Ieri, s-au împlinit 16 ani de la prima tragedie aviatica în care a fost implicat un elicopter SMURD la Iasi. Pe 9 ianuarie 2006, în jurul orei 9.00 dimineata, elicopterul în care se aflau medicul Liliana Puiu, asistenta Mioara Hauta, pilotul Valentin Stanescu si copilotul Augustin Toma s-a prabusit în timpul zborului de încalzire, în zona aeroportului din Iasi. Acest tip de zbor era facut zilnic înainte de începerea altor misiuni, fiind obligatorie prezenta întregului echipaj. Atunci, toti cei patru de la bordul elicopterului si-au pierdut viata. „Ziua de 9 ianuarie 2006 va ramâne o zi dureroasa în istoria UPU - SMURD Iasi! Ne amintim de colegii nostri medic, asistent medical si piloti, aprindem lumânari si ne rugam pentru ei. Noi – generatii de atunci si de acum, continuam sa zburam, sa facem misiuni medicale aeriene si sa mergem mai departe facându-ne datoria si continuându-le visul de a zbura pentru pacientii critici”, a precizat prof. dr. Diana Cimpoesu, medic-sef UPU-SMURD Iasi. Abia dupa mai bine de cinci ani s-a stabilit care a fost cauza prabusirii; a fost vorba despre „dezorientarea spatiala a pilotilor, într-un spatiu fara repere”, spatiul fiind cu cer „perfect senin”, iar jos totul era acoperit de zapada. De la începutul anchetei, conditiile meteo nu au fost printre posibilele cauze ale tragediei. Elicopterul care decolase de pe Aeroportul Iasi putin dupa ora 9.00 s-a prabusit la o distanta aproximativ 1,5 kilometri. „Pentru mine, Mioara a fost un exemplu mereu” Misiunea asistentei medicale Mioara Hauta este continuata acum de nepoata sa, Alexandra Hauta, care de doi ani este seful rezidentilor de la specializarea medicina de urgenta. „În orice specialitate exista un medic rezident sef. La medicina de urgenta, seful rezidentilor este de doi ani nepoata domnisoarei asistente medicale care s-a pierdut odata cu caderea elicopterului SMURD Iasi în 2006. Traditia si dragostea pentru medicina de urgenta a ramas în familie, chiar daca atunci medicul de astazi era atunci doar un copil”, a completat prof. dr. Diana Cimpoesu, medic-sef UPU-SMURD. Alexandra a ajuns sa urmeze Facultatea de Medicina si apoi sa se dedice cazurilor grave, din urgenta, din dorinta de a duce mai departe ceea ce matusa ei iubea atât de mult. Avea doar 12 ani atunci când a avut loc accidentul aviatic. „Pentru mine, Mioara a fost un exemplu mereu, m-a inspirat în activitatea profesionala, de aceea am si mers pe acest drum. Petreceam foarte mult timp cu ea, ne aducem la spital când avea timp liber, ne-a învatat sa facem manevre, sa luam tensiunea, lucruri mai simple, de copii. Mi s-a parut foarte interesant ce facea, era foarte devotata, vorbea despre cât este de frumos când salvezi viata unui pacient si cât de neplacut este când se întâmpla sa nu reusesti sa aduci un om înapoi la viata”, a povestit Alexandra Hauta. Începând din anul al doilea, face si ture pe echipajele medicale ale SMURD, inclusiv pe cele de Terapie Intensiva Mobila, iar în rest îsi dedica timpul pacientilor care ajung în Unitatea de Primire a Urgentelor de la Spitalul „Sf. Spiridon”. Spera însa ca în timp sa continue misiunile pe care le facea si matusa sa, cele cu elicopterul SMURD. „Cu elicopterul înca nu am avut sansa, pentru ca merg doar medici specialisti sau primari, însa sper sa am aceasta ocazie. Mi se pare interesant, sunt cazuri diverse, niciodata nu stii la ce sa te astepti când ajungi la un caz. Am facut o alegere foarte buna si sunt bucuroasa ca fac parte din colectivul SMURD Iasi si ca am sansa sa colaborez cu toti cei de aici”, a completat rezidenta. Astfel, alaturi de colectivul din UPU SMURD a învatat în perioada pandemiei cum sa lucreze în echipa, cum sa se sutina reciproc sau cum sa relationeze cu pacientii. Ultimii doi ani au fost si mult mai dificili, aici ajungând cele mai diverse cazuri. „A fost o presiune mai mare, mai ales pentru noi, rezidentii. Au fost zile în care nici nu aveam locuri pe paturi, era foarte aglomerat, erau pacienti cu patologia lor de baza - antecedente cronice, cardiace, pulmonare, si pe lânga asta infectia cu SARS-CoV-2 care le-a agravat starea. Emotional m-a afectat tot pentru ca starea pacientilor se deteriora sub ochii nostri si ne simteam neputinciosi”, a mai spus Alexandra. Însa, pentru ea nu s-a temut nicio clipa si a încercat sa îsi faca meseria pâna la capat, aparându-se cu ajutorul combinezoanelor, a mastilor de protectie si ulterior prin vaccinare.
