Desi cu trimiteri evidente la carnal, spectacolul în regia lui Radu Afrim care-a câstigat premiul Uniter e poematic. Textul degaja senzualitate, imaginile video completeaza scenicul împlinit de trupesc cu peisaje umane caleidoscopice, reliefate prin efecte. Povestea se tese din fragmente, cu actori care îsi expun umanitatea pe scena sau ecran, care îsi ascund ori reveleaza inima, corporalitatea. Sunt foarte multe roluri, diverse, de compunere excentrica sau mai palpabile, pe adâncime sau mai exterioare, unele mai teatrale, altele filmice. În schimb, situatiile scenice se volatilizeaza voit, într-un întreg fluid, eterizat, sub semnul unei detasari implicate. Contextul pandemiei nu putea genera decât un spectacol care vibreaza de senzualitate. Departarea genereaza nevoia de apropiere, închiderea conduce la claustrare în doi, absenta posibilitatii de a atinge atrage disperarea dupa tactil. În oricare dintre situatii, tactilul este reinventat, suplinit prin imagine, gest, linie melodica, exacerbat prin teatru fizic, niciodata adus la saturatie. În cele mai multe dintre cazuri, actorii au, ca personaje, propriul lor nume si sunt oamenii care au facut stocuri de cumparaturi de la supermarket la începutul pandemiei, cei care au plecat la cules de sparanghel în Germania ori apropiatii celor care au ajuns în linia întâi, medicii. Mai mult decât despre acestia, prilej de promenada virtuala prin Craiova (Claudiu Mihail), de rol de compozitie accentuata (Bogdan/Catalin-Mihai Miculeasa, Maria/Raluca Paun) sau de zguduitoare drama umana (Andrada/Romanita Ionescu, Corina/Ramona Dragulescu), în spectacol e vorba de cei care respira, iubesc, tradeaza, sufera, viseaza, acum, la fel ca mai înainte, de parca nimic nu s-ar fi întâmplat cu pandemia asta, desi nu-i decât o iluzie ca ceva ar mai putea sa fie vreodata la fel. Totul începe si se termina cu fluturele de marimea unui labrador (imagine concretizata scenic de Flavia Giurgiu, autoarea coregrafiei, având si alte roluri în spectacol). În mod inexplicabil, toti cred ca aparitia fluturelui are de-a face cu pandemia. Dar fiecare în parte îi interpreteaza în mod diferit existenta. Semnificatia pe care o acorda fluturelui negru e de-ajuns pentru a-i plasa în propria piele, ca-ntr-un test Rorschach, test la care se face poate aluzie spre final, printr-o proiectie video cu o imagine de fluture ca o imensa pata care se micsoreaza punctual, gradual. Ca un mare test al petelor de cerneala, spectacolul dezvaluie personalitati unice; testul îl dau deopotriva actorii, spectatorii, iar cel ce îl aplica, constient de hazardul formelor create în tus, este însusi regizorul spectacolului. Pe de alta parte, fluturele simbolizeaza sufletul, schimbarea, dragostea, speranta, renasterea, în diverse credinte si mitologii. De la un capat la celalalt, experientele prin care trec protagonistii împreuna corespund preschimbarii larvei în fluturele care a tâsnit în vizorul tuturor, dar mai ales duratei vietii acestuia, întrucât la final fluturele negru e gasit mort si aruncat în tomberonul galben. Daca sufletul a murit, în sensul ca face parte dintre valorile unei lumi depasite, iar printre valorile lumii în care am fost azvârliti de pandemie (sau poate mai de dinaintea acesteia) aflam drept criteriu unic al adevarului sexul, asa cum afirma unul dintre personaje (Radu/Alexandru Calangiu), nu ne mai ramâne decât inima si, eventual, ne mai ramân si alte preparate din carne. Toate personajele traverseaza situatii de criza existentiala (traume din adolescenta, triunghiuri amoroase, casatorii de forma, relatii extraconjugale, iubiri imposibile, cu foarte multe nuantari în conturarea profilului cuplurilor scenice), altele decât marea criza pe care o constituie pandemia; dar cu toate acestea pandemia le marcheaza viata (mama luata cu izoleta, relatii la distanta, recursul paradoxal la tehnologie pentru a satisface nevoia de apropiere umana). În acelasi timp, parcursul scenic (expus) ori ecranat (filmat, protejat), de cele mai multe ori cu dublare celor doua tipuri de mediere între actori si spectatori, al personajelor corespunde unor metamorfoze, întrucât împlinirea prin interactiune umana ori revelarea de adevaruri despre sine, datorita acestor întâlniri interumane, corespund unor schimbari de sine. Atunci când intra în discutie inima (iar nu sufletul), nu ies din discutie dragostea, speranta, visurile, numai ca detasarea ajunge una dintre valorile noii lumi. Asa cum detasarea spectaculara e una dintre valorile lumii teatrale actuale, dar nu oricum, ci infuzata subtil de implicare. n (Inima si alte preparate din carne, text: Dan Coman, regia artistica, video si univers sonor: Radu Afrim, distributia: Flavia Giurgiu, Raluca Paun, Geni Macsim, Petronela Zurba, Costinela Ungureanu, Vlad Udrescu, Ioana Florentina Manciu, Stefan Cepoi, Catalin-Mihai Miculeasa, Romanita Ionescu, Claudiu Mihail, Alex Calangiu, Ramona Dragulescu, Alexandru Mihai Purcaru, Corina Oprea, Irina Danciu, Sorin Gruia, Minela Popa, Florin Chirea si alte aparitii filmate: Alexandra Calangiu, Alexandru Boureanu, Gabriel Valeriu Gorun, Claudia Gorun, scenografia: Irina Moscu, miscarea scenica: Flavia Giurgiu, Teatrul „Marin Sorescu” Craiova, premiera: 3 octombrie 2020, premiul Uniter pentru cel mai bun spectacol la Gala Premiilor Uniter 2021, vizionare online)
