Acum mai multi ani, dupa ce se înfiintasera universitati si filiale ale acestora pe la fiecare colt de strada, de ziceai ca riscam sa ajungem o natie de superintelectuali, de se speriase însusi Comitetul Nobel de avalansa de potentiale premii ce urmau sa poposeasca pe plaiurile mioritice, s-a ajuns la concluzia ca, totusi, cineva trebuie sa mai munceasca si cu mâinile, pentru ca, vorba lui Creanga, … dac-ar fi sa iasa toti învatati […], n-ar mai avea cine sa ne traga ciubotele. Si cum scoala profesionala ajunsese sa intre în folclorul urban cam pe usa din dos si cam mototolita, mai-marii scolii s-au gândit ei sa reînvie o institutie care existase odata în învatamântul nostru: Scoala de arte si meserii. Suna altfel, oricum…, era altceva decât o profesionala, iar multi elevi si parinti se gândeau, probabil, ca la aceste scoli, aparute cam peste noapte, se vor studia si niscaiva elemente de pictura, sculptura etc., oricum era altceva! A fost un exercitiu de marketing înselator si total ineficient, deoarece, oricum ai da-o, nu avea ce cauta în mileniul III o scoala cu o denumire atât de vetusta. De fapt, ceea ce nu stiau multi dintre cei care paseau într-o astfel de scoala era ca aceasta nu avea nimic în comun cu arta ca activitate ce transmite stari emotionale complexe. Esecul a fost total si rasunator, lumea înca mai vorbind si acum de experimentul total nereusit cu SAM-urile. La Iasi, prima Scoala de Arte si Meserii a fost înfiintata la 1840, de catre domnitorul Mihail Sturdza, la initiativa lui Gheorghe Asachi. Scoala se numea Institut de Arte si Mestesuguri si avea clase de lacatuserie, rotarie, fierarie, stolerie (tâmplarie, dulgherie), saidacarie (harnasamente) si strungarie, directorul scolii fiind inginerul ceh Karol Mihailiuk de Hodocin, din Transilvania. Au existat si institutii de învatamânt superior cu nume asemanatoare, precum École centrale des arts et manufactures de la Paris, fondata în 1829, scoala urmata de inginerul Theodor Dragu, cel care va proiecta Atelierele CFR Frumoasa/ Nicolina la sfârsitul sec. XX. Sintagma …arte si meserii se referea la arte ca îndemânari care sunt apoi certificate prin meserii, adica niste preocupari care presupun, de regula, manuabilitate. Astfel, capacitatea omului de a exersa diverse preocupari care modificau obiectele si lumea în general, era denumita ca arta, existând, de exemplu, arta frânghierului, arta fierarului, arta pietrarului etc. De exemplu, atunci când se vorbeste de sosele montane, se spune ca acestea cuprind si lucrari de arta (poduri, viaducte, tuneluri, podete, taluzuri stâncoase, copertine etc.). Totul pleaca din Grecia antica, de la cuvântul tekhne, sau techne, derivat din termenul technê, care înseamna arta, mestesuguri, tehnica sau îndemânare. Atunci când se vorbeste de technê în general, se vorbeste de practica, sau cunostinte practice, în opozitie cu epistêmê, care înseamna teorie pura. Au fost diverse dispute legate de cunostintele practice si cele teoretice, astfel încât aforismul englez, „domnii nu lucreaza cu mâinile”, se spune ca îsi are originea în Grecia antica în relatie cu viziunea lor cinica asupra artelor. Datorita acestui punct de vedere, technê a fost potrivit doar pentru clasa de jos, în timp ce clasa superioara a practicat artele liberale ale barbatilor „liberi” (Kenneth Dorter). Aceste dispute filosofice au continuat vreme de sute de ani. În prezent, zicerea din 1597 a lui Francis Bacon, „knowledge is power” („ipsa scientia potestas est”) este foarte des pomenita. Cu alte cuvinte, dobândirea cunoasterii, ca este teoretica sau practica, fundamentala sau aplicativa etc., reprezinta conditia esentiala a progresului (nu demult, a fost o vreme în care toate strategiile de dezvoltare europene si nationale, toate directiile de cercetare, toate politicile publice etc. contineau în exces formularea …societate bazata pe cunoastere, pâna când aceasta expresie a fost golita de continut si acum este aproape uitata). Astazi, convingerile englezesti conform carora domnii nu lucreaza cu mâinile nu sunt chiar de actualitate. Exista, în creatia tehnica, diverse teorii în baza carora inventatorii creeaza cu mintea, cu inima sau cu mâinile (profesorul Vitalie Belousov spunea ca, în cazul inventiilor din domeniul ciclismului, se inventeaza chiar si cu picioarele!). Exista profesii de mare complexitate intelectuala la care îndemânarea, manuabilitatea au un rol foarte important. Chirurgii, neurochirurgii, aviatorii, cosmonautii etc. nu pot avea doua mâini stângi. Si mai este o categorie de intelectuali care îmbina cunoasterea fundamentala, înalta, cu cea practica, aplicativa: artistii. Eram odata la vernisajul unei mari pictoritie din Iasi si eram contrariat de multitudinea de tehnici de lucru pe care le banuiam a fi utilizate la realizarea unor tablouri foarte spectaculoase. Am întrebat atunci pe o doamna, mult mai calificata decât mine în domeniu, care participa si ea la vernisaj, asupra tehnicilor ale caror rezultate le vedeam cu totii. Mi-a dat dreptate, si, pentru a ma convinge de tehnicile picturale extrem de complexe pe care le folosea artista cu pricina, mi-a spus atât: priviti-i mâinile! Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, cadru didactic si prorector responsabil cu activitatea didactica la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi
