Cercetatorii de la Facultatea de Medicina de la Universitatea California, din San Diego, au gasit dovezi ca triclosan - un antimicrobian gasit în multe tipuri de sapun si alte articole de uz casnic - agraveaza boala ficatului gras non-alcoolic la soarecii hraniti cu o dieta bogata în grasimi. Studiul, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, detaliaza si mecanismele moleculare prin care triclosanul perturba metabolismul si microbiomul intestinal, eliminând în acelasi timp protectiile naturale ale celulelor hepatice. „Utilizarea din ce în ce mai larga a triclosanului în produsele de larg consum prezinta un risc de toxicitate hepatica pentru oameni“, a declarat dr Robert H. Tukey, Profesor la Departamentul de farmacologie de la UC San Diego School of Medicine. „Studiul nostru arata ca factorii comuni pe care îi întâlnim în viata de zi cu zi - prezenta omniprezenta a triclosanului, împreuna cu prevalenta consumului ridicat de grasimi alimentare - constituie o reteta „buna“ pentru dezvoltarea bolilor hepatice grase la soareci“. Într-un studiu precedent efectuat în 2014 la soareci, echipa a descoperit ca expunerea la triclosan a favorizat formarea tumorilor hepatice prin interferarea cu o proteina responsabila cu eliminarea substantelor chimice straine din organism. În acest ultimul studiu, cercetatorii au hranit cu o dieta bogata în grasimi soarecii cu diabet de tip 1. Dupa cum au aratat studiile anterioare, dieta bogata în grasimi a condus la boala ficatului gras non-alcoolic (non-alcoholic fatty liver disease sau NAFLD). La om, boala ficatului gras non-alcoolic este o afectiune din ce în ce mai frecventa care poate duce la ciroza hepatica si cancer. Diabetul si obezitatea sunt factori de risc pentru ea. Conform studiului, iata ce se întâmpla: consumul unei diete bogate în grasimi le „spune“ celulelor sa produca mai mult factor de crestere a fibroblastilor 21, care ajuta la protejarea celulelor hepatice de daune. Tukey si echipa sa au descoperit ca triclosanul se amesteca cu doua molecule, ATF4 si PPARgamma, de care celulele au nevoie pentru a produce factorul protector de crestere. Nu numai asta, dar antimicrobianul a perturbat si o varietate de gene implicate în metabolism. În plus, soarecii expusi la triclosan au avut mai putina diversitate în microbiomul intestinal - mai putine tipuri de bacterii care traiesc în intestine si un mediu similar cu cel observat la pacientii cu boala ficatului gras non-alcoolic. Mai putina diversitate a microbiomului intestinal este în general asociata cu o stare de sanatate mai slaba. Pâna în prezent, aceste descoperiri au fost observate doar la soarecii care au ingerat triclosan. Dar, din moment ce aceleasi sisteme moleculare functioneaza si la oameni, noile informatii îi vor ajuta pe cercetatori sa înteleaga mai bine factorii de risc pentru boala ficatului gras non-alcoolic si sa le ofere un nou loc pentru a începe sa proiecteze interventii potentiale pentru a preveni si a atenua afectiunea, noteaza cercetatorii. „Acest mecanism ne ofera acum o baza pe care sa dezvoltam terapii potentiale pentru boala ficatului gras non-alcoolic asociata cu toxice“, a spus dr Robert H. Tukey, care este, de asemenea, director al Institutului National de Stiinte de Sanatate a Mediului Programul Superfund de la UC San Diego. Interzis în produsele de spalat din SUA În 2016, Administratia SUA pentru Alimente si Medicamente (FDA) a decis ca produsele de spalat fara prescriptie medicala nu mai pot contine triclosan, având în vedere ca nu s-a dovedit a fi sigur sau mai eficient decât spalarea cu apa si sapun simplu. Cu toate acestea, antimicrobianul se gaseste în continuare în unele produse de uz casnic si medical, precum si în ecosistemele acvatice, inclusiv în sursele de apa potabila. Se estimeaza ca 100 de milioane de adulti si copii din SUA ar putea avea boala ficatului gras non-alcoolic. Cauza exacta a acesteia este necunoscuta, dar dieta si genetica joaca roluri substantiale. Se crede ca pâna la 50- dintre persoanele cu obezitate au boala ficatului graas non-alcoolic. Afectiunea nu este de obicei detectata pâna când nu este avansata.
