Va invitam sa cititi un exceptional reportaj despre cum au fost întelese evenimentele tulburi din decembrie 1989 în lumea asezata a taranului român si ce urmari au avut pentru sat si pentru „nomenclatura” acestuia. Acest articol, semnat de Mihai Chiper si aparut în paginile Ziarului de Iasi în 23 decembrie 1999 (la vremea respectiva se numea ”Monitorul”) a câstigat Marele Premiu TJA 1999, Despre revolutia din decembrie 1989 s-a scris enorm. Evenimentele de la Timisoara, Bucuresti, Sibiu, Cluj sau Iasi au fost discutate pe larg de mass-media. Ba chiar au ajuns si subiect de bancuri. La nivelul micilor localitati, chiar daca miza a fost infima si varsarile de sânge au lipsit, emotiile, zapaceala, revolta au fost aceleasi. Dupa cele vazute la televizor sau auzite la radio, taranii au început sa imite pe cât posibil ceea ce se petrecea la Bucuresti, au vrut sa se rafuiasca cu tiranii locali sau au încercat sa preia puterea dupa cum îi ducea capul. Si-au dorit revolutia lor. Baltati este o comuna la 35 de kilometri de Iasi, pe drumul spre Pascani. Localitatea are 5000 de suflete, cu doua comunitati religioase, catolica si ortodoxa, aproximativ egale la numar. Batrânii îsiamintesc ca aici,pe 4 septembrie 1949, s-a înfiintat primul CAP din judetul Iasi. De curând, o firma italiana a preluat fostul CAP, între timp devastat, si încearca sa faca o fabrica de mobila. Cu câteva luni în urma si Alcatelul a fost introdus în comuna. Am ajuns la Baltati într-o zi de decembrie, cu burnita, în timp ce satul rasuna de guitatul disperat al porcilor scosi din cotet cu forta pentru a fi taiati. Coana Leana din fruntea satului Moise Dumitru se recomanda ca actualul „guard al Primariei”. Este un om trecut de cincizeci de ani, cu o privire înca tânara si vioaie, care se mândreste ca a fost ales în armata secreetar cu propaganda, iar ulterior, în epoca de glorie a comunistilor, a ajuns chiar secretar de partid pe comuna. Moisei, sau nea Mitica, cum îi spun satenii, era acum zece ani secretar de partid si, în timpul liber, se ocupa cu proiectarea filmelor la caminul cultural. Îsi aminteste cum îi pacalea pe bietii scolari. „Eram obligat sa proiectez la camin si niste filme patriotice cu partidul. La filme din astea plecau toti. Ca sa nu ma toarne cineva la partid, dadeam mai întâi filmul cu partidu’ glorios si apoi unul cu Florin Piersic, „Trandafirul Galben” sau „Lantul amintirilor”. Asa era pe atunci. Daca nu înghiteai si prostii din astea nu aveai cum sa te cultivi”, spune el pe un ton care se vrea grav. Altfel, spune Moisei mai serios, nu era chiar atât de greu. Numai ca, cu câteva luni înainte de revolutie,comuna se pricopsise cu o primarita noua, adusa de undeva din alt sat, pe care nu o cunostea nimeni. Un alt satean, Apavaloaiei Florescu, îsi aminteste cât de rautacioasa putea fi. „Îi umblau ochii în cap de nu puteai sa-i vezi”. Dar ceea ce a pus capac la toate a fost campania de achizitii de carne de porc. „Intra la tine în curte, se ducea glont la cotet, vedea porcu’, punea câtiva oameni sa-l înhate, apoi îti întindea un plic, care cica era contractul de vânzare catre stat. În doua luni de zile noua primarita a facut planul pe doi ani de zile la achizitia de porci. De craciun nu mai aveau oamenii ce taia. Daca ar mai fi stat, juchea si pielea de pe noi, atât de fara de inima era” spune, nervos parca si acum, Apavaloaie. Asadar,primarita devenise în ochii oamenilor replica mai mica a unui dictator de la un nivel mult mai înalt. Deodata, ea reperzenta cea mai palpabila interventie abuziva în viata oamenilor. Ea era Dictatorul, era coana Leana a Baltatilor. Pe 17 decembrie, am venit la primarie ca sa-l laudam ca am trecut de la opinci la cizme Pe data de 17 decembrie, îsi