De obicei, economia se bucura de o reputatie excelenta în mass-media, iar economistii de calitate sunt adulati si priviti ca niste staruri de film. Cu toate acestea, într-un articol dens si bine scris, Mark Buchanan analizeaza relatia dintre economie, ideologie si putere, plecând de la descrierea unei fictiuni a scriitorului austriac Marc Elsberg (1967-). Acesta din urma, inspirat de oameni de stiinta, precum Ole Peters de la London Mathematical Laboratory si nobeliatul in fizica Murray Gell-Mann (1929-2019) de la Santa Fe Institute din New Mexico, face referire la posibilitatea ca un nou mod de a gândi si privi economia sa deranjeze establishment-ul si, astfel, sa genereze reactii virulente din partea acestuia. Pentru ca tot ceea ce stim si învatam despre economie moderna este considerat funciarmente eronat, Buchanan aduce în prim plan o paradigma inovativa, „economia ergodicitatii” (ergodicity economics). Autorul invoca un grup de cercetatori marginali condus de Ole Peters care si-au propus sa rescrie complet legile economiei. Se stie ca punctul de plecare în economia moderna este teoria utilitatii asteptate, cea care explica modalitatea de luare a deciziilor umane prin apelul la analiza cost-beneficiu. Daca un individ are de facut alegeri, spre pilda, între investitii imobiliare, la bursa sau în criptomonede, el va lua acea decizie rationala care îi va aduce cel mai mare câstig sau randament. Însa, din perspectiva ergodicitatii, timpul este suspendat din analiza, ceea ce înseamna ca rationamentul devine complet fals în a întelege corect realitatea si de a lua decizii întelepte. Conform lui Buchanan, „geniul seducator al conceptului de probabilitate consta în faptul ca înlatura acest aspect istoric, imaginându-si lumea divizându-se cu probabilitati specifice în universuri paralele, un lucru întâmplându-se în fiecare dintre ele. Valoarea asteptata nu provine dintr-o medie calculata în timp, ci dintr-o medie calculata în baza a diferite rezultate posibile considerate în afara timpului. Procedând astfel, se simplifica problema - dar, de fapt, rezolva o problema care este fundamental diferita de problema reala de a actiona cu întelepciune de-a lungul timpului într-o lume incerta”. Paradigma „economiei ergodicitatii” nu a fost primita cu entuziasm de mediul academic, fiind criticabila de multi economisti, printre care profesorul Benjamin Golub de la Universitatea Harvard. Printre extrem de putinii sustinatori se numara Nassim Taleb, autorul celebrei „Lebede negre” si o serie de finantisti cu reputatie internationala, precum Michael Mauboussin de la Credit Suisse sau Rick Bookstaber de la Bridgewater. Într-un eseu percutant, economistul John Rapley de la Universitatea Cambridge aduce în discutie un subiect destul de des întâlnit în mass-media, anume despre cât de stiintifica este analiza pe care o fac economistii în genere. Este invocata pretentia acestora de a fi considerati oameni de stiinta, însa unii dintre ei prefera concluzia în locul analizei atente a datelor si a investigatiei scrupuloase. Nu e de mirare ca Adam Smith, un filosof moral, este considerat parintele economiei. Încercarea de a o transforma în stiinta a durat pâna spre finalul secolului al XIX-lea, când a gasit în fizica suportul pentru a fi considerata asa. Spre pilda, Alfred Marshall (1842-1924), cu a sa revolutie marginalista si teorie a echilibrului partial, a adoptat o viziune despre lume si ordine a universului împrumutata din fizica, considerând-o extrem de solida pentru a fi compatibila cu încercarea de a cunoaste actiunea umana. Un alt economist, Lionel Robbins (1898-1984), afirma ca economia si-a construit temelia pe rationamente si legi universale extrase din stiinta matematica si cea mecanica. Mai departe, John Rapley arata ca abia în ultimul timp s-au facut eforturi metodice de a testa empiric ipotezele care construiesc esafodajul teoretic si metodologic al economiei. Iar de cele mai multe ori, acestea au fost profund neconvingatoare. Deoarece nu exista legi imuabile care sa guverneze „spiritele animale” (concept preluat din lucrarea lui George Akerlof si Robert Schiller) ale actorilor economici, nu se poate vorbi, folosind un concept împrumutat din fizica, de gravitatie economica. O oricât de mica modificare a input-urilor (context modificat, noi stimulant(e), influente) genereaza o schimbare a structurii si formei output-urilor de comportament uman necesare, pentru a se produce adaptarea la noile conditii de mediu. Spre deosebire de fenomenele studiate în fizica, natura sociala (a se citi adaptativa si schimbatoare) a omului nu poate fi schematizata sau surprinsa în legi cu caracter universal sau definitiv. Totul este cu rest, deci subiectiv, pentru ca depinde de context, mediu si împrejurari. Astfel, un nobeliat în economie din 1973, Wassily Leontief (1906-1999), afirma, legat de asa-numita „invidie pentru fizica”, ca obsesia pentru rafinarea modelelor matematice este fundamental gresita. Scientismul economic si-a atins apogeul în anii 1990, atunci când economisti-guru, precum Alan Greenspan sau Jeffrey Sachs sau politicieni de anvergura, ca Bill Clinton, aveau un statut ca al vedetelor de la Hollywood. Esecul ulterior atribuit celor trei de mai sus a demonstrat ca Leontief avea dreptate. Este nevoie sa se iasa din turnul de fildes al modelelor teoretice si matematice pentru a putea întelege cu aproximatie maximala cum vor reactiona oamenii la anumiti stimuli (de exemplu, politici economice, crize structurale) si, astfel, cum le vor fi afectate aceste constructii si instrumente metodologice. Înca o data, s-a demonstrat ca viata bate filmul (si) în stiinta economica! Inima sus! Aurelian-Petrus Plopeanu este cercetator CS II dr. habil. al Departamentului de Stiinte Socio-Umane, Institutul de Cercetari Interdisciplinare din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi si cadru didactic asociat al Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor
