De ce înca mai supravietuieste ideea comunista, de ce nu ne-am despartit total si radical de trecut? Sunt mai multe explicatii, unele inspirate de psihanaliza: evitam sa vorbim despre un ideal pierdut asa cum ne e foarte greu sa evocam o persoana apropiata disparuta recent; cel disparut ne apare, retrospectiv, mai bun, mai maret decât era în realitate; suntem tentati sa dam vina pe altii - în speta pe capitalism si pe liberalism. Dupa cele trei volume din monumentala Istorie mondiala a comunismului, Thierry Wolton ne propune o meditatie asupra originilor, cauzelor, ipostazelor si consecintelor fenomenului pe care îl considera cel mai teribil, prin numarul urias de victime în primul rând, din istoria omenirii: cartea, aparuta în urma cu câteva saptamâni la editura Grasset, se intituleaza A gândi comunismul (Penser le communisme). Daca Istoria impresiona mai ales prin bogatia datelor, de data aceasta Wolton dovedeste o remarcabila capacitate de sinteza: demonstratia e limpede, de o ireprosabila rigoare, argumentele sunt de o convingatoare claritate. Demersul sau e cu atât mai merituos, cu cât autorul stie bine (revine în carte de mai multe ori asupra acestui punct) ca actualmente avem a face, în cazul comunismului, cu o amnezie voluntara, ce prelungeste orbirea celor care s-au lasat înselati, în secolul trecut, de idealurile mincinoase ale doctrinei care promitea un „viitor luminos”. Primele capitole reconstituie etapele premergatoare constituirii doctrinei comuniste. Marxismul pretindea ca ofera cheia miraculoasa gratie careia istoria poate fi nu numai explicata, ci si controlata, dirijata. Ce conteaza e ca teoria marxista a fost invalidata înca din secolul al XIX-lea (nici un stat industrializat nu a fost sedus de idealurile comuniste): doctrina a ramas extrem de influenta, mai ales ca promitea stabilirea relatiilor de egalitate între oameni. Lenin a creat partidul totalitar care, cucerind puterea, a instaurat o dictatura necrutatoare. Acest model a fost apoi aplicat peste tot unde s-au instalat regimuri comuniste, întotdeauna prin forta si prin violenta, niciodata prin alegeri libere. Doctrina comunista se impune ca o noua religie, cu adepti fanatici capabili sa controleze masele de manevra. Dusmanul comunismului, ca si al fascismului si al nazismului, este liberalismul sau, altfel spus, societatea capitalista democrata. Printr-o operatiune propagandistica de amploare si profitând de o serie de împrejurari istorice, comunistii au reusit turul de forta sa prezinte ideologia lor ca fiind una progresista, umanista, singura în masura sa se opuna fascismului. De aici si ideea, raspândita si astazi, ca anticomunistii fac jocul fascistilor si al extremei drepte. Succesul comunismului, considera Wolton, se explica si prin instrumentalizarea urii. Derivând din invidie (sentiment larg raspândit), ura genereaza violenta si a fost motorul luptei de clasa, principiul central al ideologiei comuniste, care a justificat cele mai abominabile crime si masacre. De ce înca mai supravietuieste ideea comunista, de ce nu ne-am despartit total si radical de trecut? Sunt mai multe explicatii, unele inspirate de psihanaliza: evitam sa vorbim despre un ideal pierdut asa cum ne e foarte greu sa evocam o persoana apropiata disparuta recent; cel disparut ne apare, retrospectiv, mai bun, mai maret decât era în realitate; suntem tentati sa dam vina pe altii - în speta pe capitalism si pe liberalism. Utopia, asadar, ramâne prezenta, una dintre consecinte fiind banalizarea crimelor comunismului. Sa nu uitam, de asemenea, ca exista înca state comuniste, chiar daca în cazul Chinei e vorba de o combinatie - cine o credea posibila? - între un sistem politic rigid si o economie capitalista; cât de viabila va fi aceasta combinatie, nu putem sti. Capitolul final „Mostenitorii istoriei”, cuprinde cele mai incitante pagini. Vedem astfel ca multe comportamente politice au ramas impregnate de reflexele pe care le-au impus odinioara comunistii. Politicieni, militanti si ideologi se auto-proclama ca facând parte din tabara binelui, ceea ce le permite sa diabolizeze „fortele raului”. Dupa primul razboi mondial, puterea sovietica era pe punctul sa se prabuseasca: a fost atunci salvata de americani, care au trimis grâne si masini agricole, gratie carora rusii au depasit foametea devastatoare. Povestea s-a repetat în China: ruinata de aberatiile maoiste, China a devenit o uriasa piata de desfacere pentru americani, care au investit sume colosale. Practicând la scara mare furtul tehnologic, beneficiind de o forta de munca nelimitata, chinezii au devenit o mare putere, reprezentând astazi, crede Wolton, cea mai grava amenintare pentru Occidentul democratic. Islamismul terorist s-a dezvoltat si el pe un teren propice, în tari unde a actionat o foarte intensa propaganda antiimperialista; în plus, „comunismul si islamismul au în comun vointa de a propune acelasi viitor tuturor oamenilor, cu reguli universale menite sa-i conduca de-a lungul întregii vieti, sub autoritatea unei ideologii unice sau a lui Allah”. Filiatia stângista este evidenta în cazul noului terorism intelectual - indigenismul, neofeminismul, ideologia „woke”, ecologismul delirant etc., etc. Data afara pe usa, ideologia comunista intra pe fereastra, si nu numai pe una, ci pe mai multe ferestre, pe care - din neglijenta? din inconstienta? din pornire masochista? - le-am lasat deschise. Lucida, neocolind nici un subiect „delicat”, cartea pune - dupa marturisirea autorului - punct final cercetarilor pe care Wolton, timp de decenii, le-a consacrat comunismului. Modul exemplar în care s-a investit în aceasta deloc comoda misiune merita toata admiratia noastra. Alexandru Calinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic literar si scriitor
