Sunt indicate în continuare câteva dintre carentele proiectului de reformare a învatamântului românesc, rezultate din renuntarea la principiul umanist, aflat de secole în centrul învatamântului european. Profilul viitorului „educat“ al acestui sistem ajuns acum în pragul legiferarii îl întrevedem deja în jurul nostru. La un pol avem pe tânarul adult subdezvoltat intelectual si total lipsit de cea mai elementara cultura, multumit ca din ajutorul social primit de la primarie îsi poate cumpara câte ceva de mâncare si un smart-phone pe care sa îl butoneze zi si noapte. La polul extrem îl gasim pe tânarul oplosit într‑o slujba la stat sau cu un job bun la o „multinationala”, mai dotat intelectual decât seamanul lui, dar la fel de lipsit de cultura ca si acesta, cu o masina „bengoasa” la scara, locatar al unei „vile” si cu posibilitati de a‑si petrece concediul în spatii exotice cum ar fi Madagascar sau Thailanda, experiente din care nu se alege, spiritual sau sufleteste, cu mai nimic! Comentez în continuare, pe scurt, continutul real al altor câtorva „propuneri” din proiectul de lege aflat în discutie. Primul lucru care ne sare în ochi este absenta elocventa a cuvintelor ideal, umanism, virtute, cultura, cetatean, onoare, principii morale, traditie, termeni „simtiti“, probabil, de autorii textelor, ca fiind învechiti si, poate, chiar compromitatori. Când vorbim de „adaptarea programei la nevoile clasei si ale copiilor”, ne referim de fapt la coborârea drastica a stachetei exigentelor, la nivelul celor mai lenese minti scolaresti. La aceeasi încurajare a minimului efort va conduce si „autonomia în alegerea de catre elev a disciplinelor de studiu”. Ce „sa aleaga” fragedul pui de om la vârstele copilariei si adolescentei? Rupt total de fundalul traditiei obiectivate prin experienta acumulata a înaintasilor si personalizata în autoritatea profesorului din fata lor, copiii, adolescentii si tinerii se vor afla singuri în fata unui zid de necunoastere si ratacire. Au ei, copiii, cumva înnascuta capacitatea de a distinge între ceea ce trebuie sau ceea ce este util si ceea ce este inutil sau nociv în lumea care îi înconjoara? Sau „vor alege“ pentru ei parintii, dl. ministru si birocratii din sistem?! Nu se vorbeste nicaieri cultura generala, de umanism, de logica, de filosofie, de literatura nationala sau universala ori de limbile clasice. „Propunatorii“ legii tin parca neaparat sa ilustreze stravechiul truism: Detesti si depreciezi ceea ce îti este inaccesibil! Ergo, omul european trebuie sters din memoria urmasilor, ce mai atâta cultura greco-latina, învechita si inutila? La ce bun umanismmul, civilitatea, democratia asumata, ordinea urbana, dezbaterea de idei, întrecerea inteligentelor, ierarhiile naturale între elevi? Ce mai atâta mitologie greceasca, ce mai atâta Biblie si traditie crestina? Asemenea bagatele vor fi lasate pe seama popilor si a predicatorilor, la lectiile de religie, cât vor mai fi îngaduite si astea. Jos notele, jos tezele trimestriale, jos corigentele si repetentia, elevul nu trebuie stresat cu nimic, cu nici o forma sau o regula constrângatoare si frustranta. Da, excelent, dorim sa studiem în mod obligatoriu doua limbi straine, dar oare nu asa a fost si pâna acum? De ce trebuie mai mult? De ce trebuie privilegiate limbile si literaturile straine fata de limba si literatura nationala? Cum adica, matematica si astronomia, fizica si chimia, botanica, zoologia si anatomia, geografia si istoria (universala si nationala) vor trebui sa fie luate la gramada, indistinct? Ca sa existe interdisciplinaritate (veche si ea, de altfel, de când lumea!) nu ar trebui oare sa delimitam mai întâi disciplinele? Cum ma voi descurca în viata daca îmi lipsesc notiunile elementare de mecanica (legea lui Arhimede, lucrul mecanic, plan înclinat, pârghii, scripeti), de electricitate (legea lui Ohm), de chimie (tabelul lui Mendeleev), de geografie (structura pamântului, tarile lumii cu capitalele lor) si câte asemnea minunatii pe care, noi scolarii de altadata, le‑am primit obligatoriu în umilele scoli si licee de odinioara, din satele si cartierele marginase ale marilor orase? Ca sa nu mai spun cât de redus si mutilat va fi sufletul tau daca pâna la optsprezece ani nu ti‑a vorbit nimeni despre Ahile si Odiseu, despre Don Quijotte, despre Fratii Karamazov sau despre Luceafarul, despre Nica a lui Stefan a Petrei Ciubotariul, despre Dl. Goe sau despre Ionut Jder? Ce rost mai are sa ne încarcam memoria când avem la îndemâna Goolgle si Wikipedia? îmi va raspunde un tânar „ager“ si cinic. Bine, dar ce te faci daca nu ai la tine Smartphone-ul sau tableta? Ca sa nu mai spun ca, se stie, ca sa gasesti ceva trebuie sa stii ce cauti! (Va urma) Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
