Printre prejudecatile întâlnite la adresa ucrainenilor în general, si a refugiatilor care au fugit pentru vietile lor în România în ultimele saptamâni în particular, se numara doua constante. O parte din populatia româna îi acuza ca „se lupta frati cu frati (...), sunt aceeasi istorie, acelasi popor”, în timp ce alti concetateni afirma ca „ucrainenii nu au nici macar limba proprie, vorbesc rusa”. „Ziarul de Iasi” a luat legatura cu conferentiarul universitar doctor Marina Vraciu, de la Catedra de Slavistica de la Universitatea „Al.I. Cuza”, pentru a realiza o scurta incursiune în istoria limbii si, inevitabil, a poporului ucrainean. Marina Vraciu este unul dintre cei mai buni specialisti în limbile slave din Iasi, traducator autorizat si cu studii de specialitate în lingvistica. Concluziile acesteia sunt aceleasi ale anilor de cercetari facute în toata lumea pe subiect: ucraineana si rusa sunt limbi distincte, dar care împartasesc o istorie comuna. Pe scurt: doua limbi înrudite, dar complet distincte si de sine statatoare. Conferentiarul Marina Vraciu ne-a explicat ca pentru a întelege înrudirea dintre cele doua limbi trebuie sa întelegem si istoria care a dus la formarea acestora. Proveniti în urma unor migratii din Est, popoarele care formeaza astazi tarile Belarus, Ucraina si Rusia împartasesc o istorie comuna de sute de ani: din secolele al VI-lea, al VII-lea pâna în secolul al XIV-lea. Ulterior, popoarele au început sa se individualizeze, limbile au urmat exemplul, dar nu a trecut suficient de mult timp pentru ca sa vorbim de limbi total diferite. Cum s-ar întelege un rus cu un ucrainean, doar pe limba proprie Daca luam exemplul limbilor romanice, sunt aproape 2.000 de ani de când româna se formeaza, în diferitele ei dialecte si nuante. De aceea, desi împartasim aceeasi baza, latina, cu multe alte limbi europene, un român care nu a studiat niciodata italiana si un italian care nu stie niciun pic de româna vor avea dificultati mari sa se înteleaga. Acelasi lucru nu poate fi spus însa si despre popoarele slave, explica conferentiarul Marina Vraciu. În primul rând fiindca atât belarusii, cât si ucrainenii sunt popoare fundamental bilingve, care vorbesc atât propria limba, cât si limba rusa, în mare parte, în special persoanele mai în vârsta. Dar daca un ucrainean, care traieste toata viata sa fara sa auda rusa vorbita, s-ar întâlni cu un rus, care a trait la fel, fara sa stie despre ucraineni si limba lor, specialistul de la UAIC spune ca acestia s-ar putea întelege, cu unele dificultati. Chiar daca vorbitorii nativi de ucraineana au în vocabularul comun mai multe similaritati cu limba poloneza decât cu rusa. „Mai bine se va întelege un ucrainean cu un rus decât cu un polonez, chiar daca poloneza si ucraineana sunt limbi cu un vocabular comun important. Din urmatoarele motive: istoria limbii poloneze e mai separata, prin influenta latinei, ca o limba de cultura. Dar vecinatatea si comunicarea îndelungata le fac reciproc recognoscibile, chiar daca la poloneza sunt mai multe consoane greu de receptat. Raspunsul scurt este ca rusa si ucraineana sunt limbi înrudite, sunt apropiate fonetic, au istorie comuna, elemente specifice, vocabular de baza prezent în limbile slave. Este foarte solida aceasta înrudire”, a explicat conf.dr. Marina Vraciu pentru „Ziarul de Iasi”. Limbi separate, dar puternic înrudite Specialistul a explicat ca, desi sunt lucruri care le arata înrudirea, este limpede ca vorbim de limbi separate si de sine statatoare. Doar perioada prea scurta de îndepartare, din secolul al XIV-lea încoace, pastreaza acest grad foarte mare de asemanare. O asemanare care se transfera si între ucraineana, si poloneza. „Ucraineana si rusa au o istorie comuna pâna în secolul al XIV-lea, apoi, fiecare a evoluat în felul ei. La Kiev, statalitatea a fost asediata, Kievul a cazut, tot acest spatiu de rasarit s-a farâmitat în cnezate si, treptat, capitala s-a mutat la Moscova dupa secolul al XV-lea. Apare distanta, desi ramâne o comuniune la nivelul culturii, care i-a legat foarte mult, în primul rând prin crestinismul de Rasarit. Dar ucrainenii au ramas într-un spatiu unde s-au intersectat cu latinii, cu religia catolica, si de aici consecintele asupra limbii”, a mai precizat conf.dr. Marina Vraciu. Astfel, desi originile limbilor sunt aceleasi, în timp au început sa varieze structurile gramaticale, chiar si fondul principal de cuvinte si unele procese specifice la nivel lingvistic. Acelasi lucru s-a întâmplat si cu limba belarusa, desi specialistul spune ca aici se observa un alt fenomen. Multe cercetari de specialitate numesc limba belarusa ca fiind pe cale de disparitie fiindca rusa este atât de puternic infiltrata în comunitate, încât a început sa modifice limba folosita în mod uzual, care nu este nici rusa, nici belarusa, ci o combinatie dintre acestea. În ceea ce priveste asemanarile dintre rusa si ucraineana, profesoara spune ca o analogie similara se poate face între româna si aromâna, desi aceasta din urma, stiintific vorbind, este dialect, nu limba de sine statatoare. Însa multi dintre cei mai cunoscuti oamenii de cultura ucraineni au o opera bogata si apreciata atât în rusa, cât si în ucraineana, fiind si scriitori rusi care au scris, la rândul lor, atât în limba nativa, cât si în ucraineana. Conf.dr. Marina Vraciu crede însa ca, acum, pentru refugiatii care ajung în România, faptul ca au cunostinte de rusa este un avantaj. „Pe Facebook apar anunturi în ucraineana, le raspund în rusa, primesc raspuns tot în ruseste. Gradul de cunoastere este foarte mare, pentru omul de rând care vrea sa se salveze este un avantaj ca stiu o limba mai vorbita decât ucraineana. Aceasta este consolarea mea umila - macar acum aceasta limba serveste la a face bine”.
