Daca va fi reales ne va scoate din alianta europeana, reconfigurând ordinea internationala si punând piedici în calea influentei americane în lume. THE ATLANTIC (SUA), 4 decembrie 2023 - „Nu dau un rahat pe NATO.” Astfel si-a exprimat odata fostul presedinte Donald Trump sentimentele legate de cea mai veche si cea mai puternica alianta militara a Americii. Iar declaratia aceasta, facuta în prezenta consilierului prezidential pe probleme de securitate nationala de la acea vreme, John Bolton, nu a venit nicidecum ca o surpriza. Cu mult înainte de a deveni candidat politic, Trump a contestat valoarea aliantelor americane. Despre europeni a scris cândva ca „conflictele lor nu merita vieti americane. Retragându-se din Europa, tara aceasta ar economisi anual milioane de dolari”. NATO, fondata în 1949 si sustinuta trei sferturi de secol de politicieni democrati, republicani si independenti deopotriva, face de multa vreme obiectul unei nemultumiri aparte a lui Trump. În calitate de presedinte Trump a amenintat de multe ori ca va parasi alianta - inclusiv, caz celebru, la reuniunea NATO la nivel înalt din 2018. Însa acest lucru nu s-a întâmplat vreodata. Dar numai pentru ca mereu a fost cineva prin preajma care a reusit sa-l convinga sa n-o faca. Bolton spune ca a facut-o; si se crede ca la fel au procedat si Jim Mattis, John Kelly, Rex Tillerson, Mike Pompeo, ba pâna si Mike Pence. Însa nu i-au schimbat si opinia. Iar daca Trump va fi reales în 2024, nici unul dintre acei oameni nu va mai fi la Casa Alba. Toti au rupt între timp relatiile cu fostul presedinte, unii dintre ei chiar cu scandal, iar alt rezervor de analisti republicani capabili sa înteleaga Europa si Rusia nu mai exista, întrucât cei mai multi fie au semnat declaratii contra lui în 2016, fie l-au criticat dupa 2020. Daca va primi un al doilea mandat, Trump va fi înconjurat de oameni care fie îi împartasesc antipatia fata de aliantele americane, fie nu stiu absolut nimic despre ele sau nici macar nu le pasa. De data aceasta reaua vointa pe care Trump a resimtit-o dintotdeauna în raport cu aliatii SUA se va manifesta cel mai probabil printr-o modificare clara a politicii externe. „Raul pe care l-a facut în primul mandat a fost reparabil”, mi-a declarat Bolton. „Raul pe care l-ar face în al doilea mandat ar fi ireparabil.” Din perspectiva institutionala, si poate chiar politica, lui Trump i-ar putea fi dificil sa paraseasca NATO. Imediat ce si-ar anunta o asemenea intentie s-ar declansa o criza constitutionala. Tratatele semnate de SUA trebuie sa fie ratificate de catre Senat - însa constitutia nu pomeneste nimic despre vreo aprobare a legislativului la retragerea din tratate. Sesizând lacuna legislativa, senatorii Tim Kaine (democrat) si Marco Rubio (republican) au propus o lege - care între timp a si trecut de Senat - prin care un presedinte american va putea decide retragerea din NATO exclusiv cu o aprobare de doua treimi a Senatului sau pe baza unei legi adoptate de Congres. Kaine mi-a spus ca se simte „încrezator ca instantele ne vor valida în aceasta privinta si nu vor permite ca un presedinte sa decida unilateral retragerea”, însa o batalie juridica va urma cu siguranta. În paralel s-ar declansa si o criza de comunicare publica. E cert ca o gama foarte variata de indivizi - fosti comandanti supremi aliati, fosti sefi de stat major, fosti presedinti, sefi de stat straini - vor lua atitudine si vor pleda în favoarea NATO, si înca foarte galagios. Dar nimic din toate acestea nu va mai conta, la o adica, întrucât cu mult timp înainte ca Congresul sa se reuneasca pentru a discuta tratatul raul va fi fost deja facut. Explicatia e aceea ca sursa cea mai importanta de influenta a NATO nu e de ordin juridic sau institutional, ci psihologic: ea genereaza asteptarea unei aparari colective în mintea oricui ar fi dispus sa ameninte un membru al aliantei. Daca URSS n-a atacat niciodata Germania de Vest din 1949 pâna în 1989 acest lucru nu s-a datorat unei temeri de reactia germana. Daca Rusia nu a atacat Polonia, statele baltice sau România în decursul ultimelor 18 luni, acest lucru nu s-a întâmplat pentru ca Rusia se teme de Polonia, statele baltice sau România. URSS s-a abtinut, iar Rusia continua si ea sa faca acelasi lucru, datorita încrederii lor ferme în angajamentul american de a apara respectivele tari. Acest efect de descurajare nu-si are originea doar în tratatul NATO, un document redus strict la esenta, ai carui semnatari convin pur si simplu în Articolul 5 ca „un atac armat contra unuia sau mai multora dintre ei în Europa ori America de Nord va fi considerat un atac împotriva tuturor”. Descurajarea provine din convingerea Kremlinului ca americanii cred cu adevarat în apararea colectiva, ca armata americana e cu adevarat pregatita pentru apararea colectiva, ca presedintele american e cu adevarat angajat sa actioneze în cazul contestarii apararii colective. Trump ar putea pune capat acelei convingeri printr-un singur discurs, o singura declaratie, chiar si o singura postare pe Truth Social si deja nu va mai conta ca Congresul, presa, Partidul Republican vor continua sa se certe pe