În vremurile lui de glorie, Samarkandul reprezenta frontiera nordica a civilizatiei clasice a islamului. Cetatea este asemenea unei oaze mirifice în desert, întrucât la sud sunt tinuturile aride ale Turkmenistanului, care se întind pâna la muntii de nord din Iran, iar dincolo de lacul Aral, care apartine partial Uzbekistanului, încep stepele din Kazahstan si apoi taigaua siberiana. Pe cartea de vizita a acestor tinuturi din Marele Nord poate fi inscriptionat fara ezitare: hic sunt leones! Dar cum s-a putut edifica pe limba aceasta îngusta de pamânt o civilizatie fabuloasa, cu zeci de cetati înfloritoare, care au reprezentat cândva si unul din centrele de putere ale lumii? Iata o întrebare la care istoricii nu au formulat înca un raspuns coerent. Vorbim de centre de iradiere a culturii din Orient si Europa, din Egipt ori din America pre-columbiana, dar foarte rar sau aproape deloc de civilizatia islamica din Asia Centrala. De parca islamul s-ar reduce la Damasc, Bagdad, Isfahan, Cairo ori Granada. Cea mai puternica si mai vizibila influenta culturala din Asia Centrala este cea a Iranului. Arhitectura, urbanismul, stiinta, teologia, poezia sau artele plastice stau în mod cert sub influenta culturii iraniene. Si desigur, personalitatea accentuata a civilizatiei islamice a facut posibila miraculoasa ei supravietuire în perioada ateismului bolsevic. Si în acest caz se verifica teoria ca un strat de cultura temeinic este suprema garantie a salvarii identitatii unei culturi. Iar rusii au fost si au ramas mereu straini în aceasta lume ostila felului lor de a fi si de a stapâni. Iar daca nu ar controla elitele politice de extractie kaghebista din aceste tari, stapânirea lor s-ar prabusi ca un castel de nisip. Samarkandul îti vorbeste convingator despre maretia acestei civilizatii asiatice. Întreaga cetate este un muzeu în aer liber, stralucind pâna în zari îndepartate sub razele încinse ale soarelui. Mausoleul Rukhabad este unul din cele mai rafinate exemple de arhitectura din secolele XIV-XV. Este o constructie clasica, dominata de un dom central sferoconic, ridicat în onoarea unui seic, o adevarata autoritate a societatii islamice. Conform legendei, între caramizile din domul mausoleului se afla sapte fire din parul capilar al profetului Mahomed. Mausoleul Al Moturidy este dedicat fondatorului stiintei islamice Kalam si creatorul celei mai importante scoli de teologie sunita. Marele imam si ilustrul filosof a militat pentru puritatea islamului. Nascut în anul 970, lânga Samarkand, imamul este autorul uneia din cele mai importante lucrari de teologie, numita Kitab al-Tawhid (cartea despre unitatea lui Dumnezeu). Aceasta este cartea în care imamul a definit si unul din enunturile fundamentale ale credintei: „Nu exista Dumnezeu în afara de Alah!”. Secole în sir, Piata Registon a fost inima orasului. Constructia ansamblului arhitectonic a început în veacul XIV sub Timur Amin, a continuat în perioada lui Ulughbek, atunci când orasul a devenit centrul stiintific al Orientului si s-a încheiat sub domnia lui Bahadur, când au fost înaltate grandiaosele scoli înalte numite Madrassah. Azi, impresionanta piata este dominata de trei cladiri maiestuoase: Madrassa Ulughbek (1417-1420), Madrassa Sher-Dor (1619-1636) si Madrassa Tilla-Kori (1647-1660). Ridicata în anul 1399, dupa expeditia victorioasa a lui Timur în India, moscheea Bibi-Khanum a fost secole în sir cea mai mare din Asia, putând gazdui zece mii de pelerini. Prin maretie si frumusete, domul albastru al moscheii a fost comparat cu cupola cerului, iar arcul portalului cu Calea Lactee. Legenda spune ca nouazeci de elefanti au adus din India blocuri de piatra pentru a înalta magnifica moschee. Dar probabil cel mai misterios si unic monument al Samarkandului este complexul memorial Shah-i-Zinda. Este o compozitie arhitectonica armonioasa formata din variate mausolee grupate de-a lungul strazilor medievale înguste. Asia are de altfel o traditie constanta în acest tip de arhitectura de glorificare a personalitatilor istoriei. Înaltat pe o colina care strajuieste intrarea de nord a cetatii, ansamblul arhitectonic se compune din 11 mausolee, incluzând si mormântul celui mai vechi si mai ilustru personaj – Kusam ibn-Abbas, varul profetului Mahomed. Mausoleele au fost construite între secolele XIV-XV, adica vârsta de aur a Samarkandului. Dupa traditia islamica, varul profetului a ajuns în Asia în numele Jihadului, fiind ucis într-o batalie cu infidelii si înmormântat în unul din mausoleele de la Shah-i-Zinda. Iar cei mai faimosi arhitecti ai timpului au fost chemati pentru a înalta uimitorul memorial, care ramâne pâna azi una din cele mai reusite piese ale genului. Parasim Samarkandul cu nostalgie si cu speranta ca îl vom mai putea revedea vreodata. Ne îndreptam spre Buhara, o cetate despre care stiam doar din cartile de istorie. Credeam ca la Samarkand am vazut totul. Dar Buhara ne rezerva neasteptate surprize. Mihai Dorin este istoric si publicist
