmarirea evolutiei unei boli sub tratament este mai mult decât binevenit. Si asta ne bucura, sau cel putin ar trebui. Am lasat la sfârsit, argumentul cel mai important: creierul uman. Cei care sunt speriati de AI înteleg foarte putin ce înseamna cu adevarat inteligenta si mai ales care sunt capacitatile creierului uman în orice directie. Asta pe de o parte. Pe de alta parte, ignora cu desavârsire una din cele mai puternice forte cunoscute în univers: forta genelor. Daca cineva are impresia ca e posibil cu atâta usurinta sa anihilezi viata, se însala profund si amarnic. De aceea, pâna la noile forme de computere despre care vorbeam mai sus, sau altele, dati-mi voie sa ma bucur de avansul pe care AI-ul îl aduce ca soft mai capabil sa ne ajute în diverse activitati si sa nu ma sperii înca de inevitabila suprematie a robotilor. Înteleg foarte bine problemele etice pe care orice scula puternica le genereaza pâna la urma (desi suntem si aici departe de problemele etice ridicate de controlul atomului si era nucleara), sau problemele (chiar daca nu noi sau nemaivazute, dimpotriva) de reorganizare a pietei muncii, dar asta nu face AI-ul diferit fata de orice alta revolutie tehnologica. Pâna una alta, eu am sa pariez înca pe creierul uman si pe bateria pe care, si eu, o tin în buzunarul de la piept. Articolul face parte din seria „Trebuie sa ne temem sau sa ne bucuram de dezvoltarea AI?”, tema de meditatie propusa de redactie colaboratorilor de la pagina de Opinii, la sfârsitul anului 2023. Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi si presedinte al Asociatiei Creierului Iasi
