Pe termen mediu si lung, efectele sunt ruinatoare. O radiografie a României de mâine ne va arata o masa imensa de semianalfabeti si analfabeti functional, condusa cu mâna forte de o elita privilegiata, o tara de sclavi, vechili si feudali într-o societatea fara niciun tesut social altul decât cel bazat pe bici si impostura. Semnele se întrevad deja. Mai mult de jumatate dintre cei care predau în învatamântul primar (învatatorii si învatatoarele) au peste 50 de ani. Mai mult, în tot sistemul de învatamânt preuniversitar (clasele I-XII), ponderea de cadre didactice tinere (sub 30 de ani) e de sub 10 la suta. Practic, în 10-15 ani, daca nu se schimba nimic, România nu va mai avea învatatori si profesori decât, probabil, doar pentru liceele de elita din marile orase si scolile private. De ce? Pentru ca meseria de „educator” e atât de prost platita si, din multe alte motive, atât de prost vazuta, încât putini îsi mai pun problema s-o practice. Sa ajungi sa le predai copiilor a ajuns o rusine si o dovada, în ochii societatii, ca de fapt nu esti în stare de nimic altceva mai bun. Ceea ce cândva era un motiv de mândrie, sa te numesti profesor, sa educi copiii tarii, sa le îndrumi pasii spre viata de adult, sa formezi caractere si personalitati care sa duca societatea mai departe si s-o faca mai buna, acum e un motiv de jena. Râd copiii de bani gata si cei cu tupeu si obraz mai gros de profesorii nostri, cum râd unii de cersetori. Pentru ca nu au bani destui cât sa se îmbrace cu haine de firma de ultima fita, pentru ca nu-si permit cele mai bune si mai scumpe telefoane, pentru ca vin la scoala cu autobuzul sau cu masini ieftine second-hand si nu în masini de lux, ca o parte dintre elevii lor, pentru ca nu-si permit concedii de fite, pentru ca sunt, în general, niste luzari ponositi si, în cel mai bun caz, demni de mila. Asta face ca pentru a umple cât de cât schemele de personal din sistemul preuniversitar, legislatorii si cei care fac regulile, recte ministerul, sa scada standardele de admitere în bransa pâna acolo încât ajung sa ne educe copiii, cadre didactice necalificate sau cu calificari minimale, oameni care o fac pe profesorii ca sa nu moara de foame. Nu întâmplator, aproape 40 la suta dintre cei care predau acum în preuniversitarul românesc sunt absolventi de facultati private la distanta. Si când n-are cine sa predea sau are, dar nu se pricepe pentru ca sistemul nu-i capabil sa-si asigure personal mai bun, rezultatele sunt pe masura. Peste 70- din elevii din scolile de la tara au luat la recent încheiatul examen national note sub 7, din care vreo 40- sub 5, scria zilele astea sociologul Gelu Duminica. Alte câteva procente, tot mai mari de la an la an, nici nu s-au mai prezentat, au abandonat scoala de tot. Da, la tara, pentru ca acolo e jalea cea mai mare, în mediul rural unde e concentrata si cea mai mare saracie. Iar asta e a doua dimensiune a problemei. Si anume faptul ca bataia de joc cu care statul trateaza educatia copiilor e în strânsa legatura cu modul în care acelasi stat ignora, daca nu chiar încurajeaza, crasa si tot mai adânca inegalitate economica si sociala din România. Pe termen mediu si lung, efectele sunt ruinatoare. O radiografie a României de mâine ne va arata o masa imensa de semianalfabeti si analfabeti functional, condusa cu mâna forte de o elita privilegiata, o tara de sclavi, vechili si feudali într-o societatea fara niciun tesut social altul decât cel bazat pe bici si impostura. Semnele se întrevad deja. Tot mai multi din cei care formeaza noile elite insista sa se tina tot mai departe de „masele inepte”, sa se protejeze de ele, îsi construiesc propriile comunitati segregationiste, printre ei sunt tot mai multi fani Big Brother si catuse pentru saraci si pentru inadaptati si-s deja convinsi ca doar ei sunt capabili sa înteleaga ce e bine pentru toata lumea si, prin urmare, doar ei merita s-o conduca. Nu e distopie, e under construction, se întâmpla deja sub ochii nostri, e viitorul copiilor nostri.
