„Ziarul de Iasi” publica astazi drama unei familii care a petrecut ultimii 80 de ani numai prin pribegii, ca refugiati, din cauza razboaielor si a rapturilor teritoriale. În 1940, când România pierdea Basarabia în fata tancurilor rusesti fara un foc de arma, familia Turetchi a fost nevoita sa fuga din Sculeni-Târg, de peste Prut, unde aveau o avere funciara considerabila. Neinspirati, s-au stabilit în nordul Ardealului, în partea pierduta de România prin Dictatul de la Viena. În 1941, trupele române intrate din nou acolo cu tancurile i-au izgonit înapoi în Basarabia, la Sculeni-Târg. Peste trei ani au trebuit iar sa fuga de aici, de data asta definitiv, de teama comunistilor sovietici care au preluat iar Basarabia. Dupa aproape 80 de ani, urmasii lor înca îsi mai cauta dreptatea prin tribunalele iesene, nemaistiind daca mai periculoase sunt tancurile de razboi sau nedreptatile din instante în timp de pace. Urmasii unei familii vânturate pe drumurile refugiului în timpul razboiului sunt plimbati la rându-le de statul român. Familia Turetchi îsi cumparase o casa si o bucata de pamânt pe mosia Sculeni-Târg, în Basarabia, în 1934 si 1939. Au trebuit sa fuga din fata turpelor sovietice în iunie 1940, când Basarabia a fost pierduta fara a se trage macar un foc de arma. Neinspirati, s-au dus în Ardeal. Dupa Dictatul de la Viena, când si nord-vestul Ardealului a fost pierdut, au trebuit sa fuga si de acolo. În 1941, au urmat trupele române acolo, si s-au întors cu mari sperante la pamântul si casa din Basarabia, de la Sculeni-Târg, pe malul Prutului. Trei ani mai târziu, au trebuit sa fuga din nou, într-un nou refugiu, de aceasta data, definitiv. În urma lor, lasau casa cu o gradina de 3.940 mp, 2 ha de imas, 6,775 ha de teren arabil, ca si recolta de floarea soarelui, in si tutun. Dupa aproape 80 de ani, urmasii lor înca îsi mai cauta dreptatea prin tribunale. Dezpagubiri pentru casele si terenurile pierdute în vâltoarea razboiului Refugiatii din Cadrilater, Basarabia, Herta si Bucovina de Nord s-au aflat printre ultimele categorii de români carora statul le-a recunoscut dreptul de a primi despagubiri pentru casele, terenurile si recoltele pierdute în vâltoarea razboiului. În cazul basarabenilor, prima reglementare legala a statutului bunurilor abandonate la Refugiu a aparut abia în 2003. Tot atunci, fiica celor fugiti din calea razboiului a depus cererea de stabilire a despagubirilor. Comisia locala Bucuresti i-a analizat cazul abia în 2019, când femeia era deja decedata. Oricum raspunsul era negativ, cererea fiind respinsa. Batrâna n-ar fi facut dovada ca parintii ei fusesera proprietari pâna în momentul refugiului si nu cumva îsi vândusera casa si pamântul cu o zi înaintea plecarii. De fapt, nici macar n-ar fi demonstrat ca a fost refugiati. Decizia comisiei locale Bucuresti a fost confirmata, cu aceeasi motivatie, de catre Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor. Functionarii ANRP constatau ca bunicii petentilor avusesera într-adevar proprietati în Sculeni, cumparate în 1934 si 1939, dar presupuneau ca pâna în 1944 acestia puteau sa le fi vândut. La dosar fusese depusa o adeverinta din 2005, emisa de primaria comunei Negurenii Vechi în care erau mentionate casa, via si o parte din terenul arabil, cumparata de familia Turetchi în 1934. O alta „dovada”, emisa de primaria Sculeniului, din actualul raion Ungheni, mentiona restul terenului arabil, 2,5 ha, cumparate în 1939 si neînstrainat. Aceste acte nu au fost luate în considerare, si nici declaratiile martorilor. Magistratii ieseni s-au crucit în fata nedreptatilor autoritatilor Cazul a ajuns în fata magistratilor Tribunalului iesean, care numai nu s-au crucit. La dosar se aflau actele de stare civila ale proprietarilor initiali, care aratau ca erau nascuti în Basarabia si decedati în ce ramasese din România dupa razboi. Aceste acte ar fi fost suficiente pentru a se demonstra calitatea de refugiat. Numele membrilor famililei Turetchi se aflau si într-un tabel cu refugiatii din Ardeal, întocmit pe 6 septembrie 1940. Calitatea de refugiat le era recunoscuta chiar de stat, printr-o hotarâre emisa de Casa de Pensii Iasi în 2003. Pentru judecatori, a fost mai mult decât clar ca era vorba de refugiati. Iar daca functionarii ANRP credeau ca-si vândusera casa si pamântul înainte de a fugi din calea Armatei Rosii, n-aveau decât sa caute ei însisi dovezi pentru aceasta. În aceasta privinta, legea este clara. „Tribunalul aminteste faptul ca atâta timp cât autoritatile statului nu detin înscrisuri care sa faca dovada iesirii bunului din patrimoniul autorilor reclamantilor, pârâta (ANRP, n.r.) este cea care trebuie sa dovedeasca lipsa de continuitate a proprietatii”, au conchis magistratii. Acestia au obligat ANRP la calculul despagubirilor cuvenite urmasilor. Procesul nu este însa încheiat, pentru ca ANRP a contestat sentinta. Cazul a intrat pe rolul Curtii de Apel Iasi, urmând sa fie stabilit viitorul termen al procesului.
