În cursul lunii trecute, la Editura Polirom au aparut doua volume-manifest, cu titlul „Limba si cultura germana în România (1918-1933)”, care abordeaza întâlnirile pe plan filologic si istoric între cultura româneasca si cea germana, în perioada de dupa Primul Razboi Mondial si pâna la începerea subjugarii Germaniei de catre regimul nazist. Volumele sunt tomuri individuale, de peste 700 de pagini, au presupus o colaborare între peste 50 de specialisti, doua echipe din Iasi si din Cluj-Napoca, si sunt rezultatele unui proiect finantat cu 8,5 milioane de lei, câstigat în 2018. Autorii-coordonatori sunt profesorii universitari si cercetatorii Andrei Corbea-Hoisie de la Iasi si Rudolf Gräf de la Cluj-Napoca. Desi mai bine de jumatate dintre cei implicati în proiect sunt din Iasi, cadre didactice la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, proiectul figureaza ca fiind derulat de catre Institutul de Cercetari Socio-Umane din Sibiu al Academiei Române în parteneriat cu Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj. Razgândirea celei mai vechi universitati din România a surprins pe toata lumea si s-a petrecut pe vremea în care actualul rector, prof.dr. Tudorel Toader, era suspendat din functie, ocupând pozitia de ministru al Justitiei, iar universitatea era condusa de prof.dr. Mihaela Onofrei, actualmente prorector. Cum s-au pierdut 200.000 de euro Razgândirea este surprinzatoare pentru ca UAIC a semnat toate documentele necesare derularii proiectului în 2016, iar competitia a fost extrem de dura. Au fost 177 de proiecte depuse la Ministerul Cercetarii si Inovatiei, denumirea de atunci, dintre care au fost selectate 20 pentru cercetare. Proiectul echipei Iasi - Cluj a fost al doilea din categoria stiintelor socio-umane, dupa evaluare. Dar acceptul dat în 2016, la depunerea proiectului, nu a mai existat în 2018, la semnarea oficiala a actelor si a fost nevoie de un „artificiu” administrativ pentru ca banii sa nu fie pierduti, iar proiectul sa nu se mai desfasoare. Echipa de proiect a apelat la Institutul Academiei Române din Sibiu, care a preluat sub umbrela sa toti cercetatorii de la Iasi implicati pe partea UAIC. Acceptul institutului a fost usor, fiindca institutia gazda primea, dincolo de onorariile pentru cei implicati în proiect si alte cheltuieli deductibile, si aproximativ 200.000 de euro, circa 900.000 de lei la vremea respectiva, un milion de lei acum. Bani pe care UAIC i-a pierdut în urma acestei razgândiri. Membrii echipei din Iasi: „UAIC a refuzat sa mai adaposteasca proiectul” Echipa de cercetatori descrie inclusiv în prezentarea proiectului acest incident. „În cursul procedurii de implementare organizatorica de dupa 10 octombrie 2018, UAIC a refuzat, în ciuda angajamentelor scrise luate în 2016 si 2017, sa mai adaposteasca din punct de vedere administrativ (în colaborare cu Universitatea «Babes-Bolyai») proiectul în termenii stabiliti initial. De aceea, cu aprobarea expresa a CNCS, proiectul a fost «portat» din punct de vedere administrativ”, se mentioneaza pe site-ul proiectului. „Ziarul de Iasi” a luat legatura si cu Andrei Corbea-Hoisie (FOTO), editorul-coordonator din Iasi al volumelor, iar raspunsul acestuia a fost în aceeasi linie: conducerea UAIC a refuzat la momentul respectiv „sa îsi mai asume acest proiect”. „Motivele sunt probabil subiective, pentru ca nu exista niciun fel de ratiune pentru o asemenea decizie, ca dovada ca universitatea a pierdut un comision de peste 200.000 de euro. Am încercat sa legam în continuare proiectul de Iasi, pentru ca suntem o echipa foarte mare de aici. Am fost întrebati peste tot în tara, unde am mers cu volumul, dupa lansare, si la Cluj, si la Timisoara. «Dumneavoastra sunteti 41 de oameni de la Iasi si ati lucrat pentru Sibiu, cum vine asta?»