Atunci când tarile în care se aplica politicile socialiste intra invariabil într-o criza profunda, ajung în ruina economica si la proteste reprimate brutal ampla falanga progresista din zona politica, academica si din mass media din Occident ne explica ca motivul este ca acolo nu se aplica cu adevarat socialismul. Zeci de mii de cubanezi au iesit în strada în cele mai ample proteste de la instaurarea în 1959 a regimului comunist de catre Fidel Castro, cel care a condus tara cu mâna de fier timp de 49 de ani. Protestele au luat practic pe toata lumea prin surprindere stiindu-se eficacitatea si brutalitatea aparatului de securitate cubanez. Este un semn ca criza economica, agravata de pandemie, a depasit pragul de suportabilitate pentru populatie. Dupa cum se subliniaza într-o analiza BBC faptul ca oamenii au iesit în strada strigând "Libertate" si "Jos Comunismul" chiar si în localitati mai mici unde pot fi identificati cu usurinta este un indiciu al furiei si disperarii lor. Autoritatile au actionat previzibil, asa cum te astepti sa faca orice regim totalitar, au recurs la batai si arestari. La fel de previzibil, presedintele Miguel Diaz-Canel, care ocupa aceasta functie din 2018 dupa retragerea lui Raul Castro, fratele mai mic al lui Fidel, atunci când s-a pus capat dupa aproape 6 decenii epocii Castro, a aparut la televiziune spunând ca protestatarii sunt de fapt mercenari platiti de Statele Unite si le-a cerut "suporterilor" sa apere "revolutia": "ordinul de lupta a fost dat - iesiti în strada, revolutionarilor". O chemare la un fel de "mineriada" în stil cubanez, cu care suntem, din pacate, familiarizati în România. Este de asteptat însa ca protestele sa fie reprimate în mod brutal. Dupa cum am vazut deja si în alte cazuri, în Iran, în Venezuela sau în Myanmar, nici un regim dictatorial nu se prabuseste în urma unor proteste de strada daca nu defecteaza structurile de forta din stat. Asa ca e greu de crezut ca un regim care prin trupele de securitate trimise în Venezuela este în buna masura responsabil pentru mentinerea la putere a regimului corupt al presedintelui Maduro, în ciuda unor uriase proteste de strada, nu va reusi sa controleze situatia la el acasa. Un amanunt interesant este si acela ca administratia Biden, care este extrem de generoasa cu acceptarea sutelor de mii de refugiati ilegali din America Centrala intrati prin granita de sud cu Mexicul, i-a avertizat pe cubanezii care ar încerca eventual sa vina pe mare catre Statele Unite ca nu vor fi acceptati. Explicatia e simpla. Democratii spera ca prin influxul de imigranti de la granita cu Mexicul sa încline balanta electorala în favoarea lor în unele state republicane din sud, în timp ce cubanezii scapati dintr-o tara comunista voteaza de regula cu republicanii, deci nu sunt utili Partidului Democrat. Criza din Cuba a avut, de altfel, reverberatii majore în Statele Unite, iar implicatiile sunt importante într-un context în care curentul "democratilor socialisti" a devenit tot mai influent în Partidul Democrat. E adevarat, administratia Biden a condamnat reprimarea brutala a demonstrantilor. Însa cei din aceasta aripa radicala, precum Alexandria Ocasio - Cortez, au avut grija sa contrabalanseze criticile fata de reprimarea dura a demonstratiilor, care nu au fost nici acelea prea severe, cu critici la adresa embargoului instituit de Statele Unite la adresa Cubei pe care îl considera în principal responsabil pentru deteriorarea situatiei economice din tara. În cazul Black Lives Matter, organizatie pentru care se îngenuncheaza constant înaintea meciurilor de fotbal sau a altor întreceri sportive, de exemplu la Formula 1, sau chiar acum la Olimpiada de la Tokyo, orice astfel de nuante dispar. În comunicatul postat pe Twitter nu exista nici macar un singur cuvânt critic fata de regimul comunist de la Havana, lucru nu tocmai surprinzator având în vedere ca fondatoarele miscarii se autointituleaza "activiste marxiste". În opinia BLM singurii vinovati pentru problemele Cubei sunt americanii. La baza actualei crize din Cuba ar sta embargoul "inuman care ar fi destabilizat tara si ar fi subminat dreptul cubanezilor de a-si alege propriul lor guvern". Dincolo de ridicolul ultimei afirmatii, nici un regim comunist nu a organizat vreodata alegeri libere!, impactul embargoului este mult exagerat. La urma urmei, chiar daca regimul de la Havana nu putea sa întretina relatii comerciale directe cu Statele Unite, avea la dispozitie tot restul lumii. În continuare BLM vorbeste admirativ despre solidaritatea pe care regimul de la Havana ar fi manifestat-o fata de "popoarele opresate" din Africa, sprijinind miscarile de eliberare din Angola, Mozambic sau Guinea Bissau. Ca sa nu existe confuzii trebuie spus ca toate aceste "miscari de eliberare" erau de fapt gherile comuniste care au fost sprijinite indirect în perioada Razboiului Rece de Uniunea Sovietica prin intermediul trupelor trimise de Fidel Castro din Cuba. Comunicatul BLM i-a încurcat pâna si pe simpatizantii traditionali ai organizatiei din spatiul politic sau din mass media. De pilda Washington Post nota ironic ca "Cuba este singura tara în care politia bate demonstranti de culoare si Black Lives Matter ia apararea politiei". Un motiv de iritare trebuie sa fi fost nu doar pentru BLM, ci si pentru democratii socialisti si falanga mediatica care îi sprijina, faptul ca unii protestatari aveau steaguri americane. Adica steagurile arse constant la demonstratiile, preponderent violente, organizate de BLM si Antifa anul trecut. Toate aceste lucruri par surprinzatoare, însa pentru progresistii americani din spatiul politic si pentru nume grele de aceeasi orientare din elita intelectuala Cuba si ulterior Venezuela lui Hugo Chavez erau modele de admirat si de urmat. Economisti celebri precum Joseph Stiglitz si Paul Krugman, ambii câstigatori ai Premiului Nobel pentru Economie, sau Jeffrey Sachs, nu pridideau sa laude politicile economice populiste adoptate Hugo Chavez si ulterior de urmasul sau, Nicholas Maduro, politici care, în mod jenant pentru ei, s-au dovedit complet falimentare si au dus tara la ruina. Si Bernie Sanders si economistii celebri mentionati mai sus pledeaza pentru o implicare masiva a statului în toate aspectele vietii sociale si în economie, o abordare care merge pe politici explicit socialiste. Retorica anti-capitalista a crescut semnificativ în intensitate în Occident si e putin probabil ca episoade precum protestele din Cuba sa aiba efecte pe termen lung. Mai ales tinerii privesc cu un scepticism ideea de competitie si de piata libera, definitorie pentru capitalism. Este rezultatul unui îndelungat si amplu demers de conditionare ideologica sustinuta, în zona academica, cu destul suport mediatic. De pilda Departamentul Educatiei al Statului California a propus un model de Curriculum pentru Studii Etnice în care capitalismul este descris drept una dintre formele de putere si opresiune sociala, alaturi de rasism, suprematia albilor, antropocentrism si patriarhat. (Continuarea în editia de mâine)
