Pâna unde se poate ajunge cu dependenta de sistemele digitale inteligente? Oricum multe dintre acestea stiu despre noi mai multe decât stiu persoanele din preajma noastra. Nu cumva trebuie sa ne reîntoarcem la valorile fundamentale ale umanitatii? Nu este nevoie oare de o noua Renastere într-o lume atât de tehnologizata? Unii vorbesc, mai transant, de tehnologie versus umanitate, adica una dintre cele mai mari dileme ale prezentului si ale viitorului apropiat. Aceasta abordare dihotomica are la baza unele efecte dezumanizante ale tehnologiei, care poate determina diverse afectiuni precum digifrenia, care este starea de a fi în mai multe locuri în acelasi timp. De asemenea, obezitatea digitala este noua pandemie. Asa cum ne preocupa obezitatea corporala trebuie sa ne preocupe si obezitatea digitala. Obezitatea digitala este starea mentala si tehnologica, conform careia conectivitatea digitala are un efect negativ asupra starii de bine, sanatatii si vietii în general. Alimentatia digitala este mai ieftina, de cele mai multe ori gratis si mult mai accesibila decât alimentatia fizica. Toate temerile legate de viitorul unei societati dominate de tehnologie au fost alimentate si de faimoasa lege a lui Moore. Gordon Earle Moore (n. 1929), licentiat în chimie al University of California, Berkeley, cu un doctorat obtinut la California Institute of Technology, co-fondator al companiei Intel alaturi de Robert Noyce, emite în 1965 legea care îi poarta numele, lege care descrie o tendinta pe termen lung în istoria masinilor de calcul: numarul de componente electronice care pot fi plasate pe un circuit integrat se dubleaza aproximativ la fiecare doi ani. Conform legii lui Moore, se estimeaza ca în aproximativ 20-30 de ani computerele vor depasi puterea de calcul a creierului uman, care este de ordinul a 1014 operatii pe secunda. Cel care vorbeste printre primii de acest moment în care tehnologia depaseste puterea mintii umane este John von Neumann (1903-1957), unul dintre cei mai importanti matematicieni ai lumii - accelerarea progresului da impresia apropierii de o singularitate în istoria rasei umane dincolo de care omenirea, asa cum o stim, nu ar putea continua. Aceste termen, singularitate, care cam sperie pe toata lumea, este preluat din astrofizica - o singularitate se refera la punctul din interiorul unei gauri negre în care legile normale ale fizicii nu mai functioneaza. Cu alte cuvinte, punctul de singularitate nu înseamna disparitia omenirii, ci raportarea acesteia la cu totul alte legi. În felul acesta se confirma regula 90/ 10, conform careia ar trebui sa ne asumam faptul ca 90- din schimbarile datorate tehnologiei au consecinte favorabile, în timp ce 10- prezinta riscuri si provocari. Unul dintre cei mai importanti sustinatori ai atingerii punctului de singularitate este Ray Kurzweil (absolvent de MIT si unul dintre cei mai importanti informaticieni ai lumii), cel care considera ca puterea de calcul a computerelor va depasi puterea mintii umane, moment numit Singularitate. Kurzweil spunea în 1999 ca pâna în 2020 nu se va face distinctie între capacitatea inteligentei umane si cea a inteligentei masinii, ca prima masina inteligenta va aparea în 2020, iar singularitatea în 2045. Ramâne de vazut... Oricum, unele preziceri nu prea i-au iesit. Kurzweil a creat un poet cibernetic, care scrie poezii, precum acest haiku: Fa piruete coborând pe pagina/ prin mijlocirea/ leoaicei cuibarite în sufletul meu. Kurzweil are si el detractorii sai, precum Paul Zachary Myers, biolog, profesor la University of Minnesota Morris: Kurzweil este un „tacanit”, „care nu stie nimic despre felul în care functioneaza creierul” si are o slabiciune „pentru a inventa nonsensuri si a face afirmatii ridicole care nu au nicio legatura cu realitatea”. Pâna una-alta exista o Universitate a singularitatii, situata în Silicon Valley, care ofera programe de studii (ce-i drept, neacreditate, deoarece si americanii au ARACIS-ul lor), axate pe studiul progresului tehnologiei. Universitatea este sponsorizata de Google, Genentech, Cisco, Autodesk si are ca premise idei precum acelea ca oamenii se vor contopi, inevitabil, cu masinile viitorului sau ca se vor utiliza implanturi cerebrale, care vor spori, semnificativ, inteligenta umana (lucru vital, în vederea detinerii controlului de catre oameni, dincolo de punctul de singularitate). Pâna unde se poate ajunge cu dependenta de sistemele digitale inteligente? Oricum multe dintre acestea stiu despre noi mai multe decât stiu persoanele din preajma noastra. Nu cumva trebuie sa ne reîntoarcem la valorile fundamentale ale umanitatii? Nu este nevoie oare de o noua Renastere într-o lume atât de tehnologizata? Acum câtiva ani, un foarte cunoscut profesor, de la o mare universitate bucuresteana, a tinut la Iasi o conferinta intitulata Mai avem nevoie de umanioare? Nu m-am putut abtine sa nu-i spun domnului profesor ca, într-o cheie mioritica, ma bucur pentru faptul ca nici capra vecinului nu se simte prea bine, deoarece ma cam saturasem sa tot fiu întrebat, cu falsa îngrijorare si cu o oarecare condescendenta, daca... mai vin studenti la politehnica?, mai aveti studenti? etc. (la toti acestia eu le spuneam sa vina în fiecare dimineata, pe la 8 fara 20, ca sa vada mii de studenti încolonati pe malul Bahluiului, mergând la ore la facultatile de pe platforma politehnicii). Nu stiu care a fost concluzia conferintei profesorului bucurestean (o pot doar banui), dar, cu siguranta ca într-un viitor dominat de tehnologie vom avea nevoie de umanioare si, mai presus de toate, de credinta!
