Soprana Angela Gheorghiu se afla în centrul unei controverse dupa ce a declarat recent într-un interviu ca Ciprian Porumbescu, George Enescu si Maria Tanase sunt legende „exagerate” formate în România. Subliniind ca prima data a aflat de la Sergiu Celibidache „ca nu numai istoria de la scoala, istoria României, politica sau sociala, dar si istoria culturala este alcatuita în România din false legende”, ea si-a explicat viziunea asupra a ceea ce considera si este considerat pe plan mondial a fi valoros. În luna septembrie, a fost lansata în limba româna cartea „O viata pentru arta”, un dialog al Angelei Gheorghiu cu Jon Tolansky. În acest volum, ea vorbeste despre parcursul unui om care si-a propus de mic sa faca tot ceea ce a facut dupa aceea. Printre altele, un capitol extins este „România comunista si calea muzicii”. Într-un interviu publicat de contributors.ro, ea dezvolta câteva idei. A cântat opera o singura data în România, când si-a dat examenul de diploma în 1990, la Cluj-Napoca, pentru ca la Bucuresti, si-a amintit ea, profesorul Ionescu Arbore a obligat-o sa cânte „La Bohème” în limba româna, când avea deja contract cu Covent Garden pentru aceeasi opera. „M-au obligat sa învat «La Bohème» în limba româna, pentru ca asa voiau comunistii sa cântam în limba româna. I-am spus: eu vreau sa cânt în original, nu-mi trebuie în limba româna, n-o sa cânt în viata mea decât în limba originala”. Ea o critica si pe Arta Florescu, „aceasta cântareata care era profesoara de canto (la Conservatorul din Bucuresti, n.r.) distrugea pe aproximativ toata lumea” si a avut o cariera „modesta, jenanta”. Florescu a fost si profesoara mezzosopranei Viorica Cortez, care a primit în iulie însemnele de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare al Republicii Franceze. Cu amintiri triste din perioada comunista, Gheorghiu sustine: „A fost o lupta continua în Conservatorul care se numea si… pardon, asta trebuie sa spun, se numea Ciprian Porumbescu. Cine a fost Ciprian Porumbescu? Un compozitor care a scris putine lucruri… Aici este o problema în România. O problema cu George Enescu, cu Ciprian Porumbescu… Nimeni nu vrea sa afle cine au fost oamenii acestia. Ciprian Porumbescu a fost un compozitor ce se afla la începutul carierei, a compus o opereta româneasca. Muzica sa nu este de mare valoare, comparativ cu multi alti compozitori români. Bietul de el nici n-a avut timp pentru ca a murit tânar din cauza tuberculozei. Dupa aceea am început sa auzim despre George Enescu”. Mai târziu, a mai spus ea, la sfârsitul Conservatorului, a aflat, prima oara de la dirijorul Sergiu Celibidache, „ca nu numai istoria de la scoala, istoria României, politica sau sociala, dar si istoria culturala este alcatuita în România din false legende”. „Eu, în 30 de ani, nu am descoperit nicio sala importanta în care George Enescu sa fi cântat. Unde a cântat? Va imaginati în perioada în care George Enescu a cântat la vioara ce artisti mari erau atunci pe planeta? Va puteti imagina? În România s-au creat false legende. De exemplu, nu se vorbeste de Dinu Lipatti, de Clara Haskil, adica artisti care conteaza pe plan mondial, care conteaza cu adevarat. Mai departe, Sergiu Celibidache, Radu Lupu care înca mai traieste si a facut o remarcabila cariera internationala, Haricleea Darclée, la începuturi, pentru ca a prins o perioada în care înca mai traiau marii compozitori, Virginia Zeani sau Ileana Cotrubas”. Ea considera ca „unul dintre cei mai mari artisti români, care au facut o adevarata cariera, este Radu Lupu. Si Clara Haskil. Dinu Lipatti a trait mai putin, n-a avut posibilitatea unei cariere mari. Ideea este ca sunt alte nume despre care România nu stie – vorbesc de criticii din România, care serveau partidul, cei care au studiat muzicologia, cei care s-au ocupat de muzica. Ei nu au avut pâna astazi curiozitatea si dorinta sa vada cine este într-adevar un