Un furt marunt comis de un om al strazii a provocat o ampla dezbatere juridica printre magistrati. Judecatorii au vrut sa renunte la aplicarea vreunei pedepse, dar procurorii s-au opus, pentru ca hotul era recidivist. Or, în aceasta situatie, trebuia ca instanta sa dispuna ceva. Curtea de Apel a dispus achitarea. Pentru un furt cu prejudiciu zero, ar fi fost absurd sa se mai cheltuiasca banii publici. Lucian P. a fost trimis în judecata în septembrie 2021 pentru furt. Cu un an si jumatate înainte, intrase în magazinul Lidl de pe strada Niciman pentru a fura produse pe care sa le vânda ulterior. A bagat sub geaca doua parfumuri, în valoare totala de 30 de lei. A fost prins de agentul de paza la iesire, iar parfumurile au fost recuperate. Valoarea foarte mica a furtului, simplitatea modului de actiune, dar si evidenta disproportie dintre prejudiciu si cheltuielile generate de o eventuala punere în executare a unei pedepse i-a facut pe magistratii Judecatoriei sa prefere renuntarea la aplicarea vreuneia. Nici amenda penala nu era o optiune. Hotul era un om al strazii, care cel mai probabil n-ar fi putut sa o plateasca. Una dintre conditiile pentru renuntarea la aplicarea pedepsei, respectiv lipsa unei condamnari anterioare, nu era îndeplinita. Lucian P. mai fusese condamnat o data, la 5 ani si 4 luni de închisoare, fiind liberat conditionat în 2018, cu 202 zile înainte de termen. Judecatorii au remarcat acest lucru, dar au dat o interpretare mai larga legii, invocând cheltuielile nejustificat de mari în comparatie cu periculozitatea infractorului. De altfel, chiar procurorii ar fi putut renunta la urmarirea penala, pentru lipsa interesului public. În argumentarea lor, magistratii Judecatoriei au invocat si Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, care prevede ca „pedepsele nu trebuie sa fie disproportionate fata de infractiune”. A fost mentionat si principiul „ultima ratio”, conform careia pedeapsa trebuie aplicata doar în lipsa altei posibilitati de actiune, fiind necesar un anumit grad de intensitate a atingerii valorilor sociale pentru a o justifica. Sentinta Judecatoriei a fost contestata de procurori. Acestia au insistat asupra faptului ca Lucian P. era recidivist. Acesta era motivul pentru care îl trimisesera în judecata, chiar daca nu produsese efectiv nicio paguba. Ei au cerut aplicarea macar a unei amenzi penale orientate spre minimul legal, majorat însa cu jumatate, întrucât inculpatul era recidivist. Înainte de analiza dosarului, magistratii Curtii de Apel au constatat ca procesul se desfasura în lipsa inculpatului, acesta neputând fi gasit. De altfel, si în prima instanta, dezbaterile avusesera loc tot în lipsa. Judecatorii au dat dreptate procurorilor, ca prima instanta nu avea dreptul sa dispuna renuntarea la aplicarea pedepsei. Codul Penal era clar în privinta conditiilor necesare pentru aceasta decizie. În schimb, judecatorii Curtii de Apel au apreciat ca doar cu greu s-ar fi putut vorbi de comiterea unei infractiuni. „Curtea, raportat la continutul concret al faptei, respectiv cuantumul redus al prejudiciului, valoare economica a bunurilor sustrase, care, în cazul în care nu ar fi fost recuperate de persoana vatamata, i-ar fi adus inculpatului un profit nesemnificativ, constata ca infractiunea a adus o atingere irelevanta valorii sociale ocrotite prin norma de incriminare”, au apreciat judecatorii. Ei au dispus achitarea inculpatului, motivat de faptul ca fapta nu exista, pentru ca atingerea adusa valorilor sociale este nesemnificativa.
