Avem în popor multe vorbe întelepte scrise sau transmise prin viu grai din generatie în generatie, toate având un substrat puternic ancorat în realitatile vremurilor, dar si în obiceiurile si traditiile neamului. A-si pune poalele-n cap este una care îmi vine în minte. Dealtfel, expresia face trimitere într-un mod subtil la acei indivizi ce-si pun la mezat totul fara niciun fel de discernamânt. Ei bine, celor „ajunsi în capul trebii“, în vremurile pe care le traim, li se potriveste ca o manusa respectiva expresie. Sub masca asa-zisei democratii, liberalismului si libertatilor de tot felul, a falsei nevoi de investitii straine, indivizi autoinstalati în fruntea unui stat pâna atunci bine si corect asezat economic – poate cu unele exceptii – au scos totul la vânzare dupa o irationala si ineficienta evaluare si privatizare. Ma întreb, asemenea multor români mai greu de manipulat, pe cine-am deranjat atât de tare încât a trebuit sa fim adusi atât de repede la sapa de lemn? Adica saraci si dependenti în totalitate economic si financiar de marile corporatii, dupa o independenta aproape totala prin anii"80? Cine si ce interese, în afara celor nationale, au avut si jocurile cui le-au facut respectivii de si-au pus cu atâta usurinta „poalele-n cap“, adica lasând la vedere si dispozitia oricarui neavenit imensele bogatii ale tarii? Cine-si permite sa tina ascunse rezervele noastre naturale sub motivatia ineficientei exploatarii acestora, în vreme ce unele sunt exploatate doar în beneficiul… exploatatorilor straini? Nu se vand materii prime, ci trebuie adaugata plus valoarea data de munca Cum de românii n-au avut acces în piata precum asa-zisii investitori straini? Cum de aceiasi români n-au avut acces la credite ieftine precum investitorii de aiurea pentru a putea cumpara macar o parte din bogatiile românesti? Sigur ca investitorii straini au venit la pachet cu bancile care au creditat cu oricât, la costuri aproape de neglijat, orice achizitie de pe tarâmurile noastre. O fi fost oare întâmplatoare „bunavointa“ acestora? Sunt o parte din miile de întrebari pe care orice om rational si le pune, ale caror raspunsuri se cunosc, dar care nu vor fi rostite decât poate atunci când… “fauritorii” dezastrului economic vor trebui sa dea socoteala pentru faptele lor, de va fi sa se întâmple asta vreodata. Pâna atunci însa ramâne sa ne zbatem în nevoi, sa ne lasam manipulati pentru ca asta place si sa permitem inocularea tinerei generatii cu idei globaliste. Fara îndoiala ca evenimentele din î89 au adus si unele schimbari la care românii tânjeau demult: libertatea de miscare, informare si exprimare. Numai ca aceste deziderate au fost însotite de condamnabile masuri neeconomice pe care românii nu si le-au dorit. Sa ne amintim doar de bine-cunoscutele sloganuri: „mai bine importam decât sa irigam“ si „industria româneasca, un maldar de fiare vechi“. Ce-am primit în schimb? Politica si politici care au dus în degringolada întreaga viata sociala, economica si educationala, inteligent mascata de asa-zisul sprijin european despre care putini stiu cât costa România si pe români. Asa ca:„Tradare, tradare, dar s-o stim si noi!“
