În predici, în cateheze sau în diferite scrieri, prea mult se pune accent pe virtutile morale si prea putin pe relatia cu Dumnezeu Însusi, pe trairea unei vieti în Hristos. Pacat nu înseamna doar sa ucizi, sa furi, sa minti, sa faci rau cuiva. Pacatul este tot ceea ce ma desparte sau ceea ce nu ma apropie de Dumnezeu. Daca, spre exemplu, în timpul liber stau si ma tot uit la televizor sau pe internet, ori las radioul sa mearga permanent în casa, cum voi putea eu sa fiu cu mintea la Dumnezeu? Cu siguranta voi deveni un om stapânit de tot felul de gânduri si de stari, un risipit si un patimas. Deci unul dintre primele semne ale faptului ca sunt pacatos este si acela ca mintea mea zboara întruna si nu pot nici macar câteva minute sa o stapânesc, ridicându-o la Dumnezeu. Tot o evaluare edificatoare obtin atunci când ma uit în inima si la faptele mele si ma analizez câta dragoste am eu pentru aproapele meu. De câte ori judec, ma mânii sau vorbesc despre slabiciunile cuiva, tot de atâtea ori ucid pe fratele meu. Nu trebuie sa-i dau în cap – ca sa-l ucid e suficient sa-l etichetez, sa-l bârfesc sau sa-l jignesc. Iata ce spune Domnul: „Ati auzit ca s-a zis celor de demult: Sa nu ucizi; iar cine va ucide, vrednic va fi de osânda. Eu însa va spun voua: Ca oricine se mânie pe fratele sau vrednic va fi de osânda; si cine va zice fratelui sau: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului” (Matei 5, 21-22). Vedeti ce risca cei ce ucid chiar si printr-un cuvânt îndreptat împotriva aproapelui? O alta categorie mare de pacate este cea savârsita prin vederea cea poftitoare. Precum odinioara, si azi sunt barbati care recunosc ca se mai uita cu pofta la femeile altora, dar li se pare ca nu e nici un pacat, de vreme ce nu trec la fapte. Ba mai si adauga, unii: „Nu gresesc, parinte, daca ma uit, doar si lui Dumnezeu Îi place ce e frumos”. Or Evanghelia ne spune limpede: „Ati auzit ca s-a zis celor de demult: Sa nu savârsesti adulter. Eu însa va spun voua: Ca oricine se uita la femeie, poftind-o, a si savârsit adulter cu ea în inima lui” (Matei 5, 27-28). Înainte de a veni la spovedanie sa ne facem macar aceste trei teste: al mintii (împrastiate adesea), al inimii (lipsita de iubire) si al privirii (încarcata de pofta). Putem merge si mai departe si sa ne evaluam apoi relatia noastra cu Dumnezeu, sa vedem în ce masura am ajuns sa-L cunoastem. Gustam noi din bucuria de a fi cu Dumnezeu mereu si împartasim, în diferite forme, aceasta bucurie cu altii? Daca nu, atunci iata ca avem înca un motiv sa constatam ca traim în pacat. Crestinismul nu se poate reduce la o suma de reguli pe care sa le respectam, nu este o morala precum atâtea altele de pe lumea aceasta. Crestinismul este o scoala a iubirii dumnezeiesti. Cine nu împlineste porunca iubirii de Dumnezeu si de aproapele înseamna ca nu a trecut examenul si mai are o sansa, la scaunul de spovedanie. Dar daca omul îngenuncheaza sub epitrahil ca sa spuna ca el nu e corigent, ci premiant cu o coronita cât aura unui sfânt, ce poti sa-i mai spui? Nu e usor pentru duhovnic sa-l ajute pe cel din fata lui sa-si constientizeze starea de pacatosenie. O solutie ar fi sa-i dea sa citeasca din Biblie pasajul urmator: „Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi însine si adevarul nu este întru noi. Daca marturisim pacatele noastre, El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea. Daca zicem ca n-am pacatuit, Îl facem mincinos si cuvântul Lui nu este întru noi” (I Ioan 1, 8-10). Daca, dupa ce epuizezi toate argumentele, nici acest citat nu-l convinge pe un om sa-si recunoasca pacatele, nu ne mai ramâne decât rugaciunea. Minciuna are picioare scurte, mai devreme sau mai târziu orice mincinos oboseste si se confrunta cu propriile-i mistificari. Ca duhovnic, important e sa-i fii alaturi când se va trezi, precum cel ce vegheaza la capatâiul bolnavului aflat în coma, cu speranta ca va prinde momentul în care pacientul va redeveni constient.
