Va ramâne copilul minune din înotul românesc un star nemuritor, rece si singur sau va fi pionul unei emulatii atât de necesare în sportul autohton. Pâna anul trecut, cam pe vremea asta, un numar infim de români au auzit de David Popovici. A auzit Camelia Potec, fosta campioana olimpica la 200 metri liber la Atena 2004, si a fost de ajuns. Avea David 14 ani când fosta mare campioana i-a atras atentia tânarului antrenor Adrian Radulescu ce perla are în curtea sa. De parca tehnicianul nu stia! Adrian Radulescu a pus un pariu nebun: e ca si cum un antrenor de atletism ar arunca un baiat fara tuleie în lupta cu crema americanilor si jamaicanilor pe 100 m, plus Lamont Jacobs pe deasupra. Numai ca lui Radulescu i-a iesit. Chiar daca superstarul Caeleb Dressel s-a retras. Chiar daca rusii au avut semaforul pe rosu. Deocamdata, cu Dresell sau fara el, cu rusi sau fara rusi, David Popovici este dublu campion mondial, chiar în probele regine ale înotului, ceea ce nu s-a întâmplat de prin anii '70, de la marele Jim Montgomery încoace. Ca de obicei, controversele nu lipsesc. De la efuziuni legate de „mândria de a fi român” si „viitorul de aur” al natatiei românesti, pâna la atitudini critice gen Cristian Tudor Popescu. Vitriolantul gazetar spune ca n-avem motive de mândrie conchizând ca România n-are niciun merit în ascensiunea lui David pe firmament, la fel cum n-are niciun merit în ascensiunea trecuta a Simonei Halep. Discutiile sunt complicate, oricine se simte mândru, indiferent de ratiunea si vointa sa, ca este compatriot cu David, Adrian sau Camelia, dar mândria asta spontana se transforma în jena când numaram piscinele olimpice din tara, promise din patru în patru ani de guvernanti si edili. Noi, iesenii lui Gigi Nichita si Mihai Chirica, stim prea bine cam care e vorba. Asadar, ce semnal poate trage performanta iesita din comun a lui David Popovici? A spune ca este un imbold nesperat pentru înotul sau sportul românesc în atari vremuri de „restriste si jele” este înca prematur. Pentru ca semnalul pe care îl poate trage un copil minune aparut într-un domeniu este emulatia. Dorinta semenilor de a deveni un nou David, calauzit de o noua stea, aparitia unei inflatii de tinere talente care sa creeze concurente benefice. Din istoria sportului românesc n-au lipsit astfel de emulatii, dar nu întotdeauna au fost gestionate pozitiv. În anii '50 în toate întreprinderile socialiste se desfasurau concursuri de amatori la tenis de masa, ca urmare a emulatiei stârnite de singura supercampioana aparuta în România, Angelica Rozeanu. Asa au aparut Maria Alexandru, Carmen Crisan, Olga Nemes si atâtea campioane. Astfel de emulatie a creat si Ilie Nastase, terenurile de tenis aparând ca ciupercile dupa ploaie, într-un sport prea putin cunoscut pâna atunci românilor. Tenisul era un sport prea costisitor pentru o tara împovarata de datorii si talentele au aparut greu si nu de calibrul exemplului. Ce înseamna, totusi, succesul lui David Popovici? Daca am parafraza ideea subliminala a numerosilor conducatori sportivi pusi la apelul bocancilor, care inunda federatiile de pe Dâmbovita, am exclama: „Ne-am scos!”. Cu medaliile lui David, care au venit si vor veni, putem trai, nineaca, ani întregi, lafaindu-ne în fotolii. Nu e cazul natatiei, fiindca David Popovici este un început de drum, un drum care ne aminteste de Sydney 2000, Olimpiada Dianei Mocanu sau Atena 2004, cea a Cameliei Potec. Când aveam craulisti, fluturisti, brasisti, spatisti de ambe sexe, nelipsiti fiind de stafete la toate probele. Chiar si acum o stafeta combinata este pe jumatate realizata, cu Popovici si Glinta. Mai trebuie un fluturist si un brasist, ce mare lucru? Ne gândim cu un optimism putin justificabil ca viitoarele Campionatele Europene de juniori care vor avea loc în iulie, la Otopeni, ne vor scoate la iveala o fata necunoscuta înca a natatiei din România. Un succes organizatoric obtinut cu meritul Cameliei Potec, ne poate arata daca tara noastra poate spera la ceva mai mult decât un star care poate fi nemuritor, rece si singur pe cerul sportului românesc. Deocamdata, ramânem cu David Popovici care înca nu poate fi sigur de medaliile olimpice de la Paris pe care multi deja i le atribuie (sa ne gândim ca americanii nu stau cu mâinile în sân pâna atunci si nici altii). Pe de alta parte traim cu speranta ca guvernantii nostri pot realiza mai multe pentru sportul românesc decât declaratiie pe „social media” sau afisarea la TV. Daca lectia primita pe Arena Nationala de coana primareasa bucuresteana de la Simona Halep n-a fost suficienta pentru clasa politica româneasca, sinceritatea de gentleman în devenire a lui David Popovici va fi exact ce trebuie. Noi ne bucuram de uluitoarea performanta de la Budapesta si asteptam urmarile!
