Pe chipul si în glasul sau s-a strecurat o mâhnire de înteles. A fost încântat ca sucevenii bastinei l-au sarbatorit cum se cuvine, dar a lasat sa se înteleaga ca se astepta ca cel dintâi pas sa fie al Iasilor, care ar fi trebuit sa-i organizeze la Muzeul de Arta de la Palat, ca un fel de gala binemeritata, o Retrospectiva, ilustrând cuprinzator toate perioadele sale de creatie. Timpul nu-i pierdut, pentru ca întreg anul 2023 este în artele frumoase iesene cel al lui Liviu Suhar. Vârstele venerabile, precum cea de 80 de ani, tocmai rostuiti de Liviu Suhar, în miez de faurar 2023, te trimit instantaneu cu gândul la patriarhii biblici, care lasau semenilor impresia de monumentalitate trupeasca si mai ales spirituala, fiind priviti cu admiratie de semintiile lor si perceputi ca pretioasa piatra diademica. Cele mai multe dintre aceste mitice fapturi, atingând timpul senectutii, nu întomnau, ci împrimavarau, pentru ca mai aveau drum de umblat pâna la „Toamna patriarhului” lui Gabriel García Márquez. Artistii nimbati cu darul longevitatii, aidoma mesterului Suhar, lasa prin toata alcatuirea si stradania lor aceasta fermecatoare senzatie. Îl privim pe Liviu Suhar, octogenarul, cu zidirea sa de staroste de pe vremuri si închipuirea ne zice ca e aidoma lui Matisse, Monet si Manet. Pensula si paleta sunt în mâinile unor asemenea mesteri prelungiri mirabile ale mintii ce da la iveala frumuseti cum multe nu-s. Se torc din caierul cel cu lâna de aur, strâns într-o existenta jertfelnica si argonautica. Si din firul iscusit tors se tes privelistile cele jubilante, cu luminozitati botticelliene, de care se bucura si ne bucura. Cu o astfel de ofranda ne pofteste sa ne împartasim Liviu Suhar si sa degustam din florile primaverii sale patriarhale. Celebrarea octogenarului zugrav de subtire s-a petrecut la initiativa celei care conduce nu de multa vreme breasla artistilor de la Iasi, criticul Maria Bilasevschi, autoare si a unui album de sarbatoare aparut din initiativa sucevenilor din tinuturile obârsiei artistului. A avut loc celebrarea în regasitul colt de paradis al Galeriei Cupola din recent restauratul Palat Braunstein. Ziua în care Liviu Suhar ne-a invitat sa-i vedem plasmuirile din expozitia aniversara era una cu tente de plumburiu bacovian. Noi însa, intrând în acea prima duminica de april în galerie ca într-o semiramidica gradina, parca descindeam într-un luminis, în care se prefira printre crengile copacilor, ce tiveau poiana, lumina lina a unui tezaur, izvodit din imaginatia cea mereu efervescenta, din mintea cautatoare a minunatiei lumii si din mâna truditorului cel vrednic si neobosit. Era expus parte din tezaurul unui întelept al picturii, nu al „Gânditorului de la Hamangia”, ci al celui din Iacobenii Dornelor. Aceasta salba de nestemate picturale, ce împodobeste spatiile generoase ale Galeriei Cupola, reprezentând aproape întreaga recolta a mesterului din ultimii trei ani, e plamada unui creator prin excelenta reflexiv. Fiecare miscare de pensula e în prealabil fructul gândirii creatoare. Se îmbratiseaza osmotic cu talentul, cel din parinti în parinti, si pe care cerebralitatea si stapânirea mestesugului, prin scolire înalta si neîntrerupta, îl fac sa rodeasca, sa se exprime plenar si original. Bineînteles ca intuitia, flerul, clipa aceea sublima a inspiratiei au rolul si locul lor însemnat. Zeii au fost mereu cu Liviu Suhar si l-au vizitat pentru ca avea casa gatita pentru oaspeti din acestia simandicosi. Toate s-au rânduit în albia cea buna. Artistul a fost un explorator întru gasirea rostirii care sa-l defineasca. Sub acest dicteu s-a asezat existenta creatorului. Mi s-a confirmat asta înca o data, rasfoind, înainte de a pasi în expozitie, o carte fundamentala a lui Liviu Suhar, care l-a consacrat si ca unul dintre talmacitorii profunzi ai fenomenului plastic românesc, „Natura statica în pictura româneasca”, lucrare de doctorat a magistrului. Despre natura moarta se crede azi ca e un gen vetust, prafuit. E o vedere gresita. Ne-o