Destinul nu este viata, nu se mosteneste si nici nu-i molipsitor. Prin el suntem, iar când plecam din lume îl luam cu noi si ne ducem cu el. Dar nimic nu se face în afara lui. Pasii sai nu lasa urme, dar se cunoaste locul unde s-a oprit: Acesta este un mormânt. Numai el ne singularizeaza si ne da sensul propriei noastre prezente. Dincolo de el nu este nimic, dar dincoace este tot. Însa oamenii, în imensa lor majoritate, nu au destin; sunt asemenea animalelor, ma scuzati. Nu toate gropile sunt morminte, dupa cum nu toti îngropatii sunt înmormântati. Deosebirea dintre groapa si mormâmnt este ca între „a pieri” si „a muri”. „A se savârsi”, „a se pristavi” se mai spune despre omul care a murit; „a pierit” se întrebuinteaza numai în sens peiorativ, „insultator” sau când este vorba de animale. Fiindca „pieirea” are un cu totul alt sens De altfel, Moartea, ca substantiv propriu, nu se aplica decât categoriei omenesti, fiindca pieirea are un cu totul alt sens si nu se scrie niciodata cu majuscula. Deci numai omul se crede vrednic de privilegiul „mortii”? Fiindca se banuieste ca omul este singurul care are constiinta mortii. Ca si cum elefantii n-ar avea-o! Si înca foarte pregnent, o dovada este cimitirul elefantilor. Este cunoscuta panica animalului în fata disparitiei iminente. Ati privit nesfârsita jale din ochii înlacrimati a unui catelus în timpul agoniei? Descartes spunea ca animalul n-are suflet, iar lumea înca mai crede ca nu este vrednic de privilegiul de „a muri” si al mortii. Dainuiesc aici ramasitele unei stravechi mentalitati preistorice. Omul s-a tot refugiat mereu în anumite prejudecati pentru a-si apara titlul de „rege al Creatiei”. Dar trebuie gonit de pretutindeni si redus la proportiile sale juste. Nu putem fi mai mult decât suntem si, în nici un caz, în dauna animalelor. Si animalele mor, dupa cum exista oameni care sunt vrednici numai de pieire. Animalele însa nu au destin. Din mijlocul lor nu se pot naste nici Oedip, nici Oreste, nici Shakespeare, nici Goethe. Aceasta este deosebirea fundamentala si singura între om si animal. Iar rusii... ce cauta rusii aici? Nici una. Destinul nostru a fost sa ne nastem în coasta lor. Radu Parpauta este scriitor, traducator si publicist
