Stânga occidentala, cu largul concurs al mass media si al universitatilor, a promovat o naratiune complet distorsionata asupra conflictul dintre Israel si palestinieni. În 2020, când a fost ucis George Floyd, o ucidere desigur condamnabila, dar totusi totusi neintentionata, în America, în Marea Britanie si în multe alte tari din Occident, strazile au luat explodat. Sub stindardul Black Lives Matter si Antifa am asistat la proteste, adesea violente, numeroase cladiri au fost incendiate, au murit oameni. Iar cei care au avut proasta inspiratie sa critice violentele au avut de suferit. Au fost nevoiti sa faca retractari umilitoare pentru a nu fi dati afara din universitati, în multe situatii chiar au fost dati afara, si-au pierdut slujbele din alte institutii sau le-au fost afectate sever afacerile. Acum când în Israel 1300 de oameni, în marea lor majoritate civili, o cifra care nu este una finala, au fost macelariti cu o cruzime inimaginabila, cel mai grav act de violenta la adresa evreilor de la Holocaust încoace, am asistat la marsuri de celebrare mai peste tot în spatiul occidental. Trimiterea la Holocaust nu e deloc deplasata, în Australia, la Sidney, în fata Operei, s-a strigat „Gazati-i pe evrei”. Iar daca nazistii nu au dorit sa-si popularizeze crimele, în acest caz teroristii Hamas au postat online, la fel ca ISIS, fotografii si clipuri video cu toate aceste orori. E adevarat, au fost proiectat steagul israelian pe cladiri iconice la Paris, la Londra, la Berlin, dar de pilda Federatia Engleza de Fotbal a refuzat sa faca asta pe Wembley înaintea meciului amical cu Australia. Printr-o ciudata, distopica, inversiune morala, dupa ce israelieni, între care si multi copii, sunt înjunghiati, rapiti, decapitati, târâti pe strazi într-un spectacol sumbru de umilinta ritualica, autorii macelului sunt glorificati. „Noi, organizatiile studentesti semnatare, consideram regimul israelian în întregime responsabil pentru violentele în desfasurare”, se spune într-o declaratie comuna a 31 de grupari studentesti de la Universitatea Harvard, inclusiv a filialei locale Amnesty International. Pentru o parte dintre studentii si din stafful academic din celebrele universitati din Ivy League, dar si din altele, singurul vinovat este regimul de apartheid din Israel, singura democratie din Orientul Mijlociu în care arabii musulmani au reprezentare parlamentare. „În cei aproape 50 de ani de afiliere la Universitatea Harvard, nu am fost niciodata atât de dezamagit si alienat ca astazi”, a reactionat pe Twitter, Lawrence Summers, fost presedinte a Universitatii, fost Secretar al Trezoreriei, deplângând reactia palida a conducerii, altfel foarte vocala în alte situatii. Filiala din New York a organizatiei Socialistilor Democrati din America, din care fac parte si membrii grupului radical democrat din Congres, a organizat un miting în care vorbitorii au aplaudat atacurile, în timp ce filiala din Connecticut a tinut sa salute „lupta anticoloniala fara precedent a rezistentei palestiniene”. „Astazi, suntem martorii unei victorii istorice pentru rezistenta palestiniana: pe uscat, în aer si pe mare”, a fost si mesajul entuziast al Comitetului National al Studentilor pentru Dreptate în Palestina, o retea de grupuri pro-palestiniene din campusurile universitare americane. Într-un document pe care grupul l-a postat online se justifica crimele împotriva civililor de care se face vinovat Hamas spunându-se ca fiind vorba de colonisti, acestia nu sunt civili, sunt „instrumente militare folosite pentru a asigura controlul continuu asupra pamântului palestinian furat”. Si în Marea Britanie la doar câteva ore de la masacru, acesta era celebrat cu entuziasm prin manifestatii cu conduceau cu steaguri palestiniene si claxonau în semn de celebrare a masacrului. „Suntem cu adevarat plini de bucurie, plini de mândrie pentru ceea ce s-a întâmplat”, declara la Manchester, pentru Sky News, presedinta organizatiei „Prietenii Palestinei”, iar în Brighton, o vorbitoare a descris, în aplauzele multimii actiunile Hamas din Israel ca fiind „atât de frumoase si de inspirate de vazut”. Scene similare au avut loc la Berlin, unde totusi politia a intervenit atunci când imigrantii musulmani au afisat simboluri naziste. Nu si la Viena, unde un mars care a strabatut artera comerciala a orasului s-a încheiat în fata Cancelariei Federale, afisând bannere cu svastici. La Copenhaga, o camera de supraveghere a surprins niste barbati în timp ce îndepartau buchete de flori care fusesera plasate lânga ambasada israeliana pentru a onora victimele israeliene, în timp ce la Londra au fost filmate femei musulmane care dezlipeau de pe ziduri portrete ale victimelor masacrului din sudul Israelului. Iar în insula greceasca Samos unde functioneaza, cu finantare din partea UE, un mare centru de primire a imigrantilor, imediat dupa masacrul civililor din Israel multi dintre imigrantii gazduiti acolo au sarbatorit atacul Hamas