Marcam astazi, 16 noiembrie, Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România, domeniul în care tara noastra a facut pasi semnificativi în ultimele decenii în propunerea si includerea unor elemente de patrimoniu national pe lista monumentelor, dar si în directia protejarii si prezervarii acestuia. Patrimoniul cultural al unui stat are un rol direct în viata fiecarui cetatean si a fiecarei comunitati, pentru ca ajuta la definirea identitatii si la procesul de dezvoltare. El devine o forta pentru fiecare comunitate, pe care o regasim în mai multe domenii – de la cel cultural la cel economic sau turistic. România i-a acordat patrimoniului cultural national un rol si mai important, acesta devenind domeniu al infrastructurii critice nationale. Adica statul român considera patrimoniul, începând cu anul 2019, ca fiind un element esential al sistemului, pentru mentinerea functiilor vitale ale societatii, iar perturbarea sau distrugerea lui ar avea un impact semnificativ la nivel national si, daca ne gândim la siturile recunoscute ca parte a patrimoniului mondial, ar lipsi mostenirea culturala mondiala de elemente importate pentru întelegerea identitatii din aceasta parte a Europei. Din pacate, patrimoniului national din România îi lipsesc astazi masurile concrete care sa îl transforme în ceea ce reprezinta în majoritatea statelor europene: o resursa importanta pentru cresterea economica, ocuparea fortei de munca si coeziunea sociala, cu un potential mare de revitalizare a zonelor urbane si rurale, precum si de promovare a unei dezvoltari sustenabile. Pentru aceasta nu ne lipsesc doar resursele financiare, ci si un cadru legislativ ancorat în realitatile actuale, modern si suplu, aflat în slujba interesului valorificarii si prezervarii patrimoniului românesc. În ultimii ani, în România, s-au realizat câtiva pasi în acest sens, precum elaborarea unui nou Cod al Patrimoniului (dar care astazi nu este adoptat), elaborarea de noi mecanisme de finantare pentru restaurarea la nivel local sau national, dar si investitii în vederea protejarii si revitalizarii domeniului patrimoniului prin accesarea de fonduri europene sau a unor împrumuturi externe. Un exemplu este amplul Proiect privind reabilitarea patrimoniului construit si modernizarea unor cladiri culturale din România, finantat ca urmare a Acordul-cadru de împrumut dintre România si Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), în valoare de 216 milioane de euro, care vizeaza opt obiective de investitii din mai multe regiuni ale tarii si care va duce la o îmbunatatire a infrastructurii culturale din România. Este un proiect început de echipa liberala de la Ministerul Culturii din anul 2020. Pentru a dovedi faptul ca ne pasa de soarta patrimoniului national, nu este suficient sa-l declaram infrastructura critica a statului român, ci trebuie sa asiguram cadrul legislativ si financiar care sa asigure prezervarea si valorificarea acestuia de catre toti cei implicati în detinerea si protejarea elementelor de patrimoniu. Este nevoie de întelegerea necesitatii, dar, mai ales, a urgentei de a actiona în sprijinul patrimoniului national, deoarece timpul si nepasarea sunt astazi cei mai mari dusmani ai acestuia. În acest sens, în perioada urmatoare, voi initia o serie de amendamente si propuneri legislative care sa faciliteze, simplifice si impulsioneze actiunile de restaurare, conservare si valorificare economica a patrimoniului, care sa încerce înlaturarea principalelor impedimente în procesul de salvgardare a bunurilor patrimoniale nationale. Aceste propuneri pe care le voi face vor oferi cadrul adecvat pentru a da o sansa unor elemente culturale care ne definesc sa treaca testul timpului, sa ajute comunitatile în procesul lor de dezvoltare durabila. Pentru ca protejarea patrimoniului reprezinta, pe lânga o datorie pentru generatiile trecute de la care îl mostenim, o responsabilitate pentru prezent în vederea pastrarii identitatii nationale si utilizarii lui în mod sustenabil, dar si o obligatie pentru a-l transmite generatiilor urmatoare, astfel încât sa contribuie la capacitatea de rezilienta a societatii românesti la provocarile viitorului. Sa nu uitam ca printre drepturile omului se numara si acela de a asigura fiecarui cetatean si tuturor comunitatilor, pe acela de a cunoaste, utiliza, întretine, a face schimb si a beneficia de propria mostenire culturala. Sa nu-i privam pe copiii nostri de acest drept – de a se bucura de elementele de identitate ale poporului român. Patrimoniul cultural este propria noastra identitate, individuala si nationala, dar, cu putin interes, deschidere si unitate poate fi si o importanta resursa a prezentului si a viitorului! Liviu BRATESCU Senator PNL Iasi