demonstreaza naturile statice de pe simezele acestei expozitii. Liviu Suhar, hermeneut subtil al genului, ne convinge, prin piesele etalate, de tineretea fara de batrânete a genului. Naturile statice, când sunt creatiunea mesterilor cei mari, cum au fost de pilda Vermeer si Halls, în vestul Europei, sau Stahi la noi, sunt veritabile bijuterii artistice, în care banalele obiecte ce ne înconjoara tâlcuiesc povesti nemuritoare, scheherezadice. Deschizând aceasta carte încântatoare m-am oprit, mânat poate de o fulgerare a inspiratiei, la un capitol, în care Liviu Suhar decodeaza mecanismul creator al propriilor naturi statice. E o adânca introspectie asupra propriului mestesug si concept artistic. Capitolul se deschide cu decojirea cepei, aidoma lui Günter Grass, cu hermeneutica lucrarii „Bolul”. Devine limpede din notatii, care se succed gradual, felul în care s-a rânduit aceasta creatie, partitura compunerii spatiului, infuzarile metafizice colindatoare. Bolul, personajul central al pânzei, cu splendoarea lui cromatica, în culori copt dogorâte, ia chipul unei fiinte vii, gratie viziunii artistice care l-a iscat. Si lutul însufletit înviaza întreaga suprafata, populata cu suratele din regnul ceramicii, si ne vorbeste prin armonii cromatice cu acorduri melopeice, ne farmeca prin misterul ce razbate ca dinspre adâncuri, acel mister ce salasluieste în pictura lui Liviu Suhar, cum subtil observa profesorul si artistul Cornel Ailincai, fostul coleg de la Liceul „Octav Bancila” din Iasi. E taina tainuita, ce iradiaza launtric si ne capteaza. Se adauga sporitor scalda luminii ce ne cuprinde într-o îmbaiere, luminescenta într-un fel de horire de la o lucrare la alta, alcatuind poiana însorita în care ne-a întâmpinat artistul. Nu-i de fel o întâmplare, ci fructul poeticii lui Suhar, care este, prin natura sa creatoare, cum remarca cu acuitate analitica acelasi coleg Ailincai, apolinic. Dar aceasta e una din fatetele creatoare ale lui Liviu Suhar, împlinind cu petala sa o corola. Cromatismul de început al picturii sale avea cu totul alte tonalitati, acele ale întunecimilor luminoase. Culoarea se asternea adeseori ca în straturile lacuite ale icoanelor batrâne. Venind în Iasi, dupa studiile academice de la Cluj, Liviu Suhar si-a adaugat trasaturi noi de personalitate. A ajuns în cetatea moldava, la sfârsitul deceniului al saselea din veacul trecut, într-un moment de emulatie în artele frumoase, al carui protagonist a fost alaturi de Ioan Gânju, Dimitrie Gavrilean, Corneliu Ionescu, formati ca pictori la Bucuresti. Ei constituiau, împreuna cu altii, cea de a treia generatie artistica postbelica a Iasilor, care aducea o pregnanta nota de modernitate, inspirându-se din maiastra arta a frescarilor de ctitorii si valorificând într-o maniera proprie fabulosul si fantastul din traditiile românesti într-o sintaxa artistica cu ecouri universale. În acest cadru s-a configurat cea de a doua etapa a creatiei lui Liviu Suhar, a unui univers plastic propriu, nutrit din zacamintele aurifere ale creatiei populare românesti. L-a transpus original în tablourile sale printr-o stilistica, sesizata patrunzator de criticul de arta cu antene fine, Amelia Pavel, a unui neoexpresionism cu irizari lirice. E perioada de creatie în care pictorul, slefuitor migalos al culorii, da la iveala pretiozitati cromatice ca de pajisti policrome în florar, de întinsuri de ape, de odajdii voievodale. Profilul sau artistic se cristalizeaza cu marca identitara. Comentatorii creatiei lui Liviu Suhar au subliniat aproape la unison ca în tot traiectul sau artistic, cu modularile stilistice si de substanta ideatica ce s-au succedat, pictorul a pastrat o ancora cu realitatea. A transfigurat-o într-o lume a lui, având accente mereu consonante cu mersul limbajelor artistice, trecute însa prin filtrul critic, capatând expresiune particularizanta. Transfigurarea e de fapt, cum noteaza Liviu Suhar în cartea sa despre natura statica, esenta actului de creatie, prin care realitatea dobândeste