Pe colegul meu de la Româna, Coco Spanielo, un reputat exeget literar, l-a lovit, la începutul anilor 2000, obsesia reformarii criticii autohtone. Ajunsese la concluzia ca suntem foarte retardati în planul hermeneuticii estetice, ca nu am mai corespunde nici macar standardelor de europenitate create de sincronismul lovinescian si ca ne-am scufunda încet, dar sigur, într-un impresionism desuet, specific înclinatiei noastre (etno)generice catre autarhie. Trebuie (...)
