Ne aflam în perioada liturgica numita în calendar "dupa Rusalii". Este momentul sa reflectam asupra importantei si rolului Duhului Sfântîn viata unui crestin. În timpul în care a vietuit ca om pe acest pamânt, Mântuitorul a cautat sa-i învete pe ucenicii Sai tainele Împaratiei Cerurilor. De aceea Îl si numeau multi ca fiindu-le "Învatator". Când îi încurajeaza sa marturiseasca despre El "în sinagogi si la dregatori si la stapâniri", Hristos le dezvaluie o taina, anume ca"Duhul Sfânt va va învata, chiar în ceasul acela, ce trebuie sa spuneti" (Luca 12, 12). Asadar, nu le zice: "Ca si pâna acum, Eu însumi va voi învata cele de trebuinta", ci îi încredinteaza purtarii de grija a celei de a treia Persoane a Preasfintei Treimi. *** Chipul în care S-a aratat Duhul Sfânt a fost sub forma de "limbica de foc", pentru ca limba este partea anatomica utilizataîn articularea cuvintelor. Fara ea, nu poate omul vorbi. Tot asa, fara Duhul lui Dumnezeu, nu putem intra în duhul lucrurilor asupra carora ne aplecam în procesul de învatare, ci ramânem la simpla însusire de competente. Fara a primi pe Dumnezeu în viata noastra, nu putem gasi o limba comuna de comunicare cu ceilalti. Apostolii au primit fiecare daruri personalizate, caci fiecare avea deasupra capului câte o limba"ca de foc". Însa asta nu i-a împartit, ci dimpotriva, desi fiecare vorbea într-o alta limba, ei aveau în comun acelasi foc (adicaenergie necreata sau harsau prezenta lucratoare a lui Dumnezeu). Tot asa si noi, desi ne "specializam" pe directii diferite, ne putem întâlni cu ceilalti dacatinta noastra comuna este Dumnezeu. Orice altceva nu poate uni decât în chip temporar si nedeplin. *** Sfintii reprezinta, poate, argumentul cel mai "tare" al existentei lui Dumnezeu. Fara ei, ce-ar putea fi crestinismul, daca nu un simplu cod moral, o filosofie stearpa, un moft? "Daca mortii nu înviaza, sa bem si sa mâncam, caci mâine vom muri!" (I Corinteni 15, 32) - le spunea Sfântul Apostol Pavel celor ce puneau la îndoiala Viata de Apoi, Împaratia cea vesnica. Tot asa putem si noi spune: "Daca sfintenia nu ne este accesibila, atunci sa traim fiecare dupa cum ne taie capul, caci nimic nu mai conteaza". *** Înca de la începuturile crestinismului, oamenii obisnuiti au fost tentati sa se raporteze la cei cu viata sfânta ca la niste supraoameni. Cu atât mai mult azi când, mai ales în plan cinematografic, putem contabiliza o inflatie de supereroi, lucrurile par sa degenereze. Ajungem sa ne raportam la vietile sfintilor ca la niste povesti bune de lasat cu gura cascata pe curiosi, iar nu ca la experiente care sa ne inspire spre dorirea lui Dumnezeu, care sa ne atinga inimile întru pocainta.În fapt, e o viclenie a noastra, o strategie a "omului vechi" de a se sustrage lucrarii sfintitoare pe motiv ca"nu e de nasul lui", ci e doar pentru oameni "speciali". Când Dumnezeu Îsi arata puterea Sa în viata oamenilor cu viata sfânta, e si pentru a pricepe noi ca o aceeasi putere "ne este gatitasi noua". Sfintii nu-si "etaleaza" virtutile pentru a avea noi motiv sa-i admiram sau sa-i invidiem, ci pentru a ne chema alaturi de ei, pentru a ne încredinta ca locul nostru acolo este, la ospatul Împaratiei. În timpul predicii de pe munte, Mântuitorul ne arata cum tot omul poate împlini poruncile Legii, concluzionând: "Fiti, dar, voi desavârsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavârsit este" (Matei 5, 48). Aici nu ni se ridica o stacheta de neatins, ci ni se dezvaluie firescul vietii crestine, când ne asumam, pâna la ultima fibra a fiintei noastre, statutul de "fii ai Celui Preaînalt" (Psalmi 81, 6). *** Când vorbim despre sfinti ne referim, stricto sensu, la cei proclamati ca atare de Bisericasi care împodobesc sinaxarele Bisericii triumfatoare. Dar nu ar trebui sa pierdem din vedere si sensul largit al acestui plural: sfinti mai sunt numiti si cei care traiesc înca pe acest pamânt si fac parte din ceea ce numim Biserica luptatoare. Sigur, nimeni nu este proclamat sfânt/a cât înca este în viata, ci se asteaptaînscrierea lui pe traiectoria vesniciei, intrarea deplinaîn Împaratie. Dar ceea ce nu se poate spune despre o persoana anume, se poate cumva afirma despre ocomunitate bisericeasca. Existaîn numeroase epistole pauline din Noul Testament, caracterizarea unor comunitati întregi (numite si biserici) ca fiind de sfinti: "sfintilor din Colose", "celor numiti sfinti" din Corint, "sfintilor care sunt în Efes", crestinilor dintre evrei numiti "frati sfinti", "tuturor sfintilor" din Filipi, celor "chemati si sfinti" din Roma, "sfintilor frati" din Tesalonic si, nu în ultimul rând, se vorbeste despre "sfintii de la Ierusalim". *** Între sfintii din Cer si sfintii de pe pamânt diferenta poate fi redusa, dar numai pâna la marimea unei lacrimi. Lacrima de pocainta. Lacrima de recunostinta. Lacrima de bucurie. Pânasi scepticul de serviciu al filosofiei românesti, fiul de preot Emil Cioran, remarca strânsa legatura care existaîntre "lacrimi si sfinti": "Încercat-am saînteleg de unde vin lacrimile si m-am oprit la sfinti. Sa fie ei responsabili de stralucirea lor amara? Cine ar sti? Se pare, însa, ca lacrimile sunt urmele lor. Nu prin sfinti au intrat ele în lume; dar fara ei nu stiam ca plângem din regretul paradisului. As vrea sa vad o singura lacrimaînghitita de pamânt... Toate apuca, pe cai necunoscute noua, în sus". Pr. Constantin STURZU
