Muzicologul Constanta Cristescu a respectat o regula de neocolit a constructiilor editoriale destinate specialistilor (dar si publicului larg interesat), ordonând în volumul „Ciprian Porumbescu necunoscut” lucrarile compozitorului în doua categorii principale: cu caracter laic si religios. De aceea, produsul editorial curprinde în primul grupaj analize de partituri, consideratii despre stil, studii istoriografice, grupajul al doilea oferind mai ales interpretilor (solisti si ansambluri) 35 de texte muzicale. Se impune luat în consideratie studiul Ozanei Kalmuski-Zarea, care aminteste pregatirea tânarului muzician la Seminarul Teologic din Cernauti, unde a deprins tehnica de scriitura conform liturghiei, axionului, heruvicului, si renuntarea la pregatirea în domeniul teologic deoarece fusese puternic afectat de climatul revolutionar nationalist al anilor 1880. O idee ce merita retinuta din cercetarea Irinei Zamfira Danila, începuta cu partiturile laice, concentrata asupra compozitiilor de cult, este ca activitatea ca dirijor de cor în centrele muzicale Cernauti, Viena si Brasov l-a determinat pe Ciprian Porumbescu sa urmeze în elaborarea partiturilor traditia cântecului occidental, rezultat al integrarii Bucovinei în Imperiul Habsburgic. Interesul, rezonanta la imnurile bizantine i-au fost depasite ca experienta practica de necesitatile traiului zilnic, de climatul politic-spiritual dominant în zonele mentionate, unde a lucrat. De observat ca traditia psaltica poate fi recunoscuta în muzica lui Porumbescu doar ca tipare de gen (tropar, axion, chinonic, „Tatal nostru”). Autoarea studiului, argumentat cu exemple din partituri, subliniaza: […] „în creatia sa liturgica, Ciprian Porumbescu nu s-a îndreptat spre izvorul traditional psaltic, ci spre modelul muzical occidental; de aceea, în lucrarile sale vom întâlni o melodica de inventie proprie, într-un stil cantabil, de inspiratie occidentala sau slava, prelucrata cu mijloace preponderent armonice, asociate uneori si cu elemente polifonice”. Ca argument sunt analizate Acsionul „Bucura-te, Maica” („o melodie de inventie proprie în stilul muzicii rusesti, care este prelucrata preponderent armonic pentru cor la patru voci mixte”1), „Adusu-mi-am aminte” si „Tatal nostru”. Tocmai climatul cultural din Viena unde a activat temporar, din Cernautiul, din Suceava Bucovinei Imperiului Habsburgic, a marcat ideile componistice ale lui Ciprian Porumbescu – religioase si laice. Este o realitate concludenta în opereta „Crai nou”, perceputa de muzicologul Laura Vasiliu în cadrele folclorului românesc, romantelor de tip slav, marsurilor si cântecelor de masa, valsurilor.2 Iesind pentru o clipa din contextul acestui studiu, ne explicam promovarea acestei creatii în deceniile comuniste românesti prin necesitatea referirilor la folclorul autohton usor accesibil publicului larg, prin afirmarea caracterului national din anul 1957, când semnalul a fost transmis publicându-se la Editura Muzicala volumul monografic semnat de Viorel Cosma, iar „Crai nou”, prima opereta culta româneasca, dupa premiera absoluta din 1882 (Brasov), a fost din nou pusa în scena la Bucuresti si, din acel moment, intens difuzata la radio. Numai binecunoscuta „Balada” pentru vioara s-a mai bucurat de atunci pâna în prezent de difuzare sustinuta. Atentia oficiala deosebita acordata personalitatii lui Ciprian Porumbescu imediat dupa 1971 s-a datorat intensificarii politicii nationaliste, explicabila în epoca, ceea ce a argumentat, printre altele, permisiunea acordata de la cel mai înalt nivel regizorului Gheorghe Vitanidis de a introduce în filmul care poarta numele muzicianului surprinzatoarea (atunci), emotionanta (si acum) secventa a înmormântarii protagonistului, completata muzical cu un imn psaltic românesc. Receptivitatea de astazi la multe creatii ale lui Ciprian Porumbescu se explica tot prin