adevarat mare compozitor. Pentru ca sunt compozitori din România care au lucrari mai importante decât George Enescu”. Soprana a dat trei exemple: Nicolae Bretan, „care a scris opere absolut superbe”, Pascal Bentoiu, „care a trait în România si tin minte ca operele lui chiar se cântau la Opera - a scris un «Hamlet» foarte bun”, si Paul Constantinescu. „Lucrarile lor trebuie studiate si aratate si explicate în primul rând profesionistilor pentru a explica mai departe publicului adevaratii si adevarata fata si a istoriei muzicii”. Gheorghiu a continuat: „Nu vreau sa va suparati pe mine ca distrug legende, dar trebuie sa îi aducem în lumina pe adevaratii mari artisti. Exista mari si mici artisti români si în afara României si exista mari si mici artisti si în România. Aceste adevaruri trebuie studiate si expus doar adevarul dovedit. Nu poti sa spui ca Maria Tanase a fost si a cântat la New York. Artistii de muzica populara nu cânta în sali mari. Cânta doar la comunitatile de români. Si cânta în restaurante. Sau în mici sali pe care reusesc ei sa le închirieze. Trebuie spuse lucrurile pe nume. Lucrurile astea înainte nu se puteau studia foarte bine, dar astazi avem posibilitatea de a vedea, de a studia exact cine e cu adevarat. Un click distanta”. Legendele care s-au format în România sunt „exagerate”. „S-au construit false legende comandate. Sunt nume si istorii construite. Nu poti sa spui ca Maria Tanase cânta la New York, daca ea a cântat printre mese. Este adevarat. A cântat, într-o expozitie probabil internationala din moment ce i-a invitat si pe români acolo. Oamenii stateau la mese si ea a cântat printre acei oameni. Dar trebuie înteleasa nuanta pe care eu vreau sa o arat. Toate lucrarile de început ale lui Enescu sunt de fapt muzica populara româneasca orchestrata. Vladimir Cosma a facut la fel pentru muzica filmelor, în Franta. Ma întelegeti ce vreau sa zic? Lucrarile cu adevarat ale lui Enescu sunt doar acelea care sunt foarte moderne si foarte speciale în stilul muzicii frantuzesti al epocii sale. Foarte, foarte interesante, e adevarat. La început si eu credeam în aceste legende. Dar apoi am trait în lumea adevarata, aceea în care este socotit omul de valoare, omul care poate demonstra de-a lungul anilor cu exactitate la ce nivel este. Si cine este. În toata lumea exista treaba asta. Minus România. În România, am învatat o falsa istorie muzicii, fabricata si comandata. Din pacate”. Angela Gheorghiu îsi doreste sa cânte opera româneasca pe marile scene ale lumii si si-a exprimat speranta ca noile generatii de compozitori „sa scrie armonios si frumos pentru voci, nu numai muzica de pus în sertar sau pentru muzicologi, sa creada ca au scris ceva”. În acelasi interviu, ea puncteaza: „Nu am trait nicio secunda în viata mea fara a ma gândi ca fac parte dintr-o mica familie, cea a artistilor, a artelor, a muzicii, universal vorbind. Niciodata nu m-am gândit ca voi face o cariera doar nationala, am luat în calcul doar cea mai mare cariera posibila”. Ea respinge complet abordarile inedite ale unora dintre regizori, simtind ca este o datorie fata de compozitor ca opera sa fie prezentata într-un animit fel: „Montarile moderniste nu exista pentru mine. Le refuz din start. Nu exista asa ceva. Sunt singura artista de opera din lume care refuza sa distruga opera. Plec pur si simplu. Nu accept”. În urma acestor afirmatii, pe retelele de socializare zeci de persoane au criticat-o ca fiind lipsita de modestie, de patriotism, pentru ca duce un „atac la adresa culturii românesti” si pentru ca „minimalizeaza anvergura extraordinara a geniului enescian polivalent”. Altii o considera un artist desavârsit cu drept la opinie si o apreciaza pentru franchete, pentru datele concrete prezentate si pentru ca „atrage atentia ca suntem o cultura mica si asa vom ramâne daca vom continua sa nu stim sa potentam valorile si apoi sa le tezaurizam”.