împotriva Israelului, scandând sloganuri antisemite si strigând „Allahu Akbar”. Daca în lumea musulmana demonstratiile pro-Hamas erau, reactiile din Occident probabil i-au surprins pe multi având în vedere dimensiunea ororilor comise în Israel. Nu ar trebui. Ceea ce s-a întâmplat în insula Samos ilustreaza esecul monumental al politicilor europene în materie de migratie si al multiculturalismului. Lumea occidentala este cea care a adapostit, timp de decenii, revolutionari iranieni, radicali islamisti, sustinatori ai Hamas si Hezbollah si multi altii din aceeasi categorie. Atunci când s-a întors în 1979, în Iran, pentru a crea statul teocratic islamic care între timp si-a întins tentaculele în întregul Orient Mijlociu prin miscarile teroriste pe care le finanteaza si sprijina logistic, ayatolahul Khomeini a venit de la Paris. „Le-am acordat acestor oameni drepturi pe care ei nu ni le-ar acorda niciodata în contrapartida”, scrie Douglas Murray în The Spectator. Care se întreaba de ce sunt tolerate demonstratiile în care sa se exprime sprijinul pentru o organizatie terorista ca Hamas, o infractiune în Marea Britanie. Propaganda palestiniana utilizeaza abil termeni cu încarcatura emotionala, de tipul „închisoare în aer liber”, atunci când vorbesc despre Fâsia Gaza, sau despre apartheid care daca ar fi analizate, ceea ce cea mai mare parte a mass media occidentale si internationale, cu simpatii evidente pro-palestiniene, nu o fac, se dovedesc complet false. De pilda Gaza în sud se învecineaza cu Egiptul, un stat arab, care în momentul de fata a închis granita cu Gaza. Însa, dincolo de asta ce a împiedicat Hamas, care detine controlul total în Gaza, sa aduca prosperitate, mai ales ca au curs multe ajutoare internationale? La fel si în Cisiordania. I-a împiedicat Israelul cumva? Astea sunt toate întrebari care ar trebui puse de jurnalisti, dar care nu se pun niciodata. „Obiectivul teroristilor este cu adevarat distrugerea fara discriminare”, scrie Gerard Baker în Wall Street Journal. „Pentru ei, un evreu mort este un bonus, dar un palestinian mort este un trofeu pe care îl pot etala în fata credulilor din mass-media occidentala pentru a transmite o presupusa echivalenta morala între depravarea lor si actiunile unui stat asediat care încearca sa-si pastreze existenta.” „Cu o graba indecenta”, scrie si Telegraph, „înainte ca victimele sa fi fost macar înmormântate, reporterii s-au grabit sa ceara opiniile unor extremisti carora li se permite sa explice ca uciderea în masa, violul si rapirea copiilor si a femeilor în vârsta sunt cumva justificate pentru ca palestinienii sunt oprimati.” Oricum, pentru CNN, Hamas nu este o organizatie terorista, ci o grupare militanta, ceea ce suna chiar onorabil. Si BBC refuza sa-i numeasca pe membrii Hamas teroristi, ceea ce le-a atras critici dure inclusiv din partea unor membri ai guvernului care se întreaba cum altcumva ar putea fi descris terorismul. Cineva observa ca asta aduce aminte de modul în care Rusia se refera la invazia Ucrainei ca la o „operatiune militara speciala”. BBC se apara spunând ca postul nu ar trebui sa ia partea cuiva si ca acest lucru ar însemna o abordare „emotionanala”. Numai ca BBC s-a dovedit în trecut mult mai putin preocupat sa fie neutru atunci când a fost vorba de Brexit, de protestele violente Black Lives Matter sau de politicile adoptate în pandemie. BBC News descria atacurile aviatiei israeliene împotriva Hamas în Gaza drept „bombardarea unor comunitati”. Nu au vorbit despre bombardarea cladirilor sau a sediilor teroristilor, ceea ce si erau de fapt, ci despre comunitati, un cuvânt cu încarcatura evident emotionala. Dupa cum, când se vorbeste de tinte civile, mass media nu face precizarea ca Hamas foloseste obiective civile în spatele carora îsi plaseaza infrastructura militara. De pilda sediul de comanda Hamas se afla la subsolul unui spital. Premierul Netanyahu spunea la un moment dat ca „noi folosim rachete ca sa ne aparam (e vorba de sistemul de interceptare Iron Dome), ei folosesc oameni ca sa-si apere rachetele”. În podcastul ei Megyn Kelly, o cunoscuta jurnalista americana, care a lucrat în trecut pentru Fox si NBC, spune ca multi dintre moderatorii de televiziune notorii sunt de fapt personaje mediocre, preocupati în principal de statutul lor de vedete publice, care nu-si dau nici un fel de osteneala sa-si puna întrebari, sa înteleaga contextul conflictului dintre Israel si palestinieni. De pilda se vorbeste permanent despre varianta cu doua state separate ca despre solutia miraculoasa care ar duce la rezolvarea „problemei palestiniene” si la instaurarea pacii în regiune, ignorând faptul ca palestinienii, cu sprijinul lumii arabe, au refuzat în cinci rânduri, din 1947 încoace, ideea unei partitii a teritoriului. În plus, în retorica palestiniana se face adesea trimitere la „eliberarea teritoriului de sub ocupatia israeliana” ceea ce înseamna în realitate disparitia statului evreu.