context politic, în plus gratie permisivitatii postmodernismului. Conform grilei acestui concept, Laura Vasiliu a stabilit raportul surprinzator, dar argumentat valoare-receptivitate: 1) „simplitatea armoniilor, a formelor [muzicale] si orchestratiei – percepute ca accesibilitate; 2) lipsa de unitate stilistica – receptata ca interculturalitate; 3) valoarea estetica redusa – expresie si forma de cunoastere a epocii/ zonei culturale/ clasei sociale; 4) originalitatea relativa a muzicii – interpretata drept intertextualitate; 5) naivitatea subiectului – subînteles prin constiinta si acceptarea conventiei.” Importanta operetei „Crai nou” a fost subliniata în acest studiu astfel: „Intrata în istoria muzicii ca un trofeu – prima opereta româneasca (!) – lucrarea compozitorului bucovinean este de regula interpretata ca un semn al aspiratiei muzicienilor din zorii componisticii nationale de a asimila modelele europene si de a le transpune (mai mult sau mai putin fortat) în cultura noastra. Naturaletea cu care Porumbescu compune o opereta cu sonoritati de hora, doina, romanta slava, mars patriotic si, doar exceptional, de vals demonstreaza ca autorul avea constiinta integrarii românesti în cultura Europei Centrale, neezitând a-i sublinia identitatea.”3 Prezentând cu meticulozitatea ce o caracterizeaza lucrarile de inspiratie folclorica sau de inventie în stil traditional laic ramase de la Ciprian Porumbescu, muzicologul Constanta Cristescu le ordoneaza pe categorii, pe zone de origine: româneasca (din repertoriul lautaresc si taranesc), din spatii geografice de interferenta culturala (polka, mazurka). În doua studii alese pentru volumul reeditat, autoarea se refera la „miniatura pianistica de tenta rapsodica” si la armonizarea folclorului în lucrarile dedicate claviaturii (p. 34-51). Informatii si detalii analitice interesante pot fi gasite în studiul profesorului Sever Paraschiv Dumitrache despre „Altarul Manastirii Putna”, pe care o considera una dintre primele cantate românesti. Substantiala în informatii, în idei se dovedeste evocarea semnata de profesorul Gheorghe Dutica, inspirat si de data aceasta în alegerea unui titlu incitant, original: „Orient-Occident. «Cazul» Ciprian Porumbescu între oglinzi paralele”. Proximitatea Orientului fiind Suceava si Cernautiul, unul din fiefurile Occidentului numindu-se Viena. În privinta „oglinzilor paralele”: […] „pe de o parte, delicatete, fragilitate, sensibilitate, visare, evaziune (iubire neîmpartasita, refugii spirituale); pe de alta parte, atitudine protestatara – pro-româneasca, implicit anti-imperiala –, angajare sociala, politica, asumarea riscului de a contracta noi sechele, agravante, ale bolii deja declansate.”4 Citita ca o poveste frumos spusa, evocarea se încheie explicativ-expresiv: […] „prin tot ce a fost si realizat, Ciprian Porumbescu nu s-a constituit într-un termen al opozitiei Orient-Occident cât, mai ales, într-un liant al acestui binom. Chiar daca talentul nu i-a fost dublat de mestesug iar desavârsirea i-a fost periclitata de nestavilitele potrivnicii ale vietii, posteritatea îl va retine alaturi de ceilalti compozitori români legati de geneza scolii muzicale nationale. Noi îl vom retine, însa, ca pe un (alt) zbor frânt al spiritualitatii românesti, consolându-ne, poate, doar cu freamatul îndepartat al melodiilor sale.”5 Studiile semnate de Elena Maria Sorban si Constantin Tufan-Stan, cele ramase de la Enea Borza si Constantin Catrina completeaza volumul care, la sfârsitul lecturii integrale, îsi neaga titlul prin luminile noi îndreptate asupra vietii, asupra operei lui Ciprian Porumbescu. 1Ciprian Porumbescu necunoscut. Editura Muzicala. Editie îngrijita si revizuita de muzicolog dr. Constanta Cristescu. Editura Muzicala, 2023, pag. 64 2pp. 70-73 3pp. 73-72 4pp. 118 5p. 122 Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog si profesor
