Razboiul din Ucraina, care nu mai lasa nici un fel de îndoiala în privinta existentei unui nou Razboi Rece, gaseste Vestul destul de izolat în afara spatiului occidental. Sintagma „Vestul si restul” a fost des utilizata în ultimele decenii. În diferite circumstante, cel mai adesea pe fondul sperantei ca în cele din urma vom avea o lume în care vor domni coplesitor democratia liberala si valorile liberale occidentale. Numai ca, daca privim la ultimele evolutii, astfel de asteptari s-au dovedit complet nerealiste. Spre sfârsitul Razboiului Rece, academicianul si omul de stat sovietic Gheorghi Arbatov facea o afirmatie socanta în fata unei audientede la Washington: „va vom face un lucru teribil. Va vom priva de un dusman”. Ulterior multi au recunoscut ca probabil nici Arbatov nu ar fi putut banui cât de profetica se va dovedi remarca sa în deceniile urmatoare. Statele Unite, Occidentul în general, au îmbratisat ideea aplicabilitatii universale a modelului lor de societate la nivel global plecând de la ideea ca liberalismul ar putea fi echivalat cu progresul în istorie. Ignorând faptul ca mari puteri, ca Rusia sau China, nu au nici cea mai mica intentie sa urmeze un astfel de curs. De altfel China a folosit abil globalizarea, liberalizarea comertului global, promovate americani, pentru a creste economic într-un ritm formidabil si pentru a fi în masura, în final, sa aspire la statutul de hegemon global, înlocuind Statele Unite în aceasta postura. Chiar înainte de izbucnirea razboiului din Ucraina devenise clar ca lumea occidentala nu se mai bucura de privilegiul, sau de ghinionul, de a nu avea un adversar. Acum nu mai exista nici o îndoiala. De regula facem trimitere imediat la Rusia si China, dar frontul este mult mai larg. Conflictul din Ucraina a expus un adevar neplacut, desi în mare obturat de naratiunea simplista cultivata în cea mai mare parte din mass media conform careia Rusia ar fi devenit un „paria la nivel mondial”, acela ca în fapt Vestul este în buna masura izolat daca ne raportam la spatiul extra-occidental. Multe dintre tarile importante pe plan global, precum India, Brazilia, Mexicul, Argentina, tarile din Golf, nu au dorit nici sa condamne Rusia pentru agresiune, nici sa se alature sanctiunilor. De pilda, de la începutul anului, India si-a dublat importurile de petrol din Rusia. Pentru toate aceste tari, si pe fondul resentimentelor anti-occidentale, conflictul din Ucraina nu este vazut în principal drept o agresiunea a unei mari puteri împotriva unui stat suveran, ci drept o confruntare între Vest si Rusia al carui deznodamânt îl asteapta pentru a vedea cum se vor pozitiona în viitor. De altfel deja asistam la miscari pe acest front. Argentina si Iranul si-au anuntat intentia de a se alatura BRICS (organizatie care cuprinde China, Rusia, India, Brazilia si Africa de Sud â al carei summit virtual tocmai a avut loc pe 23 iunie sub presedintie chineza). O intentie similara si-ar fi exprimat si Arabia Saudita, un fapt socant daca tinem cont de faptul ca pâna de curând vorbeam despre unul dintre cei mai apropiati aliati ai Americii. Asa ca, desi nu este clar care va fi în viitor traseul acestor candidaturi, asistam la un demers de consolidare a unui redutabil front anti-occidental. E adevarat, puteam vorbi deocamdata doar de o alianta conjuncturala. China si Rusia vor sa „de-americanizeze” lumea, în timp ce India vrea sa-si pastreze libertatea de manevra între cele doua tabere urmarindu-si, asa dupa cum a declarat în repetate rânduri ministrul sau de externe, propriile interese. În plus, relatiile dintre India si China sunt departe de a fi prietenoase, iar la Moscova este privita totusi cu îngrijorare în unele cercuri intrarea Rusiei în sfera de influenta a Chinei. Intrarea în logica unui nou Razboi Rece, idee pe care multi înca o rejectau pâna de curând, impune o analiza a felului în care se vor configura taberele si a naratiunilor dominante. Curentul liberal internationalist occidental înca îsi mai leaga sperantele, exprimate pe cele mai variate canale, ca rivalitatile vor fi temperate de necesitatea de a combate provocarile globale comune, în principal cele legate de Schimbarile Climatice. Numai ca, în afara spatiului occidental, retorica apocaliptica pe acest subiect nu este adoptata decât în masura în care tarile respective spera sa primeasca fonduri substantiale din Occident si nu e luata cu adevarat în serios nici în China, care pune în functiune câte o centrala electrica pe carbune saptamânal, nici în Rusia si nici macar în India. De altfel Xi Jinping si Vladimir Putin au si lipsit de la COP-26, Summitul Climatic de la Glasgow. Ideea vehiculata, aceea a unui parteneriat între Statele Unite si China pentru combaterea Schimbarilor Climatice si „salvarea planetei”, are un defect fundamental. Spre deosebire de multi dintre liderii politici, de elitele academice, mass media sau numeroasele ONG-uri din Occident care, fie din ignoranta, fie din interes financiar, fie din ratiuni ideologice („transformarea profunda a societatii prin Marea Resetare”, „justitie sociala”, combaterea „colonialismului ecologic” etc.) le acorda acestora în mod artificial o dimensiune existentiala, catastrofica, pentru a justifica luarea unor masuri radicale, liderii chinezi sunt pragmatici, vad lucrurile în mod realist si în timp ce le sustin declarativ sunt mai degraba interesati sa exploateze în folosul lor oportunitatile oferite de impactul economic negativ al tuturor acestor grandioase „Green Deal-uri” asupra economiilor occidentale, un exemplu fiind chiar criza energetica cu care ne confruntam în prezent. Cu atât mai mult, cu cât China este excelent pozitionata sa vânda occidentalilor panouri solare, componente pentru baterii electrice sau altele necesare în proiectele de tehnologii energetice regenerabile care depind în chip major de accesul la metale rare, resursa pe care Beijingul o controleaza copios, în proportie de 80 de procente. Dorinta de putere si de dominatie, resentimentele, ca expresie a unor elemente fundamentale care definesc si natura umana, dar si comportamentul statelor, chiar daca au fost reprimate partial în Vest (sau mai degraba sunt rezultatul epuizarii, oboselii acumulate în ultima jumatate de mileniu de dominatie a lumii) exista astazi în alte parti ale planetei, în China, în Rusia, dar si în India. De aceea maniera în care administratia Biden prezinta actuala confruntare globala, inclusiv razboiul din Ucraina, drept una dintre fortele democratice si cele autocratice, este complet nerealista. Dovada ca o multime de tari considerate democratice, de la India, Indonezia sau Africa de Sud la Mexic, Brazilia sau Argentina, nu numai ca nu s-au alaturat Vestului, dar unele dintre ele privesc mai degraba cu simpatie Rusia. Fortele structurale care au stat întotdeauna în istorie la baza conflictelor dintre marile puteri fac inevitabila rivalitatea dintre Statele Unite si China, scrie John Mearsheimer în Foreign Affairs. „Toate marile puteri, fie ele sau nu democratii, nu au de ales, trebuie sa concureze pentru putere în cadrul unui joc de suma zero. Acest imperativ a motivat ambele superputeri în timpul Razboiului Rece. Îi motiveaza astazi si pe liderii chinezi si lucrurile ar sta la fel chiar daca China ar fi o democratie.”