aura proprie. Cu unelte potrivite se naste o noua realitate, i se poate zice si meta realitate, una a închipuirii, dar teribil de adevarata, pentru ca, privind-o, ne regasim în ceea ce reprezinta intimitatea ei. Se descopera prin întâlnirea sugestiei faurarului cu neadormita curiozitate a privitorului. Ni se revela asta îndata ce ne aruncam ochii asupra pânzelor si intram în comuniune cu acestea. E destul sa ne oprim, rotindu-ne, la tabloul în care Liviu Suhar zugraveste un sobor de oale într-un arborescent prepeleac. Ne uitam fermecati la coloritul lor exuberant si ne imaginam ca sunt femeile din satul lui Iacobeni, strânse la o claca, dând neobosite din vârtelnitele mâinilor si împletind cu iuteala vorbe ba sagalnice, ba afurisite, si din când în când duioase. De ce nu ni s-ar parea ca zarim în acel ghebos prepeleac un stol de paseri gurese ori somnolente? Lucrarea aceasta, la fel ca toate reunite în expozitia de la Cupola, reliefeaza ceea ce are caracteristic etapa de creatie de dupa 1990, una manoasa. A fost rastimpul în care artistul a simtit nevoia sa arate iubitorilor de frumos acea blagiana „corola de minuni” din jurul sau. Nu a calcat pe urmele hiperrealistilor, desi s-a inspirat putin din universul acestora. A receptat mediul existential în cheie ludica si l-a restituit nu rareori a la Magritte, adica suprarealist, proiectând splendorile obiectelor, de la bolurile cu pigment cromatic cucutenian, la toate ancestralele obiecte din bucataria taraneasca, pâna la portul popular. A procedat ca un sociolog de pe vremuri, din echipa lui Dimitrie Gusti, dar si-a exprimat concluziile, sentimentele sale despre aceasta cosmogonie a inefabilului sufletesc prin metafore si parabole, dezghiocând din miezuri duhul eternitatilor din aceste domestice totemuri ale ruralitatii românesti. Le-a vazut într-o alta lumina, întorcându-se la izvoare, în satul natal, unde vietuieste edenic de un timp încoace cea mai mare parte a timpului. Aici nu doar a pictat, ci si a creat institutii si o miscare artistica de punere în valoare a acestui zacamânt al autenticului simtirii românesti. Acesti ultimi ani i-au trezit si placerea iesirii la peisaj, a vedutelor, ce-s balade închinate unicitatii toposului de aici si de aiurea. A sarit si pârleazul, a umblat prin lume si de acolo a imortalizat privelisti memorabile, cu un vibrato afectiv si mestesug rafinat. Realismul lor este însa unul poetic, adesea al serenitatii celeste. Tablourile lui Liviu Suhar, cu muzicalitatea lor programatica, ni-l revela pe mesterul care stie a conferi culorii sonoritati doinite. Sedus de muzica, pictorul si-a dorit sa ne înfatiseze si vrajitul tarâm al instrumentelor muzicale. Le-a pictat, cercând sa surprinda sâmburele izvoditor de sublimitati si acea metamorfoza a anorganicului în fiinta vie când sunetele se înlantuiesc în cântec. Asa a venit în fata noastra, a iesenilor, la ceas aniversar cel care întruchipeaza Primavara patriarhului. E la datorie, cu uneltele în banduliera, la sevalet, graind cum sortit i-a fost graiul, daruindu-ne mirodeniile frumusetii nepereche. Era fericit sa ne primeasca cu bratele încarcate de bogata si pretioasa sa ofranda. Dar pe chipul si în glasul sau s-a strecurat o mâhnire de înteles. A fost încântat ca sucevenii bastinei l-au sarbatorit cum se cuvine, dar a lasat sa se înteleaga ca se astepta ca cel dintâi pas sa fie al Iasilor, care ar fi trebuit sa-i organizeze la Muzeul de Arta de la Palat, ca un fel de gala binemeritata, o Retrospectiva, ilustrând cuprinzator toate perioadele sale de creatie. Timpul nu-i pierdut, pentru ca întreg anul 2023 este în artele frumoase iesene cel al lui Liviu Suhar. Prin gestul Uniunii Artistilor Plastici si al Muzeului Municipal, care i-a deschis expozitia aniversara la Galeria Cupola, Iasul si-a platit o parte din datoria ce o are fata de artistul si magistrul care i-a facut si-i face onoare prin lucrarea sa creatoare. Asteptam vremea plinirii cinstirii. Grigore Ilisei este scriitor, critic de arta si publicist