tema legalitatii retragerii din NATO. Odata ce comandantul suprem va fi declarat: „nu voi veni în ajutorul unui aliat daca va fi atacat”, de ce s-ar mai teme cineva de NATO, indiferent ce obligatii vor fi ramas înscrise pe hârtie? Iar odata ce rusii si oricine altcineva nu se vor mai teme de un raspuns american la un atac, atunci sansele ca ei sa treaca efectiv la atac se vor înmulti. Daca un astfel de scenariu vi se pare improbabil, gresiti. Multi refuzau sa creada ca ar putea avea loc vreodata o invazie ruseasca în toata regula în Ucraina - pâna în februarie 2022. Am întrebat mai multi oameni care au legaturi profunde cu NATO ce-si imagineaza ca s-ar întâmpla cu Europa, cu Ucraina si chiar si cu Taiwan si Coreea de Sud daca Trump si-a proclama refuzul de a respecta Articolul 5, si toti au fost de acord ca încrederea în apararea colectiva s-ar evapora rapid. Alexander Vershbow, fost ambasador american la NATO si fost secretar-general adjunct al NATO, a subliniat ca Trump ar putea sa-l retraga pe ambasadorul american la NATO, sa le interzica diplomatilor sa participe la întruniri sau sa blocheze finantarea sediului de la Bruxelles, toate mai înainte ca legislativul sa fie în masura sa-l blocheze: „Nu ar fi împiedicat juridic sa faca acest lucru în nici un fel”. Închiderea bazelor americane din Europa si transferul a mii de soldati ar dura evident mai mult, însa toate organele politice ale NATO ar fi nevoite sa-si schimbe modul de functionare peste noapte. James Goldgeier, profesor de relatii internationale la Universitatea Americana si autor al mai multor carti despre NATO, crede ca rezultatul ar fi haotic. „Nu e ca si cum ai putea spune «OK, acum avem un alt plan despre cum sa gestionam acest lucru»”, mi-a declarat el. Nu avem la dispozitie o conducere alternativa, nici o sursa alternativa pentru sistemele de comanda si control, nici armament spatial alternativ si nici macar o sursa alternativa de munitie. Europa ar ramâne imediat expusa unui posibil atac rusesc pentru care nu e pregatita si pentru care nu s-ar putea pregati înca multi ani de acum încolo. Fara NATO si fara un angajament american fata de securitatea Europei si resursele destinate Ucrainei s-ar epuiza rapid. Perspectiva Americii parasind NATO ar forta multe state europene sa-si pastreze resursele militare acasa; în definitiv ele însele s-ar putea confrunta curând cu invazia. Ucrainenii ar ramâne fara munitie destul de rapid. Cucerirea întregii Ucraine - care înca este obiectivul lui Putin - ar deveni din nou o posibilitate. Logistica armatei ucrainene s-ar îngreuna considerabil, întrucât rusii ar putea bombarda aeroporturile si alte centre de aprovizionare din Polonia si România. Deja s-au apropiat foarte mult de acea situatie: cel putin o racheta ruseasca a lovit din greseala Polonia, iar mai multe lovituri rusesti au atins granita ucraineano-româna. La începutul razboiului rusii au atacat deliberat o baza din vestul Ucrainei, foarte aproape de granita cu Polonia, unde se stia ca sunt instruiti soldati straini. Daca rusii ar începe sa bombardeze baze si în interiorul Poloniei, logistica înarmarii Ucrainei ar deveni de-a dreptul imposibila. Aceasta schimbare ar reverbera imediat dincolo de Europa. Odata ce Trump va fi clarificat ca nu mai sustine NATO, toate celelalte aliante ale Americii ar fi periclitate si ele. Taiwanul, Coreea de Sud, Japonia, ba pâna si Israelul vor realiza ca nu mai pot conta pe sprijin automat din partea SUA. Sfârsitul NATO poate ca nu le va afecta direct, însa decesul ei îi va semnala întregii lumi ca SUA nu mai reprezinta un aliat de încredere. În timp, toti aliatii SUA ar începe sa ezite. Multe state europene s-ar pune bine cu Rusia. Multe tari asiatice îsi vor face calculul ca, dupa cum spune si Kaine: „cred ca trebuie sa ne apropiem de China, fie si numai ca masura de autoconservare”. Pentru a evita o invazie, conducatorii pragmatici din preajma Chinei sau Rusiei vor începe sa ia mai în serios cererile comerciale si politice formulate de a doua, respectiv a treia putere militara a lumii. Concomitent, multe partide si sefi de stat (indiferent ca sunt sau nu la putere) sustinuti de Rusia si China - sau Iran, Venezuela ori Cuba - vor detine un nou argument convingator în favoarea metodelor si tacticilor autocrate: America, o tara a carei imagine a fost deja grav torpilata de Trump si trumpism, va fi considerata ca fiind în retragere. În timp, ar urma sa intre în declin si influenta economica a SUA. Acorduri comerciale si aranjamente financiare s-ar schimba, ceea ce ar afecta firmele americane si, în cele din urma, economia SUA. Daca Trump va fi reales, americanii vor fi într-atât de acaparati de drama prabusirii propriilor institutii, încât vreme îndelungata cei mai multi nici nu vor remarca problemele provocate de transformarea ordinii internationale. Problemele Lituaniei ori Coreei de Sud vor parea îndepartate, irelevante. Sfârsitul influentei americane ar urma sa se deruleze probabil într-o relativa obscuritate. Pâna la momentul în care oamenii vor fi realizat cât de multe lucruri s-au schimbat, va fi deja prea târziu. Articol de Anne Applebaum
