Azi asa, mâine asa, pâna ce Pert si Anuta au început sa se bata ca chiorii. Ca si ea îl pocnea când îl prindea beat si neputincios. Într-o zi au baut care pe unde, iar seara Pert a vazut-o beata moarta. I-a tras un pumn zdravan, rostogolind-o pe cele cinci trepte de la intrare în ograda. Pe urma Pert s-o culcat. A doua zi dimineata l-o scuturat de umar un domn cu rama subtire de aur: - Scoala, nea Patura! Ce-ai facut, ti-ai omorât nevasta. Mos Mitrita, care pastea vacile pe Râpa Adânca, o vazuse pe Anuta teapana, cazuta în ograda. Anuntase militia. Pe urma venise domnul de la criminalistica, cel cu ochelari cu rama de aur. Pert o sustinut la ancheta, apoi la proces si toata viata lui ca n-a omorât-o el. S-o întors din puscarie dupa vreo zece ani. Zicea ca nu-i asa rau în puscarie, doar c-o mai facut înca „doua-trei armeti”. Nu l-au mai primit înapoi la uzina. Nici nu-l prea mai tragea inima spre munca la uzina, la program. Lucra pe la oameni „cu ziua” sau mergea „cu marfa” - cirese, zarzare, struguri - în pietele din oras. A adus femei acasa, trei la numar, ca îi trebuia muiere la casa, spunea. Dracu stie pe unde le gasea. Dar nici una n-a facut purici la el. Când vedeau saracia de la Pert, ca, daca apucai o mâta de coada si o învârteai prin odai, n-avea de ce se apuca, s-au carabanit una dupa alta. A patra de-abia terminase zece clase. Era înalta, zdravana, cu un piept ca o prora de vapor. „Bai, la asta m-as baga si eu!” zicea Iacob tinichigiul si scuipa o înjuratura de admiratie. Ramâneai prost sa vezi mândretea ceea de fata alaturi de Pert cu moaca lui botita de bautor fruntas de parca înghitise o sticla. Se aprinsese rau Pert: o corcolea, o nenerea! Fata n-arata ca vre sa plece ca celelalte - cel putin deocamdata, ca fugise de-acasa de la parinti si n-ave unde se duce. Dar fratii lui Pert - Gheorghe si Vasile - intrasera la griji. Se temeau ca daca Pert se ia cu acte cu Minodora, asa o chema pe fata, pierd mostenirea: via si casa lui Pert. Asa ca într-o zi, când Pert era plecat „cu marfa” în oras, au venit si-au alungat fata. Gheorghe i-o tras câteva peste ochi si: - Hai, valea! Si sa nu te mai prind pe aici! Mos Mitrita, tot el, care pastea vacile pe deal, o vazut cum Minodora o dat s-o ia la fuga sa iasa pe poarta. Dar Gheorghe, fratele mai mare, a zis: - Nie, boala! Pe acolo ies femeile de treaba. Curvele sar gardul. Si i-o mai tras vreo doua poace, mânând-o spre gard. Pe acolo o trecut sarmana fata. O încalecat gardul s-o sarit ca o capra dincolo. Noroc ca era naltuta. Când s-o-ntors Pert, o gasit numai borsul neînacrit, ca Minodora n-apucase sa-l termine. Peste vreo doua zile Minodora o venit cu unul cu masina. Pândise când Pert era plecat, o intrat în casa si si-o luat lucrurile. Pe lânga ale ei, o luat si o gramada de boarfe ale lui Pert. Si uite asa Pert o ramas chiar în curul gol. Dar nu-i pasa de asta. Nu se sinchisea de saracia lui, nici nu se rusina în fata oamenilor. Umbla cu niste haine rufoase, vai de capul lui! Iar pantalonii lui luciosi de lip, fara nasturi la prohab (e de prisos sa mai spun ca pe dedesubt nu avea nimic), faceau pe femeile întâlnite pe drum sa întoarca capetele. Vara urca prin padure si mergea la iazul de la Gostat sa se scalde alaturi de copii. Iarna - Dumnezeu mai stie. Dupa un timp hainele i-au ajuns zdrente, dar el nu bindisea de asta: macar acum nu trebuia sa se duca în lume îmbracat cum trebuie. Trândavea toata ziulica într-o coliba pe care si-o facuse în fundul viei: asculta pasarelele, privea rasariturile si asfintiturile, nucul urias care se clatina domol sub bataia vântului. Iar primavara asculta nopti întregi privighetorile. Dupa care se întorcea pe partea cealalta. Oamenii numeau coliba cu ironie aspra RFG-ul lui Pert, adica Refugiul în Fundul Gradinii. Trebuie spus ca pe consateni îi jignea de-a dreptul puturosenia lui iesita din albie. Iar lipsa lui de mândrie era de neînteles pentru ei. Îi suparau balariile din ograda si din gradina, gardurile darapanate, obosite sub greutatea zmeurisului, via lasata de izbeliste si celelalte. Pert nici nu mai bea. Iar acest fapt facea sa creasca repulsia oamenilor fata de el. Daca ar fi baut, ar mai fi avut o scuza, ar mai fi trezit un fel de mila, dar asa... Pe vremea aceea, era în primii ani ai lui Ceasca, lumea începuse sa bâzâie harnic precum albinele într-un stup: îsi cumpara televizoare rusesti cu lampi Rubin, Rekord sau Temp, mobila facuta în Iugoslavia sau Polonia, motociclete Jawa, umbla dupa servicii banoase la oras, agonisea bani la CEC ca sa mearga vara la mare. Iar în vremea asta Pert traia ca un salbatic: balanganea picioarele în apa iazului alaturi de copii, stârnind curcubeie de stropi, îsi taia parul îmbâcsit cu o custura facuta dintr-o coasa, cauta câte-o ceapa în straturile însamântate primavara si uitate neplivite. Noroc de femei mai bisericoase, care-i lasau câte-o strachina de mâncare la poarta (ca de intrat n-ar fi intrat nici sa le pici cu ceara: era împotriva bunei cuviinte). Si se gândea... dracu stie la ce se gândea! Iar în vremea asta oamenii îl urau pentru buruienile de peste tot, pentru ferestrele murdare si pentru câte si mai câte. Nu-l puteau suferi si pace! Nu puteau pricepe ca Pert era fericit. Radu Parpauta este scriitor, traducator si publicist
