Analogii se pot face, destule, cu situatii de la noi. Tratam cu superficialitate sau cu indiferenta complicitatea populatiei la mascarada ceausista, întretinem mitul unei Românii comuniste mare putere industriala si prezenta marcanta pe scena internationala. Manipulam memoria pentru a falsifica adevarul istoric. Fac si eu parte (ca tot omul, era sa adaug) dintr-un grup de pe o retea de socializare, grup ce are drept fir conducator orasul Iasi. Apar acolo o multime de fotografii, mai vechi sau mai recente, unele din ele foarte interesante, altele - dimpotriva - cât se poate de banale. În aceasta din urma categorie intra imaginile unor obiective industriale si ale unor cartiere sau cladiri din perioada regimului comunist. Interesul acestor fotografii sta de fapt în comentariile care le însotesc. Imaginile cu fabrici, uzine si întreprinderi astazi disparute dau nastere unor confesiuni patetice: „am lucrat acolo ani de zile, produsele noastre erau cunoscute în toata lumea”, „era o fabrica model, s-a ales praful de ea”, „uzina era o minunatie, au vândut-o la fier vechi” etc.,etc. Revine obsedant refrenul „au distrus fabrica iar în locul ei e un hipermarket”, transformare ce induce ideea ca societatea capitalista nu urmareste altceva decât consumul si profitul. Pâna si imaginea Magazinului Universal Moldova provoaca evocari duioase, desi acolo avem în fond o prefigurare a centrelor comerciale de acum. Notele confesive sunt adeseori prezente si ele sunt preponderent nostalgice, caracterizând acei ani drept „minunati”, „unici”, „plini de farmec”. Aceste variatiuni pe tema „era mai bine înainte” nu sunt o surpriza. Cvasitotalitatea comentatorilor care idealizeaza trecutul sunt oameni care si-au trait tineretea în acea perioada iar rememorarile reprezinta o încercare de a regasi o vârsta pierduta. Nu voi insista nici pe ideea ca acele industrii atât de regretate erau o sursa de poluare si ca, tehnologic, începusera sa fie depasite. Sau ca cifrele arata ca, din punct de vedere economic, Iasul sta astazi mai bine decât atunci. Alt fapt mi se pare demn de atentie. Dezafectarea si distrugerea fabricilor si uzinelor sunt de fiecare data atribuite altcuiva, practic niciodata numit. Autorii postarilor par sa fi fost martori neputinciosi ai unor evenimente dramatice, provocate de forte obscure. Neasumându-si nici o vina, ideea de responsabilitate colectiva nu e niciodata prezenta. Fenomenul are, la noi, o veche traditie. Un exemplu de ocultare a responsabilitatilor colective ar fi atrocitatile antisemite comise de români în timpul celui de al doilea razboi mondial. Mai târziu, regimul comunist a recurs la o parada cusuta cu ata alba pentru a justifica represiunea si crimele din anii ’50: a vorbit despre „abuzuri”, despre „încalcari ale moralei comuniste”, ba chiar s-a inventat un concept, si anume „obsedantul deceniu”. Multe din romanele considerate „îndraznete” au putut aparea doar fiindca prezentau aspecte din „obsedantul deceniu”. Toata nebunia cu cultul personalitatii lui Ceausescu a fost, si ea, pasata la altii (ca sa nu mai spunem ca, în ochii multora, aberatiile comise de Ceausescu erau de fapt opera „Cabinetului 2”, adica a maleficei sale sotii). Am citit recent o carte absolut remarcabila, intitulata Crime fara pedeapsa si semnata de Dina Khapaeva, actualmente profesoara la o universitate americana. Cartea îsi propune sa identifice sursele putinismului iar una din aceste surse ar fi tocmai refuzul rusilor de a-si asuma sinistrul trecut comunist. Au existat numai câtiva ani de autentica liberalizare, la sfârsitul anilor ’80 si la începutul anilor ’90, când chestiunea Gulagului, aceea a crimelor în masa sau aceea a foametelor provocate etc. au fost expuse la lumina zilei si tratate fara complexe. Dupa aceea, s-a impus operatiunea de cosmetizare a regimului comunist, cu accent pus pe Marele Razboi de Aparare a Patriei, devenit referinta absoluta. Reabilitarea lui Stalin e una din componentele acestei operatiuni. În astfel de manipulari ale istoriei gaseste Putin surse de legitimitate. Spre deosebire de germani, care considera ca al doilea razboi mondial a fost o tragedie si care îsi asuma responsabilitatea pentru ororile de la Auschwitz, rusii retin acum doar latura eroica a razboiului si evacueaza amintirea Gulagului. Analogii se pot face, destule, cu situatii de la noi. Tratam cu superficialitate sau cu indiferenta complicitatea populatiei la mascarada ceausista, întretinem mitul unei Românii comuniste mare putere industriala si prezenta marcanta pe scena internationala. Manipulam memoria pentru a falsifica adevarul istoric. Alexandru Calinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic literar si scriitor
