Am vizitat si eu Roma ca sa nu ramân de caruta printre compatrioti. Unii deja au zeci de ani de când merg sau lucreaza acolo, iar eu sa nu fiu nici macar o data? Era prea de tot. Asa ca m-am îmbarcat pe avion, cu toate riscurile momentului în materie, asumându-mi cu demnitate doua ore jumatate de întârziere ale companiei de low cost si am aterizat în ceea ce a fost cândva centrul lumii civilizate. Am prins niste zile toride pe care doamnele si copiii cu care eram le-au suportat cu greu, dar a meritat. Si recomand oricui n-a fost înca acolo sa mearga cât înca se mai poate, cât înca se mai pot distinge ruinele printre muntii de gunoaie. Nu exagerez aici, dar revin mai târziu. Roma este de departe locul cel mai încarcat de istorie dintre toate care exista. Sunt atât de multe semne ale lumii si oamenilor care au trait acolo cu foarte multi ani înainte, încât ajungi la un moment dat sa le ignori, sa le consideri neimportante, nesemnificative, desi nu sunt. În România îngradim cel mai mic zid sau constructie ce pare a fi istorica si ne laudam cu ea de parca ar fi facuta din aur, dar acolo cele mai multe sunt pur si simplu nebagate în seama. La tot pasul apar vestigii stravechi, ziduri, ramasite de constructii de sute de ani vechime care sunt abandonate complet si care printr-o minune nu au fost rase cu excavatorul. Din autobuz vezi rasarind din trotuar un rest de cladire antica, neîntretinut, neprotejat, ca un copac care n-a fost înca darâmat probabil din mila muncitorilor sau din lene. Într-un parc copiii se joaca în jurul si pe ramasitele unei alte cladiri stravechi pe care primaria a lasat-o la vedere si pentru folosire la discretie de catre oricine. Cred ca nu s-a dezgropat nici a mia parte din ce are orasul ascuns sub pamânt si nici nu cred ca se va mai face vreodata acest lucru. Cele mai multe ramân pe vecie ascunse vederii si prada degradarii. Si bine fac pentru ca nu sunt decât niste urme ale oamenilor, niste invadatori pe aceasta planeta… Deci sentimentul pe care îl ai în acel oras este de coplesire a istoriei, simti ca traiesti cu totul în trecut. Cine crede ca în Roma doar punctele turistice cunoscute si promovate fac obiectul atractiei se înseala. Acolo totul e un muzeu. Daca mergi doar pentru Pantheon, Colosseum, Forul Roman si altele asemenea, pierzi ce e mai important, trecerea barierelor istorice, saltul în timp. Acele obiective le poti vedea si virtual, pe Internet, sunt arhicunoscute, dar ce este în jurul lor este cu adevarat important. Strazile acelea strâmte pe care au calcat oamenii de mii de ani încoace, cladirile vechi si aparent fara valoare istorica, dar care reproduc cu exactitate atmosfera de pe vremea imperiul roman nu pot fi vizitate virtual niciodata si ele formeaza de fapt Roma adevarata, cea care conteaza. Si, daca tot esti cuprins de revelatii, nu te poti abtine sa nu te întrebi ce s-a întâmplat de atunci pâna azi de au ramas toate înghetate în timp. Nu pot sa nu amintesc cuvintele unui turist american pe lânga care am trecut la un moment dat si care exclama în gura mare ca multi conationali ai lui: „Cum e posibil sa fi existat un asemenea avânt într-o perioada atât de scurta de timp, iar apoi sa nu mai fie nimic?” Si asta cam asa e. Restul Romei de azi dezamageste. Roma moderna este cu mult sub cea antica, nu-i ajunge nici la sfert, în ciuda progresului imens pe care l-a facut lumea de atunci. Ramâi cu aceeasi impresie oriunde te-ai duce: înainte oamenii erau atât de inventivi, atât de profesionisti în tot ce faceau, iar azi parca totul e facut din hârtie, din carton presat destinat degradarii rapide si definitive. Si delasarea asta este molipsitoare. Vizitam Forul Roman, de exemplu, si printre coloanele si zidurile acelea impresionante observ o turista care fuma. Am vazut-o de departe si pâna am ajuns în dreptul ei a terminat tigara si impasibila a lasat mucul sa cada pe jos apoi l-a stins cu piciorul. Neputându-ma stapâni i-am atras atentia în engleza sa nu faca mizerie. Mi-a raspuns usor obraznic ca oricum e mizerie peste tot si nu mai conteaza. A ridicat totusi mucul si l-a luat cu ea bodoganind. M-am gândit mult la reactia ei si aproape ca i-am dat dreptate. Când vezi atâta indiferenta si blazare, oricât de educat si civilizat ai fi, te lasi prins în hora decaderii si nu-ti mai pasa nici tie. Asa se explica si reactia inversa, în care, românii de rând, bunaoara, obisnuiti sa arunce totul pe jos în tara lor, odata ajunsi pe alte meleaguri unde curatenia e respectata cu sfintenie, se conformeaza cuminti ca si cum ar fi facut asta dintotdeauna. Indiferenta e în Roma la ea acasa. Nu pot uita blazarea cu care stateau tolaniti carabinierii si politistii în masini în zonele foarte aglomerate, fara sa intervina absolut deloc în dirijarea circulatiei sau organizarea fluxului de oameni. La un moment dat, pe mijlocul strazii, exact printre masinile de politie a trecut un barbat african beat crita pe o bicicleta. Exact ca Voda prin loboda. Nu avea niciun fel de echipament pe el, nici casca, nici vesta reflectorizanta, cum ar fi fost legal în România, sa zicem, dar asta nu era nimic. Era atât de beat, încât risca sa se prabuseasca în orice moment. Flutura sticla de bautura prin aer, striga ceva în gura mare si lovea cu câte un picior roata din fata a bicicletei. A disparut tot pe mijlocul strazii, facând zig-zaguri, apoi printre sutele de turisti care se fereau de el, dupa o curba, pe lânga o masina militara cu soldatii aferenti, veniti si ei sa „intervina”. Un lucru e sigur, cetatenii din Roma de azi urasc turistii si tot ce înseamna civilizatie, altfel nu pot explica totala dusmanie cu care trateaza nesfârsitele hoarde de straini care vin sa le vizitele frumusetile, gunoaiele care troneaza peste tot si par a nu fi ridicate cu saptamânile, lipsa aproape totala de facilitati pentru odihna, relaxare si altele asemenea pentru respectivii „intrusi”. În jurul Colosseumului, de pilda, cel mai vizitat obiectiv, nu e nici macar o singura banca sau un loc de adapostit. Pe imensa esplanada turistii stau în soare si se aseaza pe caldarâm ori pe marginea trotuarului. Zeci de mii în fiecare zi. Noroc de cismelele cu apa potabila si rece care împânzesc orasul, o chestie geniala, dar care, tare mi-e teama ca sunt tot o mostenire a vremurilor de alta data. Oare asta e soarta tuturor imperiilor? Briscan Zara este scriitor si publicist