“, a declarat prof.dr. Andrei Corbea-Hoisie. Acesta a explicat si importanta volumului într-un interviu cu „Ziarul de Iasi”, din care redam partial, acum, câteva elemente. Profesorul spune ca proiectul în sine s-a dovedit o colaborare foarte strânsa între scolile stiintifice de la Iasi si Cluj-Napoca, iar prin tema abordata au atras si 13 specialisti din tara si din strainatate, ca autori, care au tratat teme legate de perioada respectiva pe care membrii echipelor din cele doua capitale de judet nu le-ar fi putut aborda. „Aceste doua volume masive încearca sa destepte o realitate nu îndeajuns de prezenta înca în constiinta publica: aceea a dimensiunii extraordinare, sesizate de un Nicolae Iorga, de pilda, a interferentei culturii românesti cu cea germana din «exterior» si «interior», a multiplicitatii laturilor în care ea a fost deosebit de fertila pentru toate domeniile societatii si ale câmpului cultural românesc, a potentialitatilor care, poate, la timpul respectiv n-au fost corect evaluate de cultura «majoritara» si n-au ajuns de aceea sa se manifeste îndeajuns în viata «întregului» în care, «volens nolens», erau implicate”, a spus prof.dr. Andrei Corbea-Hoisie. Explicatia universitatii: „Coordonatorul nu era titular la UAIC” „Ziarul de Iasi” a încercat sa ia legatura cu rectorul universitatii, prof.dr. Tudorel Toader, si ordonatorul de credite din 2018, prorector acum, prof.dr. Mihaela Onofrei. Rectorul a explicat ca decizia a fost luata în absenta sa si ca este constient de valoarea culturala a celor doua volume. Prorectorul Mihaela Onofrei a refuzat, asa cum a facut-o de nenumarate ori în ultimii ani, dialogul cu publicatia noastra. Prorectorul Mihaela Onofrei alaturi de rectorul Tudorel Toader „Era perioada în care îndeplineam demnitatea de ministru al Justitiei. În absenta mea, s-a considerat ca nu este oportun ca UAIC sa sustina proiectul coordonat de catre cineva care nu mai era titular la UAIC. De la prof. Hoisie am primit cele doua volume, realizate în cadrul proiectului, volume pe care le consider ca fiind de referinta pentru stiinta si cultura!”, ne-a transmis, printr-un mesaj, prof.dr. Tudorel Toader. Chiar daca partile implicate în conflict nu au dorit sa ofere detalii, sursele publicatiei noastre au explicat ca una dintre cauzele respingerii proiectului de catre UAIC a fost conflictul ce a mocnit la vremea respectiva între conducerea universitatii si directorul, pe atunci, al Editurii UAIC – prof.dr. Andrei Corbea-Hoisie. De altfel, acesta din urma a si fost înlaturat din aceasta pozitie la scurt timp dupa ce prof.dr. Tudorel Toader a devenit pentru prima data rector al UAIC. Importanta culturii germane în formarea culturii românesti – explicatiile specialistilor Redam, în continuare, scurtul interviu realizat cu prof.dr. Andrei Corbea-Hoisie despre importanta acestor volume aparute la Editura Polirom. - În ce consta caracterul unic al acestor volume, cercetarea întreprinsa - cu ce se diferentiaza de alte opere care au mai aparut pe subiectul dezvoltarii limbii si culturii germane în România în perioada respectiva? Aceasta carte (în doua volume, împreuna circa 1.500 pagini) rezulta chiar din conceptia proiectului, la care am lucrat patru ani, datorita finantarii generoase din partea Ministerului Cercetarii. Modelul nostru a fost cel enciclopedic, inspirat de acea nedusa la capat „Enciclopedie a României” coordonata de Dimitrie Gusti: o lucrare de tip lexicografic, deci propunându-si sa epuizeze obiectul cercetarii, dar nu prin articole mai mult sau mai putin fragmentare ordonate alfabetic, ci prin studii tematice - unele dintre ele, acolo unde complexitatea subiectului nu poate fi epuizata de documentare, constând în cercetari „de caz”, menite a ilustra, pars pro toto, coordonatele sale caracteristice. Am abordat o tematica pâna acum tratata doar marginal, partial si dispersat, pornind de la realitatea prezentei în orice cultura autodefinita ca „nationala” a unor substraturi culturale interferând cu alte culturi „nationale”, substraturi constiente sau nu - cultura româneasca s-a nutrit astfel, ca si altele asemenea, din mai multe „izvoare” (în cazul nostru cele slavon, bizantino-grec, francez, german). Am consonat aici cu aceia care, în culturologia contemporana, considera ca analiza „specificului national” are de profitat mai mult de pe urma premisei „eterogenitatii” sale decât de pe urma celei a „omogenitatii”. Cartea noastra poate fi socotita drept o prima tentativa de a oferi un model de abordare a acestei complicate problematici în secolul XX - aplicat la o cazuistica simptomatica pentru destinul culturii române dupa 1800-1850. Caci în ceea ce priveste întâlnirea cu cultura germana, Lucian Blaga a fost cel care i-a definit cel mai pregnant efectul atunci când a vorbit despre rolul ei „catalitic” în profilarea culturii moderne românesti, pentru marile ei tendinte, marii ei autori, marile ei opere. Efortul nostru a fost cel de a cuprinde pe cât posibil toate „înfatisarile” acestei „întâlniri”, la nivel colectiv si individual, institutional si ideologic, într-un interval temporal bine delimitat: 1918-1933. Sigur ca numai o privire interdisciplinara, cu deschidere larg culturala, putea sa promita reusita demersului: de aceea si prezenta în echipa de cercetatori si autori a istoricilor, juristilor, sociologilor, lingvistilor, germanistilor etc. -Cum ati ales aceasta tema de cercetare: de ce v-ati oprit asupra perioadei respective? Momentul 1918, cel al constituirii, ca prin „miracol”, cum spunea Petre Carp, a „României Mari”, a fost unul „astral” pentru cultura româneasca. Ea beneficiase din plin, pâna atunci, de acel filon productiv pe care l-a reprezentat „atingerea” de cultura si limba germana, începând de la ceea ce a au adus ele în institutiile statului român, în învatamânt, stiinta, tehnica, economie, putere armata etc. – personalitatea regelui Carol I este ea însasi semnificativa în acest sens. Si în ciuda experientei Primului Razboi Mondial, în care România s-a aflat de cealalta parte decât Germania si Austria, acest filon a fost în continuare cultivat si exploatat spre binele culturii românesti: cititi si numai capitolul pe care l-am consacrat în carte „Referintei germane în stiinta româneasca” dupa 1918. Pe de alta parte, dupa 1918 au devenit cetateni români peste 800.000 de vorbitori nativi de germana, din Transilvania, Banat, Bucovina, Basarabia. Acestia au venit cu propria lor cultura, cu propriile lor traditii, unele seculare, cu propriile lor loialitati, dar si cu propriile lor sperante. Cultura germana a devenit astfel dintr-una „exterioara” una „interioara” României, iar relatia cu cultura româna s-a transformat într-una de „vecinatate”. Iata o constelatie culturala interesanta prin chiar unicitatea ei! În cele doua volume al cartii noastre am examinat, separat, ambele aceste axe ale întâlnirilor cu cultura germana în România interbelica. De ce ne-am oprit la 1933? Acest an fatidic pentru Germania, „prag de epoca”, deoarece atunci s-a instalat guvernul lui Adolf Hitler cu consecintele stiute pentru lumea germana, pentru Europa si restul lumii, a recompus treptat si împrejurarile prezentei culturii germane în spatiul românesc. Dupa 1933 analiza trebuie sa tina seama de o multime de alti factori si necesita o abordare cu totul separata. Ultimul capitol al cartii schiteaza doar aceasta „perspectiva” de dupa 1933 catre 1940. - Din punct de vedere al cunostintelor generale, de istorie si de dezvoltare a comunitatilor din România ale românului de rând, care sunt lucrurile legate de perioada analizata care ar trebui sa devina, din punctul dumneavoastra de vedere, chestiuni de cunostinta comuna si nu doar de cercetare stiintifica? Pe scurt, ce am uitat si ce ar trebui sa ne aducem minte si sa tinem minte despre perioada respectiva? Aceste doua volume masive încearca sa destepte o realitate nu îndeajuns de prezenta înca în constiinta publica: aceea a dimensiunii extraordinare, sesizate de un Nicolae Iorga, de pilda, a interferentei culturii românesti cu cea germana din „exterior” si „interior”, a multiplicitatii laturilor în care ea a fost deosebit de fertila pentru toate domeniile societatii si ale câmpului cultural românesc, a potentialitatilor care, poate, la timpul respectiv n-au fost corect evaluate de cultura „majoritara” si n-au ajuns de aceea sa se manifeste îndeajuns în viata „întregului”, în care, „volens nolens”, erau implicate.