aminteste nea Mitica, „am fost chemati la caminul cultural de catre primarita, care era împreuna cu un tovaras venit de la Iasi. Ne-a spus ca la Timisoara huliganii au spart geamuri si ca este nevoie sa condamnam astfel de lucruri. Mi-am dat seama ca este ceva neobisnuit. În sala nu erau numai membri de partid, ci si oameni de la organizatia mestesugareasca. La un moment dat, am fost alesi câtiva din sala si chemati la biroul primaritei, unde ni se spunea cuvântul. Trebuia sa spunem ca Ceausescu era un mare conducator, ca de la traiul în opinci am ajuns sa ne luam cizme”. Întors, Moisei, care simtise ca ceva necurat se întâmpla, îsi mai aminteste ca, în sala, s-a dus direct în spate si s-a pitit pe dupa scaune ca sa nu ia cuvântul. „Atunci nu stiam de marea adunare de la Timisoara, dar m-am prins ca este ceva mai mult decât o sedinta de partid. Mai multe nu puteam sti.” Unii dintre cei care au vorbit au înfierat drastic orice amestec în problemele interne ale tarii si ca huliganii trebuie pedepsiti. Alexandrescu Gheorghe, secretarul primariei de atunci si unul din actorii principali ai evenimentelor din comuna, îsi aminteste ca raposata sa sotie se întorsese în acele zile de la Iasi, care era sub asediu. „De la gara, tramvaiele nu mai treceau prin Piata Unirii pentru ca acolo erau politisti, iar deasupra orasului patrulau trei elicoptere. „În Iasi e dezastru”, spune el ca i-ar fi povestit sotia. Pentru ca înca nu se stia care-i treaba, cartile lui Ceausescu au fost pitite în grajd, lânga cai Câteva zile mai apoi, pe 22 decembrie, Moisei spune ca se afla în fata centrului de reparat televizoare si, la un moment dat, a vazut ce se întâmpla la televizor. „Ce-i asta, teatru?” ar fi spus cel ce repara televizoarele. „Nu! E revolutie! Ia veniti,mai oameni buni, sa vedeti ce minune este aici”, a strigat el celor care se aflau întâmplator pe strada. Apoi, spre seara, pe drumul care mergea spre Iasi au început sa treaca masini cu oameni care strigau „Victorie! Victorie!” Moisei rememoreaza precipitat evenimentele ulterioare: „Când ma duc în primariei, toti erau morcoviti. Primarita tremura si nu stia ce se întâmpla”. A apucat sa-i spuna lui Moisei: „Nu pleci din primarie cu nici un chip. Noi în partid am fost si în partid vom ramâne”. Oricum, era foarte speriata si se pierduse cu totul din fire. În acest timp, Moisei primeste un telefon de la secretarul cu propaganda: „Las-o în pace pe primarita,capoate e speriata, si ia tot coltul rosu si du-l în grajd la cal, sa nu vina oamenii, ca am auzit ca vor sa distruga tot ceea ce este al lui Ceausescu.” „Iesiti si voi afara si chiuiti, cum fac toti tovarasii cetateni” Tot el explica ce era coltul rosu: „Era o masa din camera de primire a primariei, unde erau expuse toate cartile lui Ceausescu, cu congresele si operele sale. Când l-am facut, ne-am zis sa fie acolo, ca nu se stie. Daca vin astia de la partid si ne iau la ochi? Si la caminul cultural erau expuse carti de-ale lui Ceausescu la un colt rosu, dar nu atât de multe ca în primarie. Am luat atunci toate materialele si le-am pitit în grajd, la cal. Unele dintre tablouri erau prinse în colturi si nu le-am putut scoate decât cu greu. Între timp si primarita si-a revenit si a început sa dea ordine: „Dati toate tablourile astea jos, ca ne facem de râs. Si iesiti si voi afara si chiuiti de bucurie, cum fac toti tovarasii cetateni”. Împreuna cu alti cetateni ne-am dus la caminul cultural, unde erau pe pereti afise cu productiile de grâu pe toata tara, si le-am dat jos. Atunci am ars toate listele cu membrii partidului, ne.am dat foc cu totii la carnetele de membru”, îsi mai aduce amine Moisei. Cu caciulile în mâna si cu capul plecat, taranii i-au cerut „dictatoarei” sa plece