Este bine ca scriitorii nu-si pun personajele-ingineri sa vorbeasca despre ce fac ei la serviciu, pentru ca, daca s-ar întâmpla asa, multi cititori de literatura beletristica s-ar lecui pe viata de aceasta zabava a cetitului cartilor, deoarece se spune ca fiecare formula de calcul inclusa într-o carte înjumatateste numarul potentialilor cititori, care si asa sunt tare putini la noi! Cine nu-si aminteste de acest personaj din romanul La Medeleni de Ionel Teodoreanu? Bineînteles, cei care nu au citit romanul cu pricina! Herr Direktor era reprezentarea literara a unui unchi de-al autorului, Laurentiu Teodoreanu, care a devenit, astfel, primul personaj inginer din literatura româna, dupa cum spunea academicianul Constantin Ciopraga, asa cum aflam dintr-un excelent articol din Dilema Veche (Uzina de lumina - o istorie de peste un secol) semnat de catre inginerul iesean Mihai Caba. Laurentiu Teodoreanu (1870-1943) era al doilea fiu al magistratului Alexandru Teodoreanu, frate cu Oswald Teodoreanu, care era tatal scriitorilor Ionel si Pastorel Teodoreanu. În romanul La Medeleni, Herr Direktor, unchiul Olgutei, e prezentat de aceasta ca fiind „… directorul unei societati foarte mari, ceva cu electricitate si nemti...”. Lucrurile stateau întocmai: dupa ce a urmat Liceului National, Laurentiu Teodoreanu a frecventat câteva semestre la Politehnica din Zürich, dupa care s-a transferat la cea din Dresda, unde a obtinut diploma de inginer electromecanic, iar între 1899-1907 a fost directorul Uzinei de Lumina a carei constructie a fost adjudecata si concesionata pe 40 de ani în favoarea Societatii Continentale Gesellschaft für elektrische Unternehmungen din Nürnberg. Piatra fundamentala a uzinei a fost amplasata la 8 septembrie 1898, în prezenta primarului Nicolae Gane si a unor personalitati ale Iasilor precum Theodor Burada, N.A. Bogdan, inginerul-sef Charles Chaigneau si ing. Laurentiu Teodoreanu. Generalizarea utilizarii energiei electrice a facut necesara înfiintarea la Iasi a unei institutii de învatamânt care sa satisfaca cerintele de specialisti calificati în acest domeniu. Astfel, în noiembrie 1910, în cadrul Facultatii de Stiinte a Universitatii din Iasi, se înfiinta, sub directoratul lui Dragomir Hurmuzescu, Scoala de Electricitate Industriala, prima de acest gen din România, institutie care a stat la baza înfiintarii Facultatii de Electrotehnica din cadrul Scolii Politehnice „Gheorghe Asachi”. Din 1907, inginerul Laurentiu Teodoreanu – Herr Direktor a preluat conducerea reprezentantei din Bucuresti a firmei Siemens – Schuckert pâna în 1938, când s-a pensionat. Personaje-ingineri în literatura româna si universala au tot existat, mai ales dupa ce tehnologia a început sa influenteze în mod vadit evolutia omenirii. În literatura universala, Jules Verne ne prezinta un astfel de personaj precum Cyrus Smith, din Insula misterioasa. Autorul îl descrie pe Smith ca fiind ...unul dintre inginerii care începusera de la ciocan si târnacop, precum generalii care pornisera de la simpli soldati. Pe lânga ingeniozitatea spiritului sau, era si extrem de îndemânatic si avea o statura atletica. Adevarat om de actiune, dar în acelasi timp, si un gânditor, actiona cu usurinta, sub influenta unei mari expansiuni vitale, având acea persistenta vivace ce sfideaza orice ghinion. La noi, personajul Anton Lupan din Toate pânzele sus, romanul lui Radu Tudoran, este inginer, cu studii în Franta, unde este coleg cu Pierre Vaillant, cei doi lucrând, dupa absolvire, la caile ferate pentru a strânge bani pentru viitoarele lor expeditii pe mare. Bineînteles ca ne punem întrebarea cum de niste ingineri care terminasera ceea ce acum se numeste specializarea Cai ferate, drumuri si poduri stiau sa repare si sa construiasca nave, sa devina navigatori, oricum, sa fie altceva decât se pregatisera sa fie. Asa era atunci, inginerii aveau o puternica pregatire generala, dupa cum s-a putut constata si la noi, în Primul Razboi Mondial, când absolventi ai Scolii de Poduri si Sosele din Bucuresti, precum Tancred Constantinescu si Mihail Manoilescu, ingineri constructori, au putut sa conceapa si sa proiecteze componente mecanice pentru artileria grea. Inginerii apar si în opera lui Mircea Eliade. În Nunta în cer, roman dedicat mitului iubirii si temei cuplului, apar doua personaje masculine centrale, Andrei Mavrodin si Barbu Hasnas, acestia fiind exponentii unor profiluri intelectuale diferite. Mavrodin este scriitor, iar Hasnas este inginer, cu studii în Franta, fiecare traindu-si propria sa poveste de dragoste, ratata din motive total diferite. Un alt personaj de profesie inginer din universul lui Eliade este Eugen Cucoanes, din nuvela fantastica Un om mare. Cucoanes constata ca trupul sau începe sa se dezvolte peste masura, atingând dimesiuni uriase, personajul disparând undeva în Marea Neagra. În 1969 se publica un roman dedicat în totalitate unui inginer. Este vorba de Prins de Petru Popescu, în care personajul principal, numit pur si simplu inginerul, care afla ca este bolnav de o boala incurabila, urmând sa moara în mai putin de un an, alege sa-si gestioneze finalul de viata într-un mod foarte pragmatic. Iata ce scrie despre acest roman, criticul Alex Stefanescu: Cu primul sau roman, „Prins”, Petru Popescu a facut senzatie, ca un hippy care ar fi aparut la un congres P.C.R. Cu siguranta ca fiecare autor atribuie personajelor sale anumite profesii si meserii, în acord cu o alchimie specifica actului de creatie literara, pe care numai autorul în cauza o stie (si aici nu ne referim la autorii proletcultisti, care se ghidau, în primul rând, dupa criterii ideologice). Oricum, este bine ca scriitorii nu-si pun personajele-ingineri sa vorbeasca despre ce fac ei la serviciu, pentru ca, daca s-ar întâmpla asa, multi cititori de literatura beletristica s-ar lecui pe viata de aceasta zabava a cetitului cartilor, deoarece se spune ca fiecare formula de calcul inclusa într-o carte înjumatateste numarul potentialilor cititori, care si asa sunt tare putini la noi! Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, cadru didactic si prorector responsabil cu activitatea didactica la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi
