Locul a devenit un bun al tuturor, un brand cu care Iasul se poate mândri si, la o adica, chiar identifica. Un loc pe care e musai sa-l ai pe lista scurta ale celor pe care le-ai recomanda oricarui calator care vrea sa-ti cunoasca orasul. Un loc unde poti alege din peste o suta de feluri de bere buna, uneori si din peste doua sute, dar care în final te cam alege el pe tine. „Salut, Sorin, ce faci, iesi în seara asta? Da, dar pot doar de la 8 încolo. Vorbeste si cu Gabi. Am vorbit, vine si el. Dan e deja acolo de pe la 4, stii cum e el, iese mai rar, dar când îl apuca, o ia din timp.” De la o vreme, nu mai era nevoie sa stabilim si unde iesim. Era de la sine înteles. Toti patru pribegisem un timp prin Bucuresti, eu vreo zece ani, Dan ceva mai mult, Sorin si Gabi ceva mai putin. Dar vremurile si dorul ne-au readus la matca, în Iasul de unde plecaseram tot ca prieteni buni si fosti colegi de job. Iar locul asta era exact ce ne trebuia ca sa ne adunam din nou la aceeasi masa, sa ne pierdem în aceleasi discutii despre politica, viata si alte nimicuri. Pe vremea aia, locul era o chichineata, cam cât o garsoniera confort doi de pe timpuri sau un apartament în Gradina Raiului Resindence în ziua de azi. Patru sau cinci mese si cinci-sase locuri la barul unde ne astepta mereu acelasi Adrian. Apoi si un alt Adrian, apoi Xenia, o moldoveanca pe care n-aveai cum sa n-o placi, apoi, pasager, câte un Radu, un Mihai, un Iulian, un Bogdan si altii si altele care între timp ne-au devenit si ei, si ele prieteni. Nu ne duceam acolo ca ne ardea neaparat de baut, desi evident ca o faceam si pe asta, ci ca sa ne revedem, sa ne mai clatim ochii si mintile unii altora si cu ce mai apare între timp. Ca asta era o alta calitate a locului, te împrietenea cu aproape oricine se arata pe-acolo de mai mult de doua-trei ori, cât sa stii ce bere urmeaza sa comande. Locul a crescut. Iulian, Magda si Codrin, proprietarii, au închiriat la un moment dat si spatiul de alaturi, au spart pereti, au renovat, au facut din chichineata un pub de zici ca esti în Dublin. Iulian fusese si el ziarist cândva, cum unii dintre noi înca mai eram. Ne stiam de pe-atunci, de când eram colegi de breasla, poate si asta ne-a adus prima data acolo. Dar pâna la urma a contat ceva ce as numi sufletul locului. Spiritul pe care-l imprima oamenii care vin si revin acolo si care o fac si pentru ca simt ca cei care-i asteapta sunt din acelasi aluat dospit cu drojdii bune. A crescut locul si odata cu el si clientela. I se dusese vestea din gura în gura si din link în link, devenise un soi de „the hot spot in Iasi”. Si au navalit nerzii si geeksii din IT, corporatistii, middle-class-ul care a ridicat economia orasului, dar si chiriile de-a ajuns sa se bata pe burta cu Cluuujul. Si turistii de toate limbile. Si prietenii, si cunoscutii de peste tot. A crescut locul si a început sa dea si de mâncare la oameni, pentru ca la un moment dat au deschis alaturi si o bucatarie, Brics îi zice. Si s-a marit si terasa si totul devenise de necuprins si noi, astia atinsi înca de romantismul începuturilor, deveneam parca tot mai gelosi si mai nostalgici. Dar întelegeam ca nu mai putea fi vorba doar de noi, rasfatatii primilor ani. Locul a devenit un bun al tuturor, un brand cu care Iasul se poate mândri si, la o adica, chiar identifica. Un loc pe care e musai sa-l ai pe lista scurta ale celor pe care le-ai recomanda oricarui calator care vrea sa-ti cunoasca orasul. Un loc unde poti alege din peste o suta de feluri de bere buna, uneori si din peste doua sute, dar care în final te cam alege el pe tine. Cu alte cuvinte, Beerzone face azi 10 ani (#lamultiani) de la prima sticla desfacuta. Si bauta. Si înca una si gata. Promit.
