Universitatea Bucuresti nu poate sustine un proiect de lege care nu are o viziune privind promovarea învatamântului de calitate si a cercetarii fundamentale si perpetueaza sistemul inechitabil de finantare a universitatilor, indiferent de performanta academica a institutiilor, spune rectorul institutiei de învatamânt superior, Marian Preda. El acuza ca cele mai multe propuneri din proiect sunt de neacceptat, iar Ministerul Educatiei le-a ignorat punctele de vedere transmise. Declaratia a fost facuta într-un interviu pe tema noilor legi ale educatiei puse în dezbatere publica de catre Ministerul Educatiei, acordat purtatorului de cuvânt al Universitatii din Bucuresti, Mirabelei Amarandei. "E evident ca Ministerul Educatiei ne ignora punctele de vedere si merge înainte cu cele mai multe prevederi în parte de neacceptat" Marian Preda spune ca, în pofida încercarilor de a sprijini proiectul prin implicarea specialistilor în educatie ai universitatii, prin consultari sau prin propuneri de îmbunatatire a proiectelor de legi ale educatiei, "situatia este foarte îngrijoratoare". "Am fost ignorati, amânati, am tras semnale de alarma publice cu privire la lipsa de dialog iar când am ajuns la discutii si negocieri pe o lista minimala de modificari pe care Consortiul Universitaria le-a facut, de altfel, publice, cele mai multe au fost respinse partial sau total. Vorbesc doar în numele UB si spun raspicat ca Universitatea din Bucuresti nu poate sustine un proiect de lege care nu are o viziune privind promovarea învatamântului de calitate, de elita si a cercetarii fundamentale si care perpetueaza sistemul inechitabil de finantare a universitatilor, indiferent de performanta academica a institutiilor", afirma rectorul Universitatii Bucuresti. El spune ca s-a abtinut sa faca comentarii publice pentru a încerca sa evite "cel putin prevederile catastrofale precum prelungirea activitatii pâna la 70 de ani la cerere sau sistemul inechitabil de finantare, de reprezentare si de decizie", masuri pe care a încercat sa le îndrepte prin propunerile din lista agreata de rectorii celor noua universitati din Consortiu, pe care le-a prezentat guvernului si le-a negociat la minister. În opinia sa, "este evident" ca Ministerul Educatiei ignora punctele de vedere ale universitarilor si merge înainte cu cele mai multe prevederi ale acestor proiecte de legi, în parte de neacceptat. Prezentam interviul: Unde identificati cea mai mare problema? "Decidentii politici cred ca daca fac o lege, prin ea le impun celorlalti cum sa actioneze" Prima problema majora a proiectelor de lege este­ procesul în sine de elaborare, care e profund gresit: din birou, fara analize serioase, cu si de catre un grup monocolor de autori care nu include specialisti în domeniul educatiei sau ai altor stiinte sociale, fara consultarea principalilor actori din sistem- cei care ar trebui sa implementeze aceste legi, precum marile universitati. Legile în România sunt considerate modalitati de a legitima si de a impune anumite actiuni. Altfel spus, am o problema, fac o lege si am iluzia ca se rezolva problema. Adesea cu bune intentii, decidentii politici cred ca daca fac o lege, prin ea le impun celorlalti cum sa actioneze. Complet fals! O lege proasta, neadecvata realitatii, neacceptata de cei care o implementeaza si de beneficiari nu va fi automat respectata, va fi ignorata, încalcata, „ocolita”, amendata, si, în final, schimbata. "La noi, faci legea din birou, nu consulti mai pe nimeni sau consulti doar o minoritate de actori cu interese personale" În tarile cu administratie publica matura legea este ultima etapa în procesul de rezolvare a unei probleme, a unui sistem social, politic, administrativ. Ca sa rezolvi o problema alegi cei mai buni specialisti care sa o defineasca corect, sa faca o buna descriere a ei, sa-i determine parametrii si mai ales cauzele (nu simptomele!) si sa-ti propuna, pornind de la situatii similare din alte sisteme sau din alte perioade, solutii alternative de rezolvare a ei. Aceste solutii sunt discutate în detaliu cu principalii actori din sistem, cei care trebuie sa înteleaga si sa adapteze solutiile la nevoile si interesele lor pentru ca numai asa si le vor asuma si vor fi de acord sa le implementeze ulterior în forma convenita. Abia în final, dupa ce exista un consens între decidenti si cei care implementeaza solutiile sau sunt beneficiarii lor, numai atunci acele solutii care devin o politica publica sunt puse în forma unei legi. De fapt, o lege este un set de reguli de implementare care spun cine, ce, când si cum trebuie sa faca pentru a obtine rezultatul dorit. Nu ca la noi, faci legea din birou, nu consulti mai pe nimeni sau consulti doar o minoritate de actori cu interese personale, specifice, nu generale, de sistem, si apoi te astepti ca toti ceilalti sa o accepte si sa o respecte neconditionat. De aceea în tarile occidentale legile sunt bine croite, public acceptate si respectate în timp ce în fostele state comuniste precum România sunt nefundamentate, amatoristic elaborate, impuse politic si implicit nerespectate. Chiar si acelea facute cu bune intentii si care contin si elemente pozitive. Iar proiectele de legi ale educatiei contin si elemente pozitive, dar care sunt estompate de problemele majore ca cele semnalate de noi si la care ma voi referi în continuare. Am spus toate acestea pentru a explica de ce proiectele acestea de legi ale educatiei este foarte probabil sa aiba aceeasi soarta ca Legea 1/2011 care a avut inovatii pozitive importante, dar a fost insuficient dezbatuta, impusa prin asumare, drept urmare puternic criticata si rapid si masiv ciuntita prin amendamente numeroase. Interviul integral, pe hotnews
