Ideea ca prin acest mod sunt protejati copiii este si ipocrita, si falsa. Dimpotriva, copiii ar trebui sa ia contact si cu bogatia textului si cu varietatea limbii. În realitate, cenzorii se pun bine, daca îmi e îngaduita expresia, cu tartorii ideologici ai momentului, adaptându-se la ceea ce ei socotesc a fi gândirea dominanta. Regasim, în fapt, idealul gândirii unice, specific societatilor totalitare. Obiectivul urmarit – controlul constiintelor si al limbajului. O recenta emisiune de pe TVR Cultural, la care am avut placerea sa particip, a pus în discutie derivele corectitudinii politice. S-a vorbit la un moment dat si despre un fenomen ce pare sa ia amploare, si anume interventiile în textele clasice, prin modificarea sau eliminarea unor cuvinte ori pasaje. E o chestiune pe care o consider extrem de grava si voi reveni aici asupra ei. N-am ezitat sa numesc aceasta practica agresiune textuala sau chiar viol textual, act pe care îl comit o serie de persoane iresponsabile în numele unor pretinse principii morale. Exemplele recente se cunosc. A fost mai întâi rescrierea operelor lui Roald Dahl, operatiune care a stârnit puternice proteste (al lui Salman Rushdie si al primului ministru britanic, printre altii). Ideea ca prin acest mod sunt protejati copiii este si ipocrita, si falsa. Dimpotriva, copiii ar trebui sa ia contact si cu bogatia textului si cu varietatea limbii. În realitate, cenzorii se pun bine, daca îmi e îngaduita expresia, cu tartorii ideologici ai momentului, adaptându-se la ceea ce ei socotesc a fi gândirea dominanta. Regasim, în fapt, idealul gândirii unice, specific societatilor totalitare. Obiectivul urmarit – controlul constiintelor si al limbajului. Am putea face multe trimiteri istorice catre experiente similare, ma multumesc sa amintesc ca noi am trecut nu de multa vreme printr-o astfel de situatie. Cenzura comunista îi „corecta” pe clasici, unele texte erau pline de asa-numitele „crosete”, puncte de suspensie aflate între paranteze, semn ca de acolo a fost eliminat ceva – cuvinte, fraze, paragrafe întregi. În multe reprezentatii cu O scrisoare pierduta din discursul lui Catavencu era eliminata fraza cu „falitii nostri”, desi acolo Caragiale nu era antisemit, ci, din contra, ridiculiza antisemitismul. Corectitudinea politica atotputernica în acea perioada a facut sa nu poata fi publicat romanul Rusoaica al lui Gib Mihaescu. Si asa mai departe, exemplele sunt nenumarate. Interesant este ca astazi noii cenzori acorda mare atentie unor scriitori foarte populari, parca pentru a nu permite coruperea ideologica a maselor largi. Unul dintre acesti autori este Agatha Christie. Sunt câtiva ani de când a fost modificat titlul romanului Zece negri mititei, ceea ce era deja o aberatie si o imbecilitate. Iata ca acum se intervine chiar în textul romanelor care îi au drept protagonisti pe Hercule Poirot si pe Miss Marple. Dispar toti termenii care trimit la identitatea etnica („evreu”, „negru” s.a.m.d.). Dar din romanul Moarte pe Nil dispare – sa vezi si sa nu crezi – si cuvântul „oriental”! Dispare, din descrierea unui personaj, si formularea „frumosii dinti albi”. Cuvântul incriminat aici este, neîndoielnic, „albi”! La fel, dispare, în alta parte, precizarea ca o femeie are un „tors de marmura neagra”. „Neagra”? Inadmisibil! Pai unde ne trezim? Dispar sau sunt înlocuite cuvintele „indian”, „indigen”, „gitan” si alte asemenea orori. Iata ca si romanele cu James Bond fac obiectul vigilentei acelor „sensitivity readers”, cum se numesc cenzorii de tip nou ce au misiunea de a „plivi” textele. Cartile lui Jan Fleming pacatuiesc, pretind cenzorii, prin violenta, o violenta ce se manifesta si la nivelul limbajului. O scena dintr-un club de striptease, când privitorii – masculi – se înfierbânta si îsi dau în petic, este condensata si rescrisa în registru neutru. Cuvântul „negru” dispare de peste tot. „Niste baieti care beau prea mult” – dispare „care beau prea mult”. Trimiterile la apartenenta etnica dispar, cu exceptia – fapt curios – personajelor de origine asiatica. Si cum pe 13 aprilie s-au împlinit 70 de ani de la aparitia lui Casino Royale, primul roman cu James Bond, lumea a început din nou sa se întrebe daca seria filmelor va continua si cine îi va lua locul lui Daniel Craig. Da, va continua însa în ce priveste numele viitorului star – mister complet. Se pare totusi ca, din fericire, nu va fi nici o femeie si nici un actor de culoare, cum s-a tot zvonit. Problema e alta: cum poate fi adaptat James Bond noilor exigente morale, cum poate fi transformat acest personaj misogin, sexist, plin de sine si mândru de calitatea sa de alb hetero? Aici producatorii si realizatorii vor trebui sa fie extrem de atenti. Nu mai poate fi acceptat astazi un Bond – simbol al societatii patriarhale. Viitorul film cu James Bond va iesi probabil la finele lui 2025. Pâna atunci nu se stie ce vor mai inventa gardienii corectitudinii politice. Alexandru Calinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic literar si scriitor
