Un alt atribut universal al traditiei si al filosofiei monarhiei este acela al regelui taumaturg. Întrucât regele/regina iubeste, el/ea asuma suferintele semenilor si se revolta împotriva nenorocirilor si a mortii nedrepte. Iar pentru a împlini portretul regelui iubitor, el trebuie sa fie generos, binefacator si milostiv. Pentru ca regele reprezinta puterea si viata, el poate sa vindece si are datoria sa o faca. Prin aceasta putere/functie, regele tinteste nemijlocit la sufletele oamenilor. Gestul voluntar al regelui de a-i atinge pe cei bolnavi ori raniti în razboi are o putere tamaduitoare, asa cum admite si creatorul psihanalizei, Sigmund Freud. Dar regele alina si prin cuvânt, asa cum arata traditia crestina. Modelul esential este cel cristic: „Si Iisus, întinzând mâna, s-a atins de el, zicând: Voiesc, curateste-te”. Prin acest gest, Iisus Hristos relua o credinta straveche, împartasita de multe popoare, dar uitata si nesocotita între timp de evrei. Credinta în virtutile taumaturgice ale regelui/reginei este universala, fiind mereu consemnata în istorie. Putin probabil ca Reginei Maria sa nu-i fi fost familiara aceasta traditie de exceptie, ca parte a ethosului regalitatii. Atunci când Regina Maria întelege sa coordoneze asistenta medicala de pe front si din spatele liniilor, din spitale, case de copii orfani ori aziluri de batrâni, înfruntând primejdii reale, precum glontul ori virusii tifosului exantematic, ai holerei ori ai gripei spaniole, ea marturiseste ca întelege sa se comporte în conformitate cu traditia regilor taumaturgi. Si poporul a sublimat aceasta virtute exemplara, daruindu-i numele de „Mama a ranitilor”. Regina însasi a preferat si a îndragit acest apelativ, asa cum marturiseste. Unul dintre cei mai ilustri si mai talentati memorialisti dintre politicienii români, viitorul premier I. G. Duca i-a creionat Reginei Maria un portret emotionant, în care a subliniat exceptionalismul etic al spiritului sau de sacrificiu: „Regina, cu o energie mai presus de orice lauda, ajutata de fiicele ei, mergea din spital în spital. Cu un dispret desavârsit pentru pericol, nu pregeta sa se arate unde epidemia era mai violenta. Nu mii, zeci de mii de soldati raniti si bolnavi au vazut-o în acele luni la capatâiul lor”. Empatia si spiritul de compasiune a reginei sunt fericit completate de calitatile organizatorice, aceasta reusind sa puna în functiune un excelent serviciu de ambulante, care îi va purta numele, dar si o retea de unitati sanitare care prelua ranitii de pe front. Recunoscându-i meritele în aceasta materie, statul francez i-a conferit, prin intermediul Contelui de Saint Aulaire, ministrul Frantei la Iasi, Medalia Epidemiilor. Nu este o întâmplare faptul ca uniforma de infirmiera, în care regina apare cel mai adesea în fotografiile de razboi, a fost vestimentatia regala preferata. Se admite îndeobste si faptul ca prezenta nemijlocita a Reginei Maria pe front, în toate punctele nevralgice, cu o daruire si un spirit de sacrificiu exemplare, a avut si un efect politic imediat, contribuind la prezervarea ostasilor români de contagiunea bolsevica. Regina însasi consemneaza, cu fireasca satisfactie, în memoriile sale, consolidarea credintei în tara si rege a ostasilor români. Vazând-o de aproape si pretuindu-i puterea credintei, acesti soldati din transee si din spitale, „înfometati si scheletici”, pentru care Regina a aratat o infinita compasiune, au ales sa ramâna credinciosi regalitatii, respingând aventura bolsevica. „Pentru suferinta întruchipata în ochii lumii”, Regina Maria a fost decorata în data de 11 noiembrie 1918 cu cel mai înalt ordin militar francez, Crucea de Razboi. Pentru soldatii români de pe front, pentru care mângâierea regala era asemenea unui leac tamaduitor, pentru miile de copii orfani, pentru sutele de mii de refugiati, pentru vaduvele de razboi, Regina Maria a fost Mama noastra si Mama ranitilor. Regina însasi va consemna cu emotie aceasta duioasa marturisire de iubire a poporului si în testamentul sau. Într-un alt loc, Regina Maria noteaza una dintre cele mai emotionante întâmplari de pe front, dialogul cu un soldat ranit: „Soldatul ranit a întors capul sa se uite la mine. Rau m-au lovit, Mama-Regina, rau m-a lovit dusmanul! Cu lacrimi în ochi, m-am aplecat spre el ca sa-l întreb daca îl doare. Ma doare, Mama-Regina - iar apoi refrenul etern - Dar sa traiesti, Domnia Ta si sa ajungi Împarateasa tuturor românilor!”. În imaginarul colectiv, împarateasa nu poate fi decât „a tuturor românilor”. Ea trebuie aparata tocmai pentru a împlini dorinta arzatoare de a avea o tara rotunda. Doar pentru aceasta s-a îngrijit regina de soldatii sai si de poporul sau. Regina nu va uita aceasta urare si aceasta investitie de speranta, alegând ca la încoronarea de la Alba Iulia, din 15 octombrie 1922, sa poarte o vestimentatie inspirata din traditia imperiala bizantina, atât de familiara domnitorilor români. În traditia regalitatii, exista regele-soldat, iar în completare, regele-pacii. Regele-soldat poate fi cuceritor, dar si aparator. Functia militara a regalitatii este una dintre cele mai vechi si mai trainice. Înca de la intrarea României în Marele Razboi, optiune pentru care a militat ferm, inspirat si convingator, reusind sa încline balanta în favoarea Antantei, Regina Maria a înteles sa se comporte ca un soldat aflat în serviciul natiunii, secondându-l pe Regele Ferdinand în toate deciziile, inspirându-l adesea ori înlocuindu-l atunci când acesta parea indecis ori suprasolicitat. Putem lesne descifra în conduita Reginei Maria un ethos al razboiului sfânt si al solidaritatii cu idealurile izbavitoare ale natiunii. O întreaga cultura, dar si mistica a cavalerismului, de straveche sorginte regala, poate fi identificata în conduita reginei-soldat. Ea a înteles din prima clipa a intrarii României în Marele Razboi, la 15 august 1916, ca vremea indeciziilor a trecut, iar natiunea trebuie sa fie pregatita pentru orice, inclusiv pentru un dezastru, care a venit mai repede decât s-a crezut, odata cu ocuparea Capitalei si a sudului tarii de catre trupele germane, austro-ungare si bulgare. Taria de caracter a Reginei Maria, de sorginte britanica, desigur, forjata în veacuri de regalitate victorioasa, a cazut în balanta razboiului cu o putere care i-a adus pretuirea poporului, dar si a inamicilor. Acolo unde o fisura se isca, în momemtele de cumpana - nu putine, ale razboiului -, când deznadejdea si renuntarea erau pe punctul sa acapareze spiritul public, regina a avut resursa taumaturgica de a genera speranta si idealism. Mihai Dorin este istoric si publicist
