Fa-ti propria umbra/ Tovaras de drum.// Si curat în odaie./ Si raspunde-i vecinului la salut./ Cârpeste cu seninatate gardul./ Tine treaza rana din tine/ Sub acoperisul lui deocamdata.// Rupe-ti planurile. Fii istet/ Si crede-n minuni./ Ele-s de demult deja prinse/ În marele plan./ Alunga-ti temerile/ Si teama de temeri. Nascuta-n 1907 în Galitia (Austria-Ungaria) si decedata în 1975 la Zürich, Mascha Kaleko a fost o poeta de limba germana. De când am descoperit-o ma fascineaza simplitatea versurilor ei, usurinta de-a scrie poezii inspirate din cotidianul „banal”, în care rimele curg cu un firesc greu de egalat, dându-ti acea convingere ca n-a trebuit sa caute niciuna dintre ele. Cu ceva ani în urma, am tradus una din poeziile ei mai scurte, anume Blasse Tage: Zile palide// Toate palidele zile/ Ni se-aduna-n calmul noptii,/ Ridicând un zid carunt,/ Piatra lânga piatra, mereu./ Tristetea toat-a orelor vide/ În suflet ni se-nchide.// Vise vin si se destrama/ Precum naluca-n zori de zi./ În noi ramâne doar eterna/ Gabjire dupa cioburi colorate/ Si-n umbra zilei palide traim/ Fiindca nu murim. Zilele trecute am dat pe Facebook peste un poem al ei (Rezept) care, ce sa vezi, e complet lipsit de rima. Iar pentru ca parca rimeaza, în schimb, cu vremurile noastre (ca si poemul anterior, oarecum...), l-am tradus si pe acesta-n limba româna: Reteta// Alunga-ti temerile/ Si teama de temeri./ Pentru cei câtiva ani/ Toate-ti vor mai ajunge cumva./ Pâinea din lada/ Si costumul din dulap.// Nu spune al meu./ Toate ti-s împrumutate./ Traieste la termen si vezi/ Cât de putine îti trebuie./ Si tine pregatita valiza.// E adevarat ce se spune:/ Ce va sa vina, va veni./ Nu te du-n întâmpinarea suferintei./ Iar de-i aici,/ Priveste-o linistit în fata./ E trecatoare fix ca fericirea.// Nu te astepta la nimic./ Si apara-ti cu grija secretul./ Si fratele te-nsala/ De-i vorba ori tu, ori el./ Fa-ti propria umbra/ Tovaras de drum.// Si curat în odaie./ Si raspunde-i vecinului la salut./ Cârpeste cu seninatate gardul./ Tine treaza rana din tine/ Sub acoperisul lui deocamdata.// Rupe-ti planurile. Fii istet/ Si crede-n minuni./ Ele-s de demult deja prinse/ În marele plan./ Alunga-ti temerile/ Si teama de temeri. Ziceam mai sus ca poemele parca rimeaza cu vremurile noastre (Andrei Vieru le considera „pretotalitare”, asta nu atât din cauza pandemiei de Covid 19, cât din cauza dezintegrarii democratiilor occidentale în sens larg sub asaltul ideologic al corectitudinii politice), vremuri marcate de o pandemie ce devine pe zi ce trece mai stranie în masura în care masurile autoritatilor de combatere a ei par disproportionate si cu atât mai greu de înteles, cu cât se pedaleaza mai mult si mai cu îndârjire pe insuflarea fricii si pe un discurs cvasi-general (aliniat, cum ar veni) bazat pe doua atribute pe care Vieru, în remarcabila sa carte Elogiul frontierelor. Mic tratat de libertate (Humanitas, 2021), le considera constitutive totalitarismului, definit de el si drept „spatiul necesarului si al obligatoriului”. De la necesar la obligatoriu, nu-i asa, îndeobste nu-i decât un pas. Oricum, cel putin citind poemul Rezept, mi-am amintit de textul unui graffiti (cred) pe care l-am vazut la cineva tot pe FB, un graffiti pare-se din Strasbourg, de pe vremea carantinei, citez traducerea acestuia din memorie: „Ce ciudata e lumea asta care, de teama de a muri, accepta sa nu mai traiasca!” Mda. Sa ne alungam, deci, temerile si teama de temeri. Ma rog, macar sa încercam. Michael Astner este poet, traducator si publicist