din sat La rândul sau, Alexandrescu povesteste ca, în calitate de secretar la primarie, era tot timpul peacolo. „Ascultam la radio într-un birou, împreuna cu Moisei. Spre seara, pe la 7-8, s-a dat un comunicat la radio ca primarul de la Deleni a fost destituit. Ce facem?, ne-am zis. Haideti sa scapam de primarita asta, ca oamenii au ciuda pe dânsa. Am trimis vorba ca membrii de partid sa se adune la primarie.” Apavaloaie Florescu, satean de rând, ne povesteste: „Ne-am dus la primarie. Nu stiam ce se întâmpla, ca nu cumva sa se întoarca povestea si sa avem probleme. Asteptam sa se întâmple ceva. Ceea ce auzeam la radio era putin. La noi nu se întâmplase înca nimic. Pe la opt seara, pe 22, biroul era plin. S-a spus ca în tara primarii care s-au purtat rau cu oamenii sunt fugariti de oameni. În cele din urma, în jurul orei noua, s-a ajuns la concluzia ca primarita trebuie destituita.” Cu sfiala, un grup de tarani s-a dus la ea, cu caciulile în mâna, si i-au cerut sa paraseasca primaria. „Tovarasa, trebuie sa parasiti localitatea, pentru ca nu va leaga nimic de ea.” Vazându-i mai multi, nu a avut încotro. Dupa ce s-a facut inventarul, primaritei i s-a pus la dispozitie o sareta si, dupa orele 23, a plecat. De atunci, multi nu mai stiu nimic de ea. Unii însa au auzit ca este primarita în comuna Aroneanu. Dupa plecarea primaritei, asistentul medical si niste cetateni au venit la primarie si au aprins lumânari „pentru eroi”. Membrii de partid, convocati sa aleaga un primar nou Auzind ce se petrece la televizor, oamenii s-au gândit sa-si aleagaun „nou comitet”, care sa tina ordinea. „Am convocat în primarie toti membrii de partid, pentru alegerea unui nou primar”, spune Moisei, cel care se ocupa de caminul cultural. „Ca sa fie si râsul dracului,” continua el, „toate acele persoane care în urma cu câteva zile îl laudasera pe Ceausescu, când a venit tovarasul de la Iasi, acum tunau si fulgerau împotriva lui.” În final, a fost ales un comitet provizoriu, cu Ailutoaie Gheorghe în frunte, un membru de partid oarecare, si „s-a hotarât sa se faca de servici noaptea, macar pâna trece revolutia”, adauga Moisei. Numai ca intentiile oamenilor nu se puteau cunoaste doar dupa loialitatea lor verbala. Trebuiau semne distinctive prin care sa se deosebeasca patriotii de „cei care erau dusmani”. Asa ca, povesteste ultimul secretar al comunei, Alexandrescu, „a doua zi, pe 23 decembrie, am pus oamenii sa poarte la mâna banderole tricolore ca sa ne distingem de teroristi. Am folosit steagurile care se aflau în primarie. Tot atunci am organizat paza la institutiile de baza. La CFR am dat telefon sefului de baza safie atenti cu persoanele straine. Am luat masuri pentru paza la silozul fermei pomicole, unde exista un depozit de fructe ce puteau fi otravite. I-am spus chiar telefonistei de la posta sa fie atenta sanu se intercepteze convorbirile. Pe fiecare sat al comunei s-a trecut la alcatuirea consiliilor satesti FSN. S-au folosit toti cei care am fost secretari de partid, pentru ca eram mai rasariti.” Contrarevolutia Numai ca, ceva le spunea oamenilor ca nu s-a încheiat chiar totul. Ceausescu fugise, dar putea sa se si întoarca. Poate chiar la Baltati. Si nimeni nu baga mâna în foc ca nu putea fi chiar asa. În tot acest amestec de fericire si tensiune, memoria poate juca cele mai desavârsite feste. Dupa câteva zile deconfuzie, în timp ce Craciunul sosise, despre Ceausescu se auzise, în sfarsit, ca fusese prins, spre linistea tuturor. Oamenii se adunasera în primarie si ciocneau bucurosi un pahar cu vin. „La un moment dat a sunat telefonul. Alexandrescu îl ridica, spune „Da!”, scapa paharul din mâna si se îngalbeneste la fata”, povesteste Moisei. Spune ca cineva,care nu s-a recomandat, i-a zis cam urmatoarele: „Cei care au scos-o pe primarita în miezul noptii în strada for fi trasi la raspundere.” Moisei si Ailutoaie, noul sef, spun ca au întrebat-o pe telefonista cine a fost iar aceasta le-a spus ca legatura fusese facuta cu prefectura din Iasi,tocmai cu prefectul provizoriu de la acea data. Noaptea aceea a fosto noapte cu mare tensiune în sat. Se astepta, ca pe altevremuri, sa vina o masina neagra si sa se faca arestari si multi sa dispara împreuna cu acei oameni pentru totdeauna. „Era revolutie, si orice era posibil. La câteva zile, a fost schimbat prefectul si nu s-a mai întâmplat nimic”, spune Ailutoaie. Gavroche de la Baltati Din relatarile lui Ailutoaie si Alexandrescu reiese ca tineretul a reactionat cel mai entuziast. Alexandrescu spune ca „în timp ce la Bucuresti se mai tragea,ei se tineau de discoteci. Au venit cu seful de post. Noua nu ne ardea de discoteci dar, pâna la urma, s-a cedat. Decât sa faca alte treburi nebunesti, am facut un protocol prin care ei se angajau sa se desfasoare în bune conditii petrecerea lor. Au cerut chiar caminul cultural sa-l administreze ei.” Tineretul a tinut sa-si aleaga la rândul lui o conducere. „Oamenii au vazut de la televizor cum sa se comporte”, spune Alexandrescu. „Au luat steagul de la primarie, i-au taiat stema si s-au dus prin toata comuna; la fiecare colt de strada îngenuncheau, spuneau o rugaciune în cinstea eroilor si tineau un moment de reculegere.” Blejuta Vasile avea pe atunci 11 ani. Îsi aminteste ca era cel mai mic din grupul care a colindat comuna cu manifestantii si, întocmai ca acel Gavroche din revolutia franceza, si-a pus steagul în cap. Vasile îsi aminteste ca „în tot grupul era un student care ne conducea.” Se citea din ziar la fiecare colt de strada „Dictatura a cazut”. Tot atunci s-a mai stabilit ca tinerii sa nu foloseasca nici pocnitorile, nici focul. Fostul primar provizoriu Ailotoaie îsi aminteste ca unii tineri mai strigau „Jos primarul!”, dar, „când apaream eu, muteau toti”. Cuiva i-a venit ideea sa se puna un difuzor pentru a-i mai calma pe tineri. „Mai venea un tânar, mai vorbea, mai pleca”, spune Moisei. Monument pentru eroi în centrul satului Familia Blejuta a ridicat un monument în curtea primariei pentru pomenirea eroilor. „Nu numai pentru cei din decembrie, ci si cei din razboi”, spune Eugenia Blejuta. La zece ani, oamenii cauta si chiar cred ca au aflat explicatiile pentru ceea ce s-a întâmplat atunci sau ulterior. Anea Dumitru, participant la acele evenimente, participant la acele evenimente, afirma ca „tot ceea ce s-a întâmplat a fost facut în interesul politicienilor. Si altii care au fost pe timpul lui Ceausescu au câstigat. Toti se încheaburesc prin manevrari de bunuri”. Apavaloaie invoca cuvintele unui profesor de la scoala de partid, facuta la Iasi, profesor pe care l-a admiart si pe care îl admira: „Când a luat fiinta comunismul, a luat fiinta din necesitate. Când partidul comunist nu va mai corespunde, va lua alta forma politica si administrativa din necesitate. S-a întâmplat exact. Acum societatea capitalista s-a adaptat intereselor lor, ale comunistilor.” La rândul sau, fostul secretar PCR Alexandrescu marturiseste: „N.am crezut ca se va destrama toata treaba asta. Prea era bine organizata. Nu s-a gândit neam de neamul meu ca se vor da înapoi pamânturile. Mai ales aici, la Baltati, unde s-a înfiintat primul CAP din judetul Iasi.” Însa, daca fostii membri de partid mai înteleg câte ceva, acum, din ceea ce au auzit ca se cheama revolutie, marea majoritate a satenilor pare sa nu aiba nici un motiv de bucurie. Vorba unei taranci, care ne-a spus de peste poarta, dând a lehamite din mâna: „N-o sa fie niciodata revolutie pentru noi astia sarmanii.”
