Sunt analizate în continuare unele dintre masurile din proiectul de reforma care vor conduce la abandonarea principiilor educatiei traditionale, fundamentate pe umanismul clasic. Amplele dezbateri din spatiul public, reactiile profesionistilor din învatamânt converg catre o concluzie dramatica! Ceea ce nu a reusit regimul comunist, iata ca am reusit noi însine, în treizeci de ani de libertate si democratie: ruinarea totala a scolii românesti prin compromiterea principiilor umaniste care i‑au stat la baza. Fara sa intru în detalii, voi încerca sa argumentez teza ca, o data votata si aplicata, noua lege a învatamântului, supusa dezbaterii publice în iulie 2022 de Ministerul Educatiei, va conduce la eliminarea integrala si definitiva în România a principiilor umaniste ale învatamântului european modern, marcând, o data cu aceasta, o limitare drastica a libertatilor persoanei si ale cetateanului. Principiile humboldtiene enuntate în prima parte le voi detalia cu alta ocazie. Deocamdata, voi formula câteva reflectii sumare declansate de o proaspata lectura a textelor propuse dezbaterii publice, înainte de a fi supuse procesului de legiferare, în Parlament. Sunt dator sa remarc mai întâi ca, în raport cu deriva grava în care se afla astazi învatamântul românesc, în proiectul „România educata” sunt cuprinse si unele masuri salutare cum ar fi separarea mai neta între învatamântul universitar si cel preuniversitar prin doua legi diferite, redefinirea învatamântului profesional, mai buna salarizare a cadrelor didactice. Dintre propunerile de masuri inacceptabile, „se remarca” cele care conduc la relativizarea fraudei universitare. Numeroasele dezvaluiri publice ale plagiatului la oameni politici proeminenti par sa fi declansat în rândurile „clasei politice” actuale o stare de stres si neliniste, care explica încercarile repetate de a discrimina sau banaliza furtul academic, prin masuri precum: instituirea posibilitatii de a renunta de buna-voie la diploma de masterat sau doctorat obtinuta prin mijloace necinstite, introducerea unor termene de prescriptie a faptelor reprobabile din sfera academica, desfiintarea Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare etc. În sfera învatamântului preuniversitar, diluarea drastica a continutului examenului de bacalaureat (asadar oficializarea mecanismului pervers de producere a „robotilor” umani) reprezinta consecinta cea mai nefericita a dorintei de reformare cu orice pret. Ma preocupa în special „filosofia” care sta la baza acestei reforme. Parcurgerea atenta a celor 10 puncte ale textului în care ministrul Sorin Cîmpeanu încearca sa argumenteze „de ce schimbam legea educatiei” mi‑a fost suficienta ca sa înteleg ce se doreste si încotro ne îndreptam. Nu ma pot abtine mai întâi sa nu remarc faptul ca textul publicat, redactat de dl ministru singur sau cu ajutorul „specialistilor de partid” care roiesc în jurul lui, se vrea un discurs mobilizator cu caracter politic-programatic, dar nu reuseste sa fie decât o alcatuire de fraze bombastice si sforaitoare, marcata mai degraba de un fel de populism electoral decât de responsabilitate si decenta. Cel mai mult ne încânta iscusinta cu care dl ministru preia si foloseste cu evidenta placere termeni rebarbativi din jargonul actual al militantilor din câmpul „psiho‑pedagogic” strecurati sau cocotati în functii mai mari sau mai mici exclusiv pe criteriile politice ale supuseniei de partid. Ca sa ramânem doar la punctul 1 al pledoariei ministeriale, sclipuim fara eforturi expresii precum educatie de calitate, responsiva si suportiva, reformare sistemica si curriculara sau atitudine proactiva. Mai încolo citim despre tot felul de nevoi pe care statul le va asigura fericitului elev român al viitorului (nevoi socio-emotionale, nevoia de incluziune scolara, nevoia de desegregare, nevoia de confort si siguranta în spatiul scolar, nevoia de a fi acceptat neconditionat si valorizat etc.). Astfel de expresii fabricate dintr-un fel de „plastic lexical refolosibil”, multe dintre ele conforme „principiilor” si „directivelor” virulente ale „gândirii politice corecte” care s‑a înstapânit într‑o mare parte a universitatilor din Occident, atesta mimetismul arivistului atent la „trendurile” discursive ale momentului; pentru alte exemple de acest tip vezi articolul O limba de prefabricate, publicat de profesorul Alexandru într-un numar anterior al ZDI. Esenta „filosofiei” actualilor reformatori se afla sintetizata de dl ministru la punctul 3, unde citim ca „avem nevoie de absolventi autonomi, de absolventi care sa înteleaga ce se întâmpla în jurul lor si sa gândeasca critic, de absolventi care sa caute solutii creative, si nu bazate pe sabloane, la problemele pe care le întâmpina societatea, de absolventi care sa fie antreprenori sau sa munceasca eficient si sa plateasca impozite si taxe în România, astfel încât banii investiti în educatie sa se întoarca în sistemul de învatamânt si în alte servicii publice”. Ni se spune asadar foarte lamurit: ceea ce urmarim sa scoatem din scoala nu sunt cetateni, ci… platitori de impozite. Desi se vorbeste în treacat, dupa cum se vede si de „gândire critica” si de „solutii creative”, formule cu care ne‑am obisnuit deja în cei peste treizeci de ani de elan reformator în învatamânt, profilul viitorului absolvent este cel al unui robot eficient, al unui personaj obedient, spalat pe creier, antrenat (i.e.: dresat) în scopul suprem de a plati impozite, fara sa poata întelege sau contesta politicile unui stat care pare dominat din ce în ce mai mult de o clica ilegitima de tip mafiot. Despre o „legatura mai strânsa cu piata muncii” vorbeau si ideologii comunisti, dar se pare ca n‑au reusit sa o „implementeze” pâna la capat! Le va reusi gloriosilor lor urmasi? (Va urma) Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
