Indiferent de rezultat - pentru ca într-un referendum de acest tip nu poate fi niciodata exclus elementul surpriza - pare a fi confirmata, din nou, prognoza potrivit careia cooperarea în materie de securitate a Occidentului se va adânci. Astazi, danezii urmeaza sa se pronunte, prin referendum, asupra renuntarii la exceptia (opt-out) de care beneficiaza tara lor în privinta politicii comune de securitate si aparare a Uniunii Europene. Decizia de consultare a cetatenilor vine, desigur, pe fondul îngrijorarii provocate de invazia rusa în Ucraina. Un eventual vot pozitiv va confirma o tendinta deja conturata - aceea ca statele nordice, întotdeauna atente sa-si pastreze o cât mai mare autonomie în politica de securitate, se orienteaza catre o colaborare mai strânsa cu partenerii lor traditionali. Evident, este o tendinta ilustrata si de decizia Suediei si Finlandei de a solicita aderarea la NATO. În ceea ce priveste Danemarca, acest opt-out reprezinta una dintre cele patru exceptii negociate la sfârsitul anului 1992, pentru a debloca ratificarea tratatului de la Maastricht. Dupa cum se stie, electoratul danez aplicase un adevarat soc politic procesului de integrare, respingând prin referendum textul tratatului. A fost nevoie de noi tratative, concretizate prin patru exceptii menite sa atenueze nelinistea opiniei publice fata de caracterul supranational al integrarii. Probabil ca cea de care vorbim aici ocupa locul secund ca importanta, dupa cea referitoare la posibilitatea pastrarii monedei nationale (prin compromisul respectiv, Danemarca nu este obligata sa adere la zona euro). A doua oara, în cadrul unui nou referendum desfasurat sub o imensa presiune politica, cetatenii au acceptat tratatul si, de atunci, Copenhaga nu a mai creat probleme majore în materie de integrare. Acest referendum este a treia încercare de eliminare a unui opt-out, celelalte doua fiind esuate: în anul 2000 alegatorii au respins introducerea monedei unice, iar cincisprezece ani mai târziu au mentinut exceptia în privinta justitiei. Dar, de data aceasta, climatul politic extern este un factor ce încurajeaza puternic tabara „Da”. Partizanii acesteia se bucura si de un alt avantaj: pare sa se fi atenuat perceptia ca tara ar avea cumva de ales între modelul NATO, bazat pe o colaborare interguvernamentala, si cel oferit de UE, caracterizat printr-o mixtura de supranationalism si interguvernamentalism. În atmosfera încarcata de pe continent, modelul UE apare tot mai atractiv, ca potential complement al participarii Danemarcei la Alianta. Într-un fel, invazia rusa în Ucraina a simplificat, cel putin pentru moment, calculele statelor în privinta participarii la ambele mari organizatii occidentale. Ca membru fondator al NATO, Danemarca beneficiaza de întreaga protectie a mecanismului de aparare colectiva si, desigur, participa la definirea liniei de conduita a Aliantei. Dar, pe de alta parte, mai ales pe fondul recentelor îmbunatatiri în relatia NATO-UE, pentru clasa politica moderata de la Copenhaga a devenit mai atractiva si solidarizarea cu partenerii europeni, între care cei nordici detin un loc special. Conform sondajelor de opinie, publicul danez este favorabil renuntarii la opt-out - nu în mod categoric, e drept, dar exista o majoritate semnificativa. Fara a face speculatii de tip „ce s-ar fi întâmplat, daca...?”, ne putem închipui ca, în absenta noii amenintari ruse, sansele unui „Da” ar fi fost mult mai mici. Iar faptul ca exact acum se discuta despre renuntarea la exigenta unanimitatii în decizia de politica externa si de securitate a UE sau despre formarea unei armate europene ar întari tabara suveranista din rândul electoratului. Indiferent de rezultat - pentru ca într-un referendum de acest tip nu poate fi niciodata exclus elementul surpriza - pare a fi confirmata, din nou, prognoza potrivit careia cooperarea în materie de securitate a Occidentului se va adânci. Tarile mici situate în zone expuse, asa cum sunt statele nordice, ar urma sa fie jucatori interesati si activi, indiferent de formatul în care ea se va concretiza. Pentru majoritatea tarilor din flancul estic al UE, inclusiv pentru cele care nu pot fi considerate „mici” (cazul Poloniei si României), politica de securitate si aparare este un proiect înca neclar, pentru care precautia trebuie sa fie cuvântul de ordine. Iar aceasta presupune, întâi de toate, evitarea scindarii Occidentului, un obiectiv pe care si nordicii îl împartasesc.
