V-ati imaginat vreodata un luptator Ninja moldovean, razes din secolul al XV-lea? Ei bine, daca nu, îl gasiti - excelent argumentat si credibil construit - în acest roman spectaculos. Aparatorii trebuie, neaparat, ecranizat! Gratie prietenului si fostului meu coleg de facultate, (astazi) timisoreanul Cristian Muntean, am intrat în posesia unui roman formidabil, în mare masura unic în literatura noastra. E vorba despre Aparatorii. Ultimul meterez, scris de Radu Ciobotea. Autorul a fost - din pacate, el a plecat deja dintre noi, chiar în acest an, în 2021 -, la rândul sau, un personaj singular. Absolvent al Literelor de pe Bega, Radu Ciobotea a construit, la Bucuresti, imediat dupa Revolutie, alaturi de alti jurnalisti remarcabili ai acelui moment, primele trusturi de presa libera româneasca. Ulterior a pus umarul la dezvoltarea ziaristicii în Timisoara si a mers pe frontul din fosta Iugoslavie ca reporter. De asemenea, a detinut misiuni diplomatice, în postura de angajat al Ministerului de Externe. Uimitor mi se pare faptul ca nu a abandonat nici formarea lui academica. Si-a dat doctoratul în literatura comparata, într-o co-tutela prestigioasa a Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj cu Université d’Artois din Arras, si a ajuns profesor universitar la Arad. În plus, a publicat (în România si Franta) o multime de carti de facturi diferite, de la teorie media si jurnalistica propriu-zisa, pâna la proza. Ultima, proza, ramâne, se vede cu ochiul liber, marea sa iubire. Acest roman, Aparatorii, redactat în doua volume ce totalizeaza peste 1.000 de pagini, a aparut initial, în 2007, la Cartea Româneasca, si s-a bucurat, din câte înteleg, de un oarecare succes de public, însa, în mod evident, nu de întregul succes pe care l-ar fi meritat. Promovarea cartii a lasat, probabil, din start, de dorit. Eu, de pilda, desi stiam de Radu Ciobotea din presa înca din anii ’90, nu am avut cunostinta de roman pâna acum, când, cum spuneam, Cristian Muntean mi l-a trimis tiparit, într-o noua editie (din 2020), de editura banateana Aranca. Unicitatea scriiturii (la noi) a unui autor atât de interesant ar fi trebuit sa atraga mai mult atentia. Nu ma mir totusi excesiv. Critica literara actuala româneasca - desi slujita, aparent, de tineri foarte harnici - traverseaza una dintre cele mai neprofesioniste etape din istoria ei. Gregarismul, ideologismul si lipsa unui gust estetic educat (adica deschis, competent si onest, catre toate formele de literatura si nu doar catre cele accesibile, unilateral, criticului de ocazie) sunt cauzele principale ale tristului adevar. Într-adevar, pentru cel nerodat în dinamica literaturii (si a artelor în general), pentru cel care nu are cerul gurii obisnuit cu (toate) mirodeniile, cum spunea, la un moment dat, frumos, Tudor Vianu (mai stiu oare junii umanisti „care-i treaba, man”, cu Vianu?), romanul Aparatorii ar putea parea „literatura de frontiera”, „proza de aventuri”, „epic de vacanta”, neasumabil carevasazica de marele „canon” artistic. Eroare, desigur. Nici un tip de literatura - atât timp cât este literatura adevarata, autentica, rezistenta la proba esteticului - nu are cum sa fie „de frontiera”. Iar lucrul ce trebuie spus raspicat despre creatia (fascinanta adesea) a lui Radu Ciobotea este ca e, indiscutabil, literatura. Literatura „de capa si spada”, de „aventuri”, de „concediu” - numiti-o cum doriti! -, dar, categoric, literatura. Un model de literatura, repet, aproape inexistent la noi. Plasata în epoca lui Stefan cel Mare, vasta naratiune de fata intra, la prima vedere, în clasa „romanelor istorice”, unde comparatia cea mai rapida s-ar face cu Fratii Jderi, capodopera lui Sadoveanu. Totusi, citind atent, realizezi ca textul celor doua volume iese semnificativ din tiparul acestei categorii, mergând înspre scriitura cinematografica, atât de apreciata în spatiul postmodernitatii euro-americane. Aici cadrul istoric, desi minutios documentat, este depasit, cititorul asistând la un transfer rafinat catre proza fantastica, romanul international si epicul initiatic. Nu as exclude nici palierul parabolic ce trimite, subtil, la lumea prezentului. Eroul cartii este Capitanul Cosmin Oana, om de încredere al lui Stefan si lider al unei societati secrete de cavaleri, „Aparatorii”, menita sa protejeze Moldova si pe domnitorul ei. Scolit la Padova, casatorit cu o contesa venetiana, capitanul a fost initiat în oculta „Aparatorilor” pe plan mondial si nu doar în spatiul restrâns autohton. Cartea devine astfel mai stratificata decât lasa impresia initial. „Aparatorii” (identificati de semnul Scutului si al Spadei) se afla, de fapt, în lupta secreta cu „Cuceritorii” (personalizati de semnul Sarpelui si al Sagetii) la nivelul întregului mapamond. Ca atare, intriga volumelor se desfasoara pe mai multe continente. Ajungem, de la spadasinii italieni, prin intermediul luptatorilor mongoli, la sofisticatii practicanti ai artelor martiale nipone. O calatorie initiatica extraordinara, prilejuita de Oana si cei doi fii ai lui, Alexandru si Stefanel, despartiti de istoria tulbure a planetei. V-ati imaginat vreodata un luptator Ninja moldovean, razes din secolul al XV-lea? Ei bine, daca nu, îl gasiti - excelent argumentat si credibil construit - în acest roman spectaculos. Aparatorii trebuie, neaparat, ecranizat! Cu scenaristii, regizorii si finantatorii potriviti, va da nastere unei super-productii hollywodiene capabile sa puna istoria româneasca pe harta lumii. Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
