Nici administratia socialista a lui António Costa, nici precedentul mandat de presedinte al lui Sergio Mattarella nu au fost ireprosabile, dar, ambele, au avut marea calitate de a raspunde asteptarilor publicului. Printre crize si provocari de tot felul, politica europeana continua sa mearga în ritmul ei neregulat si pe alocuri frustrant, pentru ca rostul sau este acela de a aplana conflicte si de a face posibila actiunea colectiva. Iar politicienii care îsi stapânesc bine rolul se pot astepta la recompense, pentru ca oamenii pot fi uneori prea exigenti si pretentiosi, dar judecata lor colectiva este, cel mai adesea, dreapta si cumpatata. A simtit-o, spre exemplu, premierul socialist portughez, António Costa, a carui performanta executiva a fost apreciata de public în asemenea masura încât partidul sau si-a marit reprezentarea în parlament - fenomen extrem de rar în cazul partidelor de guvernamânt, în democratiile occidentale. Sigur ca la acest scor a contribuit succesul campaniei de vaccinare, pe care Costa a avut întelepciunea sa o depolitizeze (si sa o „militarizeze”, într-o anumita masura), iar exercitarea de catre Portugalia a presedintiei UE în cursul primului semestru al anului trecut i-a conferit o anvergura europeana unui premier, altfel, discret si rezervat. Fragmentarea opozitiei de centru-dreapta si reducerea influentei micilor formatiuni ale stângii radicale reprezinta un bonus pentru socialisti, carora scrutinul de duminica trecuta le deschide larg calea pentru înca patru ani de guvernare. A simtit-o, fara doar si poate, presedintele italian, Sergio Mattarella, care a fost nevoit sa-si amâne planurile de retragere pentru ca, pur si simplu, nu exista o alta varianta pentru functia suprema, ale carei competente sunt mai degraba ceremoniale (cu exceptia intervalelor de criza guvernamentala). De fapt, exista varianta actualului prim-ministru Mario Draghi, dar acesta este vazut drept singura solutie viabila pentru sefia executivului, astfel ca alegerea sa ca presedinte ar fi însemnat mutarea problemei de la Palazzo Quirinale la Palazzo Chigi. Asadar, la 81 de ani, dupa o cariera politica îndelungata si un stagiu de doar patru ani ca judecator al Curtii Constitutionale, domnul Mattarella se îndreapta spre al doilea mandat de sapte ani, continuând traditia italiana a presedintilor vârstnici si experimentati. Opinia publica si clasa politica italiana îi cer sa continue ceea ce a facut în ultima vreme: sa patroneze de la distanta un guvern de uniune nationala care, din câte se pare, este capabil sa foloseasca fereastra de oportunitate creata de pandemie si sa foloseasca fondurile europene pentru a promova reforme care, altfel, ar risca sa se împotmoleasca în hatisul politico-administrativ peninsular. Portugalia si Italia sunt democratii avansate, stabile si bine înradacinate în ordinea politico-economica europeana, dar nu pot fi incluse în categoria „modelelor de performanta”. Iata, însa, ca logica democratica functioneaza bine - cel putin în prezent - si din perspectiva celei de-a doua dimensiuni a competitiei politice. Prima este, stim bine, cea potrivit careia performantele slabe si celelalte defecte ale conducatorilor (inclusiv coruptia) trebuie sanctionate de opinia publica, iar liderii respectivi si partidele lor trebuie sa paraseasca puterea. Exista, însa, si corolarul acestui enunt - cea de-a doua dimensiune: politicile adecvate, comportamentul principial si celelalte calitati sau succese ale actului de guvernare trebuie recompensate. Exact aceasta este semnificatia verdictelor date de publicul portughez sau de cei peste o mie de membri ai colegiului ce alege presedintele Italiei (parlamentari si reprezentanti ai regiunilor). Nici administratia socialista a lui António Costa, nici precedentul mandat de presedinte al lui Sergio Mattarella nu au fost ireprosabile, dar, ambele, au avut marea calitate de a raspunde asteptarilor publicului. Premierul Costa a aplicat politici de stânga rationale, a stiut sa lase independenta forurilor de combatere a pandemiei si a contribuit la ridicarea prestigiului european al Portugaliei. Presedintele Mattarella a demonstrat ca exigentele de impartialitate nu îl împiedica pe seful statului italian sa promoveze ferm valorile Republicii si apartenenta tarii la Uniunea Europeana. Cetatenii, pe care multi se grabesc sa-i considere prea ocupati sau prea plictisiti pentru a mai participa la jocul democratiei, au stiut sa discearna. La fel se va întâmpla si în alte parti din Europa - din Nord si Sud, din Vest si Est.
