Cristian Petcu, Botosani: În urma cu câteva luni, bunicul meu, în vârsta de 67 de ani a facut o paralizie a fetei. Practic, dintr-odata i s-a lasat o jumatate din fata, pe partea dreapta, fapt care l-a facut sa-si controleze cu dificultate saliva dar si pleoapa dreapta pe care trebuia sa o ridice cu mâna. El locuieste undeva la tara si nu a mers la medic. Când l-am vazut eu, de Sarbatori, aproape ca îsi revenise complet. M-am suparat ca nu a mers la medic însa, grija mea acum este ca nu cumva, în lipsa unui tratament, sa se produca o recidiva. Dr. Doru Baltag, medic primar neurolog, Directorul medical al Spitalului Clinic de Recuperare din Iasi: ”Cu siguranta, orice modificare a starii noastre de sanatate trebuie sa ne determine sa mergem la medic. În aceasta situatie, spuneti ca bunicul dvs si-a revenit, însa nu toate conjuncturile sunt la fel de fericite si, de aceea, consultul la medic este absolut obligatoriu. În ce priveste situatia descrisa, este posibil ca bunicul dvs sa fi facut o paralizie faciala idiopatica, cunoscuta si sub denumirea de paralizia Bell, care reprezinta o afectiune uneori pasagera care afecteaza nervul facial, mai exact nervul cranian VII. Aceasta este o afectiune care provoaca slabiciune brusca a muschilor de pe o parte a fetei. În unele cazuri, slabiciunea este temporara, se instaleaza pe parcursul a 24-48 sau 72 de ore si se diminueaza semnificativ în câteva saptamâni. Paralizia Bell reprezinta o forma de paralizie faciala periferica, a carei cauza exacta nu este cunoscuta si poate aparea la orice vârsta. Cauza exacta a paraliziei Bell nu este cunoscuta. Aceasta afectiune este rezultatul unei suferinte a nervului facial de pe partea respectiva, la nivelul canalului facial. Nervul facial controleaza musculatura de la nivelul fetei, având, de asemenea, un rol important în perceperea senzatiei gustative. Paralizia Bell este asociata în multe cazuri cu: diabet; boala Lyme; sindromul Guillain Barre; sarcoidoza; infectie, în special în urma unei infectii virale cu virusul Herpes simplex. Paralizia Bell apare, în mod mai frecvent, la urmatoarele categorii de persoane: femei însarcinate, mai ales la cele aflate în trimestrul trei sau care sunt în prima saptamâna dupa nastere; persoane care prezinta infectii ale cailor respiratorii superioare, cum sunt gripa sau raceala; persoane care sufera de diabet; persoane care sufera de obezitate. Atacurile recurente de paralizie Bell sunt rare. Totusi, atunci când reapar, este posibil sa existe un istoric familial de atacuri recurente. Simptomele paraliziei Bell includ: slabiciune sau paralizie brusca pe o parte a fetei; o sprânceana si o parte a gurii cazute; scurgere de saliva dintr-o parte a gurii; dificultate în închiderea pleoapelor pe partea respectiva, ceea ce provoaca uscaciune a ochilor. Pacientii cu paralizie Bell pot dezvolta, de asemenea: dureri faciale sau senzatii anormale în zona fetei; lacrimare excesiva într-un ochi; probleme cu gustul; toleranta scazuta la zgomote puternice; durere în jurul maxilarului si în spatele urechii; probleme cu mâncatul sau bautul. Simptomele apar, de obicei, brusc, instalându-se pe o perioada de 48 - 72 de ore si, în general, încep sa se amelioreze cu sau fara tratament pe parcursul urmatoarelor câteva saptamâni. De obicei, pacientul îsi recupereaza o parte sau toata functia faciala în decurs de câteva saptamâni pâna la sase luni. Uneori, slabiciunea faciala poate dura mai mult sau poate fi permanenta. Afectarea variaza de la persoana la persoana si formele pot fi de la usoare pâna la severe. Nu exista teste specifice utilizate pentru a diagnostica paralizia Bell, diagnosticul este unul clinic. Cu toate acestea, se pot efectua anumite investigatii pentru a exclude alte afectiuni care pot provoca simptome similare, dar si pentru a determina amploarea implicarii sau lezarii nervilor. Aceste teste pot include: teste de sânge, pentru a determina daca este prezenta o alta afectiune, cum ar fi diabetul sau boala Lyme; imagistica prin rezonanta magnetica sau tomografie computerizata (CT), pentru a determina daca exista o cauza structurala pentru simptome; electromiografia, pentru a determina amploarea implicarii nervului, la cel putin trei saptamâni de la debut, în cazurile în care nu se observa ameliorare. Daca se identifica o cauza specifica pentru paralizia Bell, cum ar fi infectia, acea cauza va fi tratata adecvat. În caz contrar, simptomele sunt tratate în functie de manifestare. Tratamentul include: steroizi, pentru a reduce inflamatia; medicamente antivirale; analgezice, pentru a calma durerea; kinetoterapie, pentru stimularea nervului facial. Un tratament pentru paralizia Bell, care este recomandat în mod frecvent, consta în protejarea ochiului împotriva uscarii pe timp de noapte sau în timpul lucrului la computer. Îngrijirea ochilor poate include utilizarea de picaturi pentru ochi în timpul zilei sau aplicarea de unguent la culcare. Acest lucru ajuta la protejarea corneei. Paralizia Bell dispare, de obicei, în timp. Exista însa si situatii în care pacientii ramân cu sechele permanente, persistând un anumit grad de deficit motor si o asimetrie faciala. O regenerare aberanta a fibrelor nervului facial poate duce la aparitia sincineziilor, a miscarilor simultane a mai multor grupe de muschi, a lacrimarii în timpul masticatiei (sindromul lacrimilor de crocodil). O alta complicatie este aparitia hemispasmului facial. În timpul bolii, majoritatea pacientilor închid cu dificultate ochiul afectat, adica cel aflat pe partea cu paralizia, situatie în care pot aparea leziuni ale corneei. Din pacate, paralizia Bell nu poate sa fie prevenita. Cu toate acestea, simptomele pot fi gestionate mai eficient atunci când pacientul apeleaza în timp util la medicul specialist”.
