M-am trezit tam-nesam pe la ora 2 si, tot tam-nesam (ah, ce-mi place vorba asta!), m-am gândit la un text: Cum sa devin celebru - jumatate în gluma, jumatate în serios. Sa iau atitudinea antisindicala a patronului demisionar al Starbucks, Howard Schultz, figura în ascensiune a lantului american de cafenele, macar sa iau aparare abordarii antisindicale în cadrul unei audieri în Senat, si sa resping acuzatiile de încalcare a legislatiei muncii, barem sa sufar o entorsa ca Octavian Popescu, fotbaliatorul, încaltea sa lacrimez ca Neymar dupa ce am pierdut la poker o suma uriasa, la fel ca gagica lui Cristianu Ronaldu, care, probabil, se plictiseste singura si joaca la pacanele sau barem sa fiu prins la volan beat si drogat ca vloggerita Ana Morodan. Macar sa comit afaceri ascunse ca Roman Abramovici sau barem sa fiu la fel de ticalos, totusi e greu, ca Evgheni Prigojin, liderul mercenarilor rusi Wagner, sau macar sa sustin ca bombalaul ca Stonehenge era un urias calendar, de parca nataraii aia cu fruntea tesita erau niste ilustri astronomi, sau barem sa fiu mai iubit ca Inna, Akcent, Alexandra Stan, Smiley sau alti cântareti de muzica din asta pârtâitoare sau usurica, cum zicea nea Miluta Gheorghiu (pentru cei mai tineri - el a fost cel mai mare interpret al coanei Chirita - acum Iasii, din pacate, nu are nici un actor care sa o joace pe Chirita). Sau daca nu, cel putin sa cânt cât ma tine gura „Tucu-ti, nana, ochii tai/ Ca frumos te uiti cu ei”, chit ca n-am glas si sa fiu audiat de DIICOT ca primarul Chirica, barem sa nu exclud, ca Blinken, negocieri cu Rusia pentru împartirea Ucrainei, caci s-a ticnit sau ramolit toarsu B., barem sa comit o alianta împotriva firii ca aceea dintre pesedei si liberei (dreptu-i, nu pricep care dintre aliati „sta capra” în alianta asta) sau sa nu ma mai duc la vot nici daca fac suta de ani, macar sa fiu mai prost ca Star Trek, de care râd si adolescentii, care nu frecventeaza scoala, sau alte „filme amuzante pentru a te distra”. Încaltea sa-mi mai ogoiesc astfel insomniile, daca nu sa devin celebru în Pacuret macar. Sau sa ajung celebru ca tipii astia cica români de origine (ma rog, îi doare pe ei în fund de România, dar noi îi citam mereu). Barem ca: Adam Lambert, Simina Grigoriu, The Alchemist, Chantal Claret, Ezra Koenig, Justin Warfield, Michael Cretu, Miruna Manescu si Necro. Ei, si? Daca nu, „macar”, „cel putin” sau „încai”, „încaltea” sa devin celebru. Dar cum? Barem sa creez istorie (mai degraba isterie) la arabi ca Cristianu Ronaldu la 38 de ani, desi el e ca-n vorba ceea: „Fosta-i, lele, cât ai fost”, dar se încapatâneaza sa nu-si da seama. Barem sa împing o baba pe scari si sa-i spun politicos: „Pardon, matusa”, barem sa intervin cu pumni si palme ca sa se termine odata si odata lucrarile de pe Lapusneanu, încaltea sa-mi platesc factura la Salubris, chit ca e piparata rau, barem sa-i sparg mecla cui stiu eu si pe urma sa zic ca-n visul lui Leonas, cel din „Coana Chirita în provintie”: Chi-riii-ca! Chi-riii-ca! Sau barem sa asfaltez din saielele proprii strazile Poienilor si Teascului din mahalaua Iesilor, care nu cunosc asfaltul de ani de zile. Sau sa acopar gropile de pe Atelierului si Cicoarei - ooo, as fi un adevarat erou! Despre Pacuret nu mai vorbesc. Sau sa devin filosof cugetator pe malul mult puticiosului Bahlui, sa înalt poduri ca sa „fluidizez traficul” mai ceva ca Chirica, acest Bula al primarilor locali, si sa-l „bagicuresc” mai ceva ca tata Lionora de la Gheboaia. Dar sa înalt si poduri în spirit mai ceva ca Di(h)an(i)a Sosoaca Comediana, gata sa pupe oricând cururi pe la Moscova. Sau barem sa sustin pe Ciulacu si Cioca, cum fac margaretsaceritele de pe la noi în talk show-uri. Sau sa scriu versuri ca modemul meu, pardon, modelul: Calma Plesu Valeria, o poeta absconsa. Sa vorbesc multimii despre zilele de boala, de teama si de îndoiala pe care le traim ca ÎPîSî Teofan, dar „sa nu ne temem peste masura, caci suntem oameni ai lui Dumnezeu” sau barem sa pun pe picioare o placintarie cu praz ca Prodanca, caci „radio-sant” a înfiintat deja. Ca sa devin celebru îmi mai trebuie un costum fistichiu de mite-flenduri, de pilda un costum salopeta cu pieptar sau, si mai bine, un costum egiptean pentru Halouin, de sa se scoale si mortii din sarcofage, barem sa beau câte trei pahare de vin la gagazin (cum zice nepotu-meu) la Liviu si apoi la Daniel si barem sa-mi imaginez, ca si pâna acum, un mijloc de patrundere în lumea mirifica a scrisului. Si sa ma înalt dincolo de genunchiul broastei, barem cât de cât la spirit, care vrea vesnicia. Caci barem Zarathustra avea dreptate: „Te iubesc, o, vesnicie!” Barem sa ma trec la catolicism si sa ma reboteze la Holy Trinity Catholic Church în memoria episcopului Radu de la Uifalau, macar ca ma va blasfemia întreaga Biserica Ortodoxa, mai ales aia de la Stolita Moskva si cu precadere parintele Florescu din Scotia, sau macar sa redecorez parcul iasiot de lânga biserica lipoveneasca dupa estetica lui Gaudi si ma dotez cu router wireless la mare distanta. Iar daca n-oi reusi si n-oi reusi sa devin astfel celebru, sa ma dezbrac în popoul gol si sa ma plimb asa pe Lapusneanu (asta în eventualitatea ca se vor termina lucrarile de acolo), iar la Fundatie sa merg asa chiar când trece un cârd de tramvaie pline cu domnisoare. Atuncea sa ma vezi! Vino, mama, sa ma vezi, cum zicea Liviu Pustiu. Sau cum adauga Viorel Ilisoi: La spitalul de obezi. Radu Parpauta este scriitor, traducator si publicist
