Pentru tari aflate în pozitia RM, dar si pentru România sau alte tari est-europene care au iesit, practic, din izolare, CPE reprezinta un forum atractiv din punct de vedere simbolic. Chiar daca nu este un club democratic de elita (Turcia si majoritatea statelor post-iugoslave, spre exemplu, au mari probleme la acest capitol), CPE se dezvolta ca o potentiala comunitate de valori. Mâine, Republica Moldova gazduieste cea de-a doua reuniune la nivel înalt a Comunitatii Politice Europene (CPE), institutie internationala creata anul trecut la initiativa UE si menita sa asigure un cadru mai bine structurat de dialog între statele-membre si ceilalti parteneri de pe continent, dupa invazia rusa în Ucraina. Dupa întâlnirea inaugurala, desfasurata anul trecut, la Praga, a venit rândul unui stat din afara UE sa-si asume organizarea, Chisinaul fiind un candidat natural. Pentru administratia doamnei Maia Sandu, prezenta celor 46 de înalti oaspeti (ramâne de vazut daca vor participa Volodimir Zelenski si Recep Tayyip Erdoğan) este o ocazie de a-si întari legitimitatea pe plan intern. De altfel, multi dintre liderii europeni asteptati la summitul CPE au dorit sa transmita explicit mesaje de sustinere pentru Republica Moldova (RM) si eforturile ei de integrare în UE, iar presa internationala comenteaza în aceeasi nota, mentionând adesea si mitingul pro-european organizat de autoritati, pe 21 mai. În circumstante economice si politice dificile, puterea de la Chisinau le transmite cetatenilor ca tara lor nu este singura, ca poate conta pe sprijinul occidental. Angrenarea RM în aceasta noua organizatie ar trebui sa sugereze ca, într-un fel, integrarea a început: CPE exprima apartenenta la un spatiu politic comun si, în plus, va reprezenta un complement binevenit al negocierilor preponderent tehnice de aderare, atunci când se va hotarî începerea lor. Din acest punct de vedere, proiectul CPE – lansat de presedintele francez Emmanuel Macron – raspunde foarte bine preocuparilor unei tari precum RM. Evident ca sunt si alte motive pentru care un stat precum RM ar trebui sa puna un accent deosebit pe participarea la CPE. Spre exemplu, din perspectiva UE, toate temele ce vor fi discutate la Chisinau ar putea fi abordate foarte bine în marja unui Consiliu European la care sa fie invitate si diverse tari partenere. Dar formatul CPE, chiar daca energia vine dinspre institutiile comunitare, asigura un teren mai echilibrat decât cel constituit din UE si invitati. În plus, pentru tari precum RM sau Georgia, însasi ideea de apartenenta la o organizatie al carei centru de greutate se afla în Occident este benefica: face ca reteaua de interactiune cu partenerii europeni sa devina tot mai densa. Cu atât mai mult conteaza faptul ca RM se numara printre membrii fondatori ai acestei structuri, nu se mai pune problema unui proces de aderare, nu de putine ori dificil pentru orgoliul national. În fine, pentru tari aflate în pozitia RM, dar si pentru România sau alte tari est-europene care au iesit, practic, din izolare, CPE reprezinta un forum atractiv din punct de vedere simbolic. Chiar daca nu este un club democratic de elita (Turcia si majoritatea statelor post-iugoslave, spre exemplu, au mari probleme la acest capitol), CPE se dezvolta ca o potentiala comunitate de valori. Ea ar putea realiza ceea ce Consiliul Europei – si el, expresia unei comunitati de valori – nu poate face, nu este menit sa faca: sa se manifeste explicit pe arena politica internationala, sa creeze solidaritate, sa dezbata, dar si sa combata. Totusi, e bine sa nu cerem prea mult, prea repede, din partea unei organizatii noi, create într-un context international agitat. Deocamdata, sa observam ca reactiile sefilor de state sau guverne sunt pozitive, fapt confirmat si de lista participantilor la întâlnirea din capitala RM (în fapt, de lânga Chisinau). Veniti cu gândul la problemele din propriile capitale, liderii de vârf ai Europei par sa aprecieze potentialul politic al acestor întâlniri relativ scurte si – pâna acum, cel putin – neconflictuale. Ele contribuie la dezvoltarea unei personalitati colective vest-europene, aceea a „uriasului prietenos”. Unii îl agreeaza pentru ca e prietenos, dar toti trebuie sa tina cont de el, pentru ca e urias. În ceea ce priveste opinia publica din RM, înca profund divizata pe tema integrarii, probabil ca se impune de la bun început comparatia cu celalalt urias, dinspre Rasarit. Spre deosebire de acesta din urma, cel occidental nu te sileste sa-l iei de mâna; dar, daca o faci si porniti amândoi la drum, probabil ca el va stabili directia si tu îl vei urma.
