Pentru a putea întelege cum trebuie deconstructia miturilor identitare românesti operata taios de Dan Alexe, adica iluzoria ascendenta geto-daca si improbabila „continuitate” daco-romana pe aceste meleaguri, trebuie descifrat în primul rând romancierul. Iata cum l-am „citit” eu: „2. Heghemonul melanholic. Romanul de debut al lui Dan Alexe, m-a facut sa ma întreb daca iconoclastii nu au si ei de fapt câte un idol, pitit stingher în vreun colt de suflet si acoperit de aroganta învolburata a timizilor. La autorul nostru buzoiano-ieseano-bruxellez e simplu: nu si-a ascuns niciodata admiratia pentru Umberto Eco, minte stralucitoare în decriptarea semnelor si a sensului, hermeneut si lingvist, polemist si editorialist temut, un homme de lettres în adevaratul sens al cuvântului. Profesorul universitatii din Bologna a cutremurat universul literar mondial în 1980, când a scos pe neasteptate un roman în care eruditia, stiinta semnelor, istoria ideilor si filosofia nominalista a autorului sunt topite într-o intriga politista fabuloasa ce se desfasoara într-o manastire medievala, în 1327, «la sfârsitul lui noiembrie». Era primul bestseller mondial scris de un semiotician care demonstra ca imposibilul ne devine contemporan: o carte care atinge transversal toate tipologiile de cititori, de la coafeze la savanti, construita hiperdocumentat, rece, rational, de un universitar inteligent si care ramâne si astazi de eterna recitire. În siajul acestei experiente estetice si intelectuale transfiguratoare îsi croieste Dan Alexe naratiunea sa polifonica sperând, asemenea lui Eco, ca va beneficia de un cititor complice care sa împartaseasca laolalta cu el nu numai dialogurile cinematografice, ironia sau acuratetea muscatoare a detaliilor, ci si sa intre împreuna cu autorul în «paduri simbolice, pline de grifoni si unicorni», un cititor capabil sa rescrie, postmodern, intriga din carte ca un veritabil lector in fabula. Într-o postare pe blogul sau («Talciocul lui Dan Alexe»), acesta povesteste stupoarea editorilor americani de la Random House când au primit manuscrisul («cretin, de necitit») al actritei Joan Collins pentru care îi dadusera un milion de dolari în avans, si raspunsul avocatului în instanta când acestia au cerut banii înapoi: «Avem aici (conform contractului, n.m.) a complete text, cu personaje, un început, un mijloc si un sfârsit. Unde scrie în contract ca trebuie sa va si placa?». De la aceasta definitie, lapidara, a romanului, poate pleca lunga aventura a cititorilor care intra în lumea fabuloasa croita de Dan Alexe. Pantere parfumate e un text finalizat, cu personaje, care are un început, mijloc si sfârsit. Pentru cititorul obisnuit e o carte de aventuri, un road novel cu sex, crime, intriga politica, mistica, istorie, exotisme si multe, multe rasturnari de situatie, ca nu degeaba autorul e scenarist. E misto, e ca lumea, e cool. Se citeste rapid si are umor, merge pe avion sau în tren si, pentru cunoscatori, se preteaza si la o lectura unimanuala (vorba regretatului Luca Pitu). Deci, baieti, bagati mare, merita banii! Doamnele cu meserii liberale, mai crudute sau ceva mai coapte, pot avea chiar revelatii intelectuale: «E aici, draga, un joc cu Alexandre Dumas (da, ala cu muschetarii!). Trei muschetari ceceni (din mafia cecena, draga!) împreuna cu D'Artagnan-ul asta dezabuzat si betiv trec printr-o serie de nasuleli (de belea, tu!) prin Rusia pe undeva, la mama dracului, niste aventuri super, cu o multime de surprize. Foarte tare. Si, fata, mi s-a parut foarte de fite cum pune toata schema asta ca si cum ar repeta calatoria lui Dumas prin pustietatile de acolo în urma careia ala a scris o carte si s-a umplut de bani, saturându-i, tu, pe creditori la fel cum viseaza si amarâtul asta (adica din roman, fata!) sa faca si el acasa la Brusel. E misto, tu, e cu maciuci si cu saraci, sa-i zici lu' Al Batrân sa ti-l cumpere.» Pentru iubitorii de ezoterisme de supermarket si pentru dacopati, cartea e un scandal, pentru ca descopera stupefiati ca Dan Puric nu e unic si ca pentru popoarele din Caucaz acolo e centrul lumii si izvorul limbilor, de acolo porneste cultura si civilizatia europeana si, bineînteles, crestinismul. Acolo s-a salvat Noe cu Arca lui, tot acolo era Arcadia cu Lâna de Aur a Argonautilor si, da, în Caucaz era înlantuit si Prometeu. Pai poti sa te bati cu astea? Ca o mare carenta pe acest palier, lipseste din peisaj Savatie Bastovoi, acest inenarabil Savonarola kaghebist care s-ar fi potrivit atât de bine locului, macar ca personaj. În orice caz, ca umanisti ce suntem, nu-i dorim niciunuia dintre ei soarta lui Gamsahurdia. Specialistii în literatura româna vor avea o surpriza. Romanul lui Dan Alexe este o mestesugit scrisa poveste de iubire în care vor regasi, dincolo de artificiile discursului erotic si de panoplia completa a practicilor sexuale, hetero & homo, scoase la vrajeala pentru agatat naivi, un amor tulburator ce se degradeaza lent si chinuitor, cu un final de tragedie antica, sugerat celor atenti de la bun început, precum pusca lui Cehov agatata pe perete din primul act. Eu îl vad, din aceasta perspectiva literara, de dragoste înfrânta, în rezonanta cu splendidul roman al lui Petru Popescu, Dulce ca mierea e glontul patriei, pe nedrept trecut în uitare de criticii nostri. Iara «noi, noi epigonii?» Pentru noi e plin de intertextualitate, un adevarat camion de papusi Matrioska («dintre care una vie, prea mult si prea nepotrivit iubita» – fraza cheie a romanului!), de povesti care se înghit unele pe altele, desi, în ce ma priveste, as vedea naratiunile din acest docu-fiction literar mai curând în simultaneitatea si transparenta lor, ca pe un Tort Dobos Textual unde cireasa e, de fapt, acel subtil alter-ego al autorului, Apollonius din Tyana, cel care vede nevazutele fara sa se uimeasca si adulmeca straniile feline aromate ale imaginatiei, «pardosii îmbalsamati», ca un Mauvais Démiurge ce este, un Christos decazut, un Mântuitor cu semn schimbat, fara Apostoli, melancolic ca nu-l urmeaza nimeni. Un dirijor de cor antic, un heghemon, pe care nu-l asculta, ironic, decât o adunatura de pitici imaginari. De gradina.” (Continuare în editia din 20 decembrie a Ziarului de Iasi) Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Nationale, Filiala Iasi si scriitor